„Claus hotărî să încerce, așa că făcu bagajele cât de repede putu. La scurt timp, strânse gulerele în jurul gâturilor celor doi reni și-i legă la sania lui cea grosolană. Puse apoi o băncuță pe platforma cea mică, ca să aibă pe ce să stea jos, și umplu un sac cu cele mai frumoase jucării.„
Vin sărbătorile de iarnă, pe aici și ninge, e o atmosferă de stat în casă cu o carte sub nas. Am și eu un titlu preferat pentru această perioadă și se numește Viața și aventurile lui Moș Crăciun de L. Frank Baum, autorul vestitului vrăjitor din Oz.
Citesc cartea în fiecare an, în această perioadă și nu mă mai satur de ea. Moș Crăciun trăiește într-o pădure fermecată, înconjurat de tot soiul de ființe magice și de natură. Claus își dorește să facă copii fericiți, chiar dacă are de înfruntat câteva obstacole pentru asta.
Este o poveste minunată, pentru oameni mici și mari, colorată, plină de farmec și de minunății, o poveste scrisă în 1902 pe care o recomand cu mare drag, într-o ediție superbă care se găsește aici: