Tribut

[rainmaker_form id=”578″]

 

Cultura 254x300 - TributAcum că lucrurile s-au aranjat în viața mea, când sunt undeva unde simt că totul este așa cum am visat, unde există respect, cuvânt, umanitate, căldură, îmi doresc să scriu tot mai mult și chiar o fac, căci energia și psihicul îmi permit. Este incredibil cât de multe abuzuri și porcării poți trece cu vederea atunci când crezi că nu ai cum să te lupți, sau și mai fain, atunci când nici nu le observi. Dar când poți face comparație lucrurile stau altfel.

Suntem cumpărați, iar străinii vin și fac la noi în țară ce la ei nu mai au voie de mult. Iar șefii noștri, au lua de la ei tot ce este mai bun, dă-i naibii de angajati cu drepturile lor, să zică mersi că le permit să lucreze aici. Dar lucrurile se schimbă, așa? Posibil în curând să nu prea ai cu cine să îți servești stăpânii cărora ți-ai vândut sufletul și viața și ști ce vor face, nu? Te vor abandona, căci dacă ai senzația că însemni ceva pentru ei, te înșeli amarnic. Așa de repede or să uite de tine, de nu îți vine să crezi.

Din fericire pentru mine nu m-am lăsat dărâmată de absolut superba mentalitate pe care am întâlnit-o și despre care unii cred că este nu numai singura existentă, ci și normală. În inmaturitatea mea am știut totuși că nu se poate să fi așa, că dacă nu vreau să fiu un șacal insistent, nemilos, ilogic și anormal nu mă poate obliga nimeni și de asemenea nu mă poate convinge nimeni că așa este normal.

Aparent lucrurile s-au liniștit pentru mine, simt eu asta și au văzut și cei din jur. Parcă aerul este mai ușor de respirat, mai legat și mai plin de oxigen. Timpul se așează și el altfel și pe zi ce trece spiritul meu își revine. Și pentru asta trebuie să le mulțumesc unor oameni care au avut și au bunăvoința de a-mi acorda o șansă, de a mă lăsa să fiu eu, să muncesc pentru cultură, de la români pentru români, să mai uit de sclavagismul acesta pentru străini de care sunt sătulă și scârbită.

Nu îmi tremură la fiecare pas picioarele că o se se întâmple ceva, care nu ține de mine și cineva o să mă facă troacă de porci, din om neom și de asemenea că mă va pune să fac eu pe cineva din om, neom, așa cum s-a mai întâmplt.

Când este vorba despre lucruri curate, normale, firești, când ți se permite să respiri, să nu devi paranoic,să fi tu, este cea mai frumoasă senzație. Și ghici ce? Abea atunci îți vine să dai totul din tine, să faci totul pentru a ajuta, pentru a face o treabă cât mai bună, pentru că vezi că merită.

Am știut eu că așa ceva trebuie să existe și am avut îndârjirea de a căuata și răbdarea pentru a găsi.

Am plecat capul și am tăcut, deși nu aveam de ce să o fac, pentru că nu am greșit cu nimic. Am drepturi în această țară, să stiți, nu mă puteți trata ca pe o investiție, chiar dacă, din prostie v-am permis să faceți asta.

Ești educat să îți fie teamă, că pierzi, unde te duci, ce faci? Și atunci stai acolo și înghiți abuzuri, faci lucruri care sunt împotriva principiilor tale, te schimbi, suferi, ca să ce? Să fi aruncat la gunoi cu prima ocazie.

Când ți se povestește prea mult asta cu aici suntem ca o familie și facem și dregem, trebuie să fie clar că ai un bocanc pe ceafa, gata să îți strivească creierul, gata să te pregătească pentru o lobotomie, ca să nu mai ai persoalitate, să faci numai ce ți se spune, cum și când ți se spune.

Lucrul ăsta cu familia nu trebuie spus, ci simțit. Și când este clar, cald, lipsit de fățărnicie, atunci există cu adevărat, iar senzația este cu adevărat minunată.

Și când îți găsești locul, faci totul cu drag, fără să îți sufle cineva în ceafă din dorința de a controla și aerul pe care îl respiri, fără să îți repete continuu lucruri evidente doar așa, ca se se știe spus. Fiecare are treaba lui și asta trebuie să se știe și să se vadă. Mai apoi, ajutorul și ideea de punem mână de la mână apare, natural.

Sper ca să pot fi la nivelul la care niște oameni pe aici merită. Dar până una alta le mulțumesc că îmi arată normalitatea, respectarea drepturilor, tributul acordat culturii și mai ales respectul adevărat față de oamenii din jur!

Așa de bine este să fi un imatur, care nu are toți biscuiții pe casă, care îți permite să mai lupte din când ân când. Și mai minunat este că cine îți oferă această șansă și este o onoare pentru mine1

Mulțumesc, sunteți cei mai tari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *