Vânătorii de umbre de Robert Kurson-recomandare

87396641 605596929987242 5089966519878680576 n - Vânătorii de umbre de Robert Kurson-recomandare

  Azi vreau să vorbesc despre o carte extraordinară. Se intitulează „Vânătorii de umbre” și este scrisă de Robert Kurson, apărută la editura Art în colecția Sapiens. Ei bine această carte nu este o fantezie ci este o realitate. Mai interesant decât o poveste născută din imaginație nu este, pentru mine cel puțin, decât o poveste născută din realitate. 

  Am iubit apa de copil, la fel și istoria, așa că m-am trezit cu o mare surpriză când cele două s-au combinat sub acest titlu. Întotdeauna m-am întrebat ce fel de secrete se ascund în adâncurile întunecate ale apelor, în acea lumea fantastică în care omul nu are acces, în care nici măcar razele soarelui nu au voie să pătrundă. Câte creaturi sunt pe acolo? Câte istorii uitate? Câte vieți?

  Bineînțeles ca orice om de pe stradă, îmi imaginam că scafandrul se îmbracă în costumașul său gri-petrol și sare în tenebrele apelor. Așa, pur și simplu! La un anumit moment al vieții mele m-am întâlnit cu câteva informații despre ce mai presupun scufundările în plus. Pentru niște probleme neurologice mi s-a recomandat tratamentul cu oxigen hiperbaric, într-o cutie care seamănă cu un tub de transparent. Problema acolo era presiunea. Prima tură de tratament am crezut că mi s-a lichefiat creierul și îmi curge pe urechi. Între timp m-am obișnuit, din fericire. 

  Ei, nici să ies din respectivul tub nu puteam să o fac direct, ci trebuia să trec prin procesul de decompresie. Ca să înțeleg mai bine am studiat un pic ce se fac scafandrii, pentru că și ei trec prin asta. Defapt și prin asta, pentru că eu nu avem de ce să îmi fac probleme legate de temperatura corpului, legate de ieșirea treptată la suprafață, pentru că o mașinărie o făcea toate acestea pentru mine.

  Bineînțeles că pentru scafandrii, cu cât adâncimea este mai mare, cu atât problemele sunt mai multe, iar riscurile sunt foarte mari. Să zicem că nu este chiar atât de simplu precum pare. Spre exemplu am aflat cât este de greu să cobori în adâncuri, dar și mai complicat să găsești drumul înapoi. Am aflat la ce pericol se expun acești oameni în fiecare moment. Trebuie să înțelegi că ești doar tu și că de la o anumită adâncime cei de la suprafață nu îți mai pot da o mână de ajutor. 

  Este nevoie de educație, de o formă fizică care să te ajute, de exerciții și de o gândire puternică. Apa se poate transforma într-o lume ciudată și poți să te trezești purtat de vise, fără a mai reuși să ieși la suprafață. 

  Dar cartea nu se oprește doar asupra scafandrilor, ci și asupra celor care a trăit în adâncurile apei, a oamenilor din submarine. Citind m-am găsit forțată să îmi imaginez prin ce au trecut soldații închiși în niște tuburi de metal. Probleme pe care nu cred că și le pune lumea: ce făceau cu gunoiul? Cum era mersul la toaletă? Și nu numai. 

  Erau totuși soldați, plecați în misiuni, dar care se găseau forțați să își respire același aer și sigur să se gândească dacă o să mai iasă vreodată la suprafață sau nu, dacă știe cineva că există și ei în lumea apelor, sau nu?

  O carte despre ce ar putea însemna să găsești o bucată de istorie despre care nimeni nu știe nimic? Un submarin care a rămas mormânt pentru 56 de membrii, este cazul să fie deranjat, sau ar trebui lăsat în liniștea lui. Atâtea vieți transportate într-o altă lume, despre care oamenii par să nu priceapă prea multe. Au nevoie oamenii aceia ca povestea lor să revină la suprafață?

  Am fost într-o aventură și nu sunt supărată de faptul că am venit de acolo cu o droaie de întrebări. Ce s-a întâmplat cu submarinul U-869? Nu i-a căutat nimeni pe cei 56 dispăruți? De ce se zvonea că submarinul trebuie să se găsească pe lângă Gibraltar, când el a fost până la urmă descoperit de doi americani în apropiere de New Jersey? Cât de aproape au fost nemții de SUA, pe timpul celui de-al doilea război mondial? 

  Multe, foarte multe întrebări pe care mi le-a ridicat această carte. Totuși nu am plecat mai departe doar cu întrebări, ci și cu un bagaj nou de informații foarte interesante. 

Vă invit într-o lume spectaculoasă: https://www.libris.ro/vanatorii-de-umbre-robert-kurson-ART978-606-710-607-7–p12863066.html?afid=ioanatrif 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *