*Avem 8 aprilie 2019, de data aceasta. Primăvara este sosită, da, vacanța însă nu a sosit încă, o așteptăm cu mare drag și interes. Site-ul are deci un an de funcționare, am mai înțeles una alta despre el, sper ca progresul să fie vizibil. Oricum totul cu ajutorul vostru.
8 aprilie, foarte frumoasă zi, primăvara a venit cu adevărat și sper că lucrurile s-au mai liniștit, având în vedere că s-a terminat învierea și toate lucrurile de genul. Am petrecut foarte frumos aseară, alături de bunii mei prieteni discutând diverse subiecte politico-sociale de moment. A fost cu adevărat o seară minunată de sămbătă. Azi ne adunăm cu familia să mai povestim una alta, poate că vin de acolo cu ceva subiecte de dezbătut, pentru că dupa aseară am găsit unul.
De asemenea am dat drumul la site, mi-am prins ieri toate urechile și am încercat să mă perfecționez în toată treaba asta, norocul meu că există prietenul meu foarte bun google, care mi-a oferit din nou suportul său necondiționat. Eh, să vedem puțin mai departe cum o să stea lucrurile. Sper totuși să vă placă.
Să începem cu oile noastre și spunem că discutăm despre Ziua Internațională a Rromilor. Nu vreau să intru aici în discuții, polemici și povești care nu se mai termină niciodată, pentru că nu își au rostul. Am lucrat farte mult cu rromi, am găsit acolo niște suflete extraordinare care nu meritau nimic din ce lumea asta le oferea și personaje care deși primeau tot ajutorul din lume nu vroiau să îl primească de nici un fel. Și lucrul asta cred că este valabil pentru toate etniile pământului. Am văzut de curând un articol despre o fată de entie rromă care povestea cum a reușit să strângă bani pentru primele sale cărți cu povești și despre cum a reușit să ia premiul I la școală, iar părinții nu au crezut-o, pentru că nimeni din familie nu dădea doi bani pe școală. Nu prea cred că își are rostul să mai lungim discuția, pentru că o știm cu toții.
Mergem în schimb în trecutul îndepărtat, în Mongolia, unde sărbătorim nașterea lui Timur Lenk în anul 1336. Notăm că această personalitate s-a ridicat puternic și este cel care l-a înfrânt pe sultanul Baiazid și a creat un întreg dezastru în Imperiul Otoman.
Mergem mai departe, în Rusia, unde în anul 1783 țarina Ecaternina promite că Peninsula Crimeea va aparține mereu poporului rus. Ia să vedem un pic, oare țarina se ține de cuvânt și din mormânt? Conform ultimelor întâmplări, eu așa aș spune.
Mergem în Marea Egee, unde anul 1820 aduce descoperirea frumoasei și vestitei statui Venus din Milo. Cu adevărat o frumusețe.
Venim în țară și anunțăm cu mare drag premierea, în anul 1880, la Teatrul Național din București, a piesei D-ale carnavalului, de IL Caragiale. Voi sublinia faptul că aceast autor este minunat și extrem de actual, pare câteodată că piesele scrise de el sunt despre aceste vremuri, dar știm că nu este așa, ci doar poporul ăsta nu s-a schimbat mai deloc, lucru care este cât se poate de trist.
Anul 1904 aduce semnarea pactului Antanta de către Franța și Marea Britanie. Se pun deci bazele primei alianței a primului răzbi mondial, de asemenea discutăm despre tabăra câștigătoare.
Discutăm despre anul 1911 și sărbătorim nașterea filosofului și scriitorului Emil Cioran. Știm despre el că a fost o personalitate melancolică, chinuită intens de problemele lumii înconjurătoare. Nu toată lumea îl poate înțelege, din păcate, dar nici nu cred că ar trebui. Atât de dor mi s-a făcut de omul ăsta și mi-am adus aminte cum am respirat fiecare cuvânt și fiecare gând și cum am fost de acord cu toate sentimentele lui. Îmi e dor de vremurile respective. Cum spunea el foarte frumos: „Marele noroc al lui Iisus este că a murit tânăr. Dacă trăia vreo 60 de ani, în loc de cruce alegea să scrie memorii, iar astăzi suflam praful de pe un Fiu al lui Dumnezeu fără noroc… Îl invidiez pentru că a reuşit să dea lovitura în istorie„
Mergem în anul 1999, unde mii de persoane formează un scut uman pe trei poduri din Belgrad și Novi Sad pentru a se proteja împotriva atacurilor NATO. Am mai povestit despre asta, știu, însă cumva subiectul tot apare și mi se pare destul de tragic. Recunosc că tot mai mult iubesc alianța nord atlantică și înțeleg tot mai bine scopul ei de protejare și menținere a păcii.
2005, extraordinarul Papă Ioan Paul al II-lea, este condus pe ultimul drum. Peste patru milioane de oameni participă la acest eveniment.
Mergem în anul 2016 unde România plânge moartea actorului Mircea Albulescu. Se duc pe rând unul câte unul și nu sunt foarte convinsă ce vine după asta.
Ne auzim!
