O fetiță de cam cinci ani nu dorește să se urce în autobuz. Plânge și este foarte supărată. Bunica trage de ea și reușește să o bage înăuntru până la urmă. Dar ea continuă să plângă și să țipe. Are fățuca roșie și umflată de atâta plâns. Lumea se uită la ea. Unii îi aruncă priviri răutăcioase și bunicii.
- Nu mai plânge tu, excroacă ce ești, că râde lumea de tine, nu vezi?
Doar că nu râde nimeni. Bunica se uită la privirile oamenilor și își dă seama că este necesar să dea mai multe detalii.
- Ei, cât este de mică știe prea bine să manipuleze. O să se calmeze ea și aia e. Tre să mă duc după soră-sa și o iau și pe ea. Plânge, dar nu o mai las singură acasă, că se sperie.
Stop joc. Poftim? Nu o mai lași singură acasă că se sperie?! Mhm. E bine. Lumea se uită la ea. Unii sunt îngroziți, alții zâmbesc stângaci. Până la urmă coboară la o stație. Cu forța, dar se pune ca un succes.
Mă uit pe geam, gândindu-mă că pot admira peisajul de toamnă urbană. În spatele meu este o doamnă de cam pe la șaptezeci așa și un domn pe la, hm… să zicem șaizeci și cinci.
- Asta înseamnă să lași copiii să crească la bunici. Ca doar noi nu mai avem răbdare să ne ocupăm. Cine și i-a făcut să și-i crească! zicea doamna către domn.
- Ei, normal doamnă! Numai în zilele de azi se poate așa ceva, faci copil și să se ocupe bunicii, asta e ceva modern, zice el. Faci copilul, bunica umblă cu el și tu ești pe la baruri și discoteci ( miercurea la orele 16).
- Da domne, așa ceva! Generația asta este de groază. Tot cu fundul în mașină mereu!
- Da, da. Eu nu m-am născut în mașină, ci în carul cu boi, zice el mândru.
Stop joc. Cum?! Deci, câteva mici completări. De exemplu nici eu nu m-am născut în mașină, ci la maternitate. Nea s-a născut în carul cu boi? Serios?! Grigorescu a fi fost tare mândru. Și parcă era vorba despre cine cu cine a făcut și lăsat copiii/nepoții, născut în mașină/car cu boi, cum a ajuns în peisaj?!
- Dimineața la ora cinci nu mai e nimeni pe stradă! Să te duci la servici la ora nouă, ce înseamnă asta? întreabă ea foarte revoltată.
- Da, da. Noi am făcut copiii și i-am târât la creșă și la grădiniță, nu că i-am lăsat cu bunicii! Și fără mașină! Acu toată lumea are mașină și toți tinerii vor! Păi ce este aia? Să se mai meargă și pe jos!
Stop joc. Autobuzul este și el tot o mașină. Cred. Poate este un car cu boi. Deși mie nu îmi face plăcere să vorbesc urât despre animale și să le ofensez cu comparații. Sau poate domnul mergea pe jos și mi l-am imaginat eu în „mașină„. Ai târât copiii peste tot? De ce? De ce i-ai târât, adică.
- Mie nu îmi pare rău de tinerii care mor în accidente de mașină, să știți! Aduci moartea singur cu mașina asta! Tu ca părinte ești de vină! spune ea.
- Normal. Auzi să dai de carnet și tu ești în clasa a 11-a! Ce-i aia?!
Stop joc. Nici nu mă bag în prima polemică, pentru că … suntem muritori și îmi este teamă că nu reușesc să termin la timp. Cât despre el, să vedem. Propun petiție la primărie, poliție, dumnezeu, doamne-doamne, duamne-duamne, habar nu am cine, să schimbăm vârsta de permis. Că sunt prea tineri pentru asta? Poate. Sunt mult mai mulți și prea bătrâni pentru asta și sunt pe acolo. Dar dacă la lege este așa, ce naiba?
- Tinerii ăștia numai se plâng mereu. Noi la 18 ani aveam familie deja, muncă, copii și deja ne stătea greul pe umeri. Responsabilități! Lor le este greu, vezi doamne!
- Alții deja erau în război!
Stop joc. Deci, responsabilități, copii, chestii, căci la 18 ani deja ești mare mare, mergi la război, unde mă gândesc că mai ai și ceva pușcă. Adică poți creea viață, poți fi responsabil de o lume întreagă, poți lua viața altcuiva, daaaaar cu mașina este mult prea devreme să te dai. Hm?
Ne dăm cu toții jos, cei doi se salută politicos, mândrii tare de ei. Atâta răutate și nu știu, invidie… habar nu am, urâciune în suflet și pe buze nu am mai auzit de mult. Cum naiba se găsesc asemenea oameni, unul lângă celălalt în autobuz, pregătiți să scuipe venin?! Se cunosc după priviri, oare? Se simt unul pe celălalt?
Concluzionăm. Întâmplarea nu a fost în capul meu, ci s-a desfășurat azi în autobuz. Sper cel puțin că nu mi-am imaginat așa ceva, pentru că ar fi boală curată.
Mama și tata m-au lăsat și ei cu bunicii. Oare și ei sunt partea din generația asta proastă, sau? Poate e din cauză că nu s-au născut în carul cu boi? Tre să mai cercetez un pic. Oricum mamă, nu este bine, trebuia să mă târâi tu în locuri în loc să mă lași cu bunicii. Cu toate că și eu am făcut grădinița.
Încheiem cu vorbe dulci: „înțelepciunea nu vine în mod obligatoriu odată cu vârsta, uneori cea din urmă vine singură„ și minunata: „înțelepciunea vine odată cu vârsta, prostia este relativ stabilă.„
Pentru cine dorește, cartea mea „Omul a uitat că trebuie să moară„ se găsește pe: https://www.libris.ro/omul-a-uitat-ca-trebuie-sa-moara-ioana-trif-EIK978-606-49-0146-0–p11708448.html