Când te bați cu greutatea trebuie să mănânci tot felul de chestii fandosite? Am primit destule meniuri de dietă și am observat că trendul spune să renunțăm la mâncărurile cu care suntem noi obișnuiți, care ne plac, care înseamnă ceva pentru noi. Dar poate că nu este chiar așa, sau cel puțin pentru mine nu a funcționat.
Zilele astea, gândurile mele s-au dus către zacuscă. Pentru că este toamnă, pentru că este momentul ei, pentru că ne place să o mâncăm, dar ne place și să o pregătim. Dar ce este zacusca? O întrebare pe care, din ceva motive necunoscute, nu mi-am pus-o până acum. Probabil este vorba despre obișnuință.
Zacusca este un fel de mâncare care își are rădăcinile pe undeva prin Balcani. Când a apărut exact? Nu se știe, dar important este că ea încă ne însoțește. Cuvântul are origine slavă și face referire la aperitiv.
Zacusca are la bază ardeiul copt, însă mai sunt și alte ingrediente implicate în acest super proces: vinetele, ceapa, fasolea, morcovii, țelina, foile de dafin, sarea, piperul și bineînțeles uleiul. O mulțime de legume faine, cărnoase, frumoase și gustoase, puse împreună, coapte, dezgolite și apoi amestecate, la foc potrivit.
Zacusca noastră are verișoare în Serbia, Bulgaria, Georgia și Armenia, chiar dacă are un gust unic, ce aduce aminte de zona din care vine. Rețele au evoluat, s-au schimbat, împreună cu popoarele lor, cu locurile din care vin, cu gusturile și nevoile locuitorilor.
Totuși, mi se pare că mirosul de zacuscă nu s-a schimbat, el îmi aduce aminte de copilărie, iar rețeta s-a transmis mai departe, noi o pregătim așa cum am învățat, dar cel mai important o gustăm. Zacusca este despre noi, așa mi se pare.
Am început articolul cu o trimitere la cei care au probleme cu greutatea, așa că revin la acel subiect. Până la urma este vorba despre legume proaspete, apetisante, de-o savoare greu de descris. Nu este nimic nesănătos în această alegere, ba din contră. Se poate umbla la cantitatea de ulei, fără nicio problemă. De asemenea se poate pune ulei de măsline, care este un ingredient absolut fascinant. Și uite așa, pe o felie de pâine prăjită, se poate pune o zacuscă genială și lângă o omletă și iată că ne-am ales cu un mic dejun de milioane.
Da, e drept că zacusca se găsește și în comerț. Nu are aceeași savoare și poate ar trebui consultată eticheta, ca nu cumva să ne trezim cu zahăr adăugat, sau cu diverși conservanți periculoși pentru noi.
În concluzie, ingredientele ei sunt la îndemână, bune, sănătoase și mai ales sățioase, așa că zacusca este un fel de mâncare la care nu avem de ce să renunțăm. De asemenea este o lecție de istorie la borcan, iar prepararea ei este o muncă de echipă cu miros de toamnă.