Buuun, am scris un articol azi, pentru că mintea mea mi-a spus că indiferent ce aș face, este musai, dar mai departe trebuie să vedem ce este cu ziua de 10 mai. Pentru cunoscători discutăm despre ziua regelui. Nu se mai știe atât de multe despre ea, ca în vremurile ei de glorie. Dacă stăm bine să ne gândim acestă zi reprezintă o mare parte a trecutului istoric al României.
Ca să ne lămurim cu toată nebunia asta spunem așa: ziua regelui, deci, ziua națională a țării între anii 1866-1916 și 1918-1947, adică niște anișori acolo, chiar destui aș spune eu. Să vedem un pic explicațiile. 10 mai 1866 vine la putere Carol I, la acestă dată ca și principe. Depune la acestă dată jurământul. Discutam ieri despre noi începuturi, despre teama de așa ceva și sincer m-am gândit un pic în ultima vreme la acest personaj, despre care se spune că era tăcut și rigid, cum a avut așa curajul de a-și părăsi țara, de a pleca din siguranța pruscă către un teritoriu străin, cum a venit aici ilegal, deci și-a riscat libertatea și chiar viața pentru asta și a venit aici să conducă un popor străin. Gurile rele spun că nu prea avea șanse să miște ceva în țara lui, era departe de tron, atmosfera mohorâtă, totul calculat, sigura lui șansă era să plece. Totuși, părerea mea este că a avut sânge prusacul. Și să vi tu din ordinea aia în haosul României, nu cred că a fost ușor.
Mai departe, tot 10 mai, de data aceasta 1877, continuarea discuției de ieri, declarația noastră de independență este proclamată de data acesta de către Senat. Îmi este atât de dragă acestă parte a istoriei noastre, sunt acele momente de luptă, din dorița de a fi cu adevărat mai buni, mai liberi. De acolo și pâna la marea unire merg pe ideea unui apogeu al țării și de acolo un declin.
Și un alt 10 mai, de data aceasta 1881, Carol este încununat primul rege al României. Deci, frumos, curat, așa cum trebuie. Un mare exemplu acest om de ceea ce însemnă soarta, căci în mintea mea și-a împlinit destinul excepțional de bine și nu văd să fi fost ceva simplu. A avut curajul necesar să încerce totul.
Am făcut aici galerie multă, să nu se creadă că sunt un regalist convins, dar am tot respectul pentru primul nostru rege și pentru al doilea, al treilea mult pa.
Hai să mai spunem două trei vorbe și despre alții, că prea am povestit despre frumoasa patrie și de, mai îs și alții prin zonă, chiar dacă ne vine greu să credem.
Să vedem ceva care mie îmi place mult de tot, anul 1497 Amerigo Vespucci pleacă în prima sa călătorie spre lumea nouă. Sunt foarte încântată de acea perioadă, mi se pare un mare avânt al omenirii, într-o perioadă destul de dubioasă și furunoasă.
Mergem în anul 1499 și menținem aceeași tonalitate, căci este anul în care apare prima hartă geografică a domnului Vespucci. Foarte interesant în mintea mea personajul, căci în afară de faptul că este legat de o perioadă dragă mie, îmi aduc aminte despre filmul Da vinci’s demons, care mi-a plăcut tare tare mult și de Copiii de la 402, acel moment în care Jesse explică cum Vespucci îl cunoștea pe cartograf. Excelent!
Mergem la Franța anului 1774, când bieții de ei Ludovic XVI și Maria Antoaneta devin regii Franței. Am povestit cu ceva timp în urmă cum s-au căsătorit, desigur fără a se cunoaște și acum sunt încoronați, doi tineri plini de teamă, fără nici un fel de experință și fără dorința de a fi lideri. Știm cum au fost lucrurile pentru acești nefericiți, care nu au fost altceva decât carnea de sacrificiu cerută de patria lor. Toată faima strămoșilor a fost plătită de ei.
Încheiem cu o altă înscăunare, de data acesta a unui personaj care și-a dorit să conducă, care luptat și nu s-a lăsat nici o secundă, un alt personaj rigid și singuratic, despre care noi am mai spus aici cuvinte și cu siguranță vom mai spune, de data acesta un englez faimos, Winston Churchill, care devine, în anul 1940, prim-ministru. Cinste lui, băiat deștept!
Ne auzim!
