M-am tot gândit, despre ce să scriu, ce loc să aleg pentru următorul articol. M-am hotărât să fie despre Veneția. Este un loc minunat și foarte ciudat în același timp. Un oraș în care regină este apa. Republica venețiană a fost cea mai mare putere navală a Europei, pentru mult timp.
Am mai văzut Veneția, când aveam 15 ani, însă mi-a rămas gândul la ea, pentru că are acest efect, această putere, să te farmece. De data asta nu am mai fost în prim sezon, ci am optat pentru o vacanță de primăvară. Nu este atât de cald, lucru foarte important, pentru că eu nu mă înțeleg deloc cu temperaturile ridicate.
Am vizitat muzee de artă, catedrale ne-am plimbat pe canale și poduri, am căutat restaurante interesante și am vizitat magazine de haine, jucării și minunății, cum nu găsești în alte părți. Am mers cu autobuzul-vapor, cu taxi-barca pentru că așa te deplasezi în Veneția, normal. Și pompierii au bărci pentru incendii și ambulanțele la fel vin. Ciudat a fost când am văzut aeroportul, din avion mă refer. Adică trebuie să aterizăm pe apă? Nu îți vine să crezi că va nimeri petecuțul de pământ. A fost amuzant și uite așa am pășit într-o altă lume. Vremea a fost perfectă, numai bună de plimbare, însă, însăăă, nu m-am gândit la vânt și la efectele lui asupra urechilor. Așa că primul lucru făcut în Veneția, a fost să-mi caut căciulă. Nu m-a deranjat așa de tare, pentru că am găsit o căciuliță tare simpatică.
Partea foarte bună a fost că nu era chiar așa de multă lume. Nu era chiar gol orașul, cred că nu este niciodată, dar a era de mult bun-simț. Am fost cazați în centru, la o pensiune foarte interesantă, într-o clădire tipic venețiană, cu holuri înguste, dar cu un iz de minunat. Dacă stau să mă gândesc mai bine, pensiunea semăna foarte bine cu orașul în sine, străduțele cu holurile.
În rest bărcuțe, gondole, măști, artă, clădiri impresionante și miros de ud, de sare. Veneția este diferită, asta este clar. Piața San Marco, este o bijuterie care te introduce în lumea orașului. Acolo se află o bazilică faimoasă, care poartă și ea numele sfântului Marcu, o construcție faimoasă. Patru cai auriți au fost aduși de la Hipodromul din Constantinopol. În secolul XX caii au fost înlocuiți cu copii de bronz, cei auriți se află în muzeul San Marco. În vecinătate se află și palatul dogilor, însă am să fiu sinceră, coada era destul de mare, iar vremea mult prea frumoasă, așa că am luat-o la pas și am lăsat palatul în pace.
Sunt multe catedrale, multe, foarte multe. Am observat că unele dintre ele s-au transformat în muzee. Am aflat de povestea asta și în Scoția. Dacă nu se găsește o cale pentru ele, o șansă, o transformare, rămân în paragină. Și m-am bucurat să văd că se încercă câte ceva. Spre exemplu am vizitat muzeul muzicii, deschis într-o astfel de catedrală. Mi-a plăcut la nebunie.
Am plecat să vedem Murano, insula sticlei. Și acolo, într-o fostă catedrală, poți bea o cafea și asista la demonstrații în arta sticlăriei. A fost un spectacol fascinant, să vezi cum iese o formă din nimic. Figurinele de sticlă m-au impresionat, sunt atât de finuțe, de micuțe și de interesante, încât ne-am petrecut mult timp uitându-ne la ele. Am fost și la Burano, faimoasă pentru căsuțele ei colorate, dar ca să spun sincer nu am fost dată pe spate. Prea multă lume, prea mic spațiul, prea, prea și nu prea. În Torcello am vrut să văd catedrala, există un altar sub biserică, care se scufundă ușor, ușor și cumva mi-a rămas în cap încă de la vizita trecută. Este o imagine destul de horror și eu mare fan, știți.
Așaaa, ce mai este? Încă sunt mirată de cât de mititele sunt restaurantele pe acolo. Mănânci la masă cu toată lumea din restaurant, zic ei că nu au loc, că totul e mic și aia e. Cea mai bună mâncare a fost luată de la geam, o porție de paste absolut fabuloasă, mâncată în cameră, în liniște și pace. Și lumea se înghesuia acolo, își luau porția în parc. Îi înțeleg.
De asemenea i-am înțeles și pe locuitorii Veneției, le-am înțeles disperarea și privirile urâte aruncate turiștilor care se plimbă de colo-n coace. Prețurile sunt mari, bineînțeles, oraș turistic. În perioadele de sezon plin nu ai loc să arunci un ac, nu ai loc să te înțelegi cu tine. Dar nu am ce să spun, este o frumusețe și o atmosferă magică.
Ca idee, încă nu am terminat cu Veneția, pentru că mai este un vis acolo și anume participarea la vestitul carnaval. Trebuie să mă conving să trec peste problema mulțimilor, pentru că este clar că acolo va fi toată lumea. Dar vreau să văd costumele, măștile, nu doar în magazin. Ca idee magazinele cu rochiile pentru carnaval, cu pălăriile și cu pelerinele, sunt absolut fascinante.
Veneția este regina apelor, dar heei și a pastelor, bine?
