Dragul de tine! Așa mi s-a rupt sufletul când am văzut ce ți s-a întâmplat, când am văzut ce ți-a făcut omul, regele pământului, acela care se laudă toată ziua că este creat după chipul și asemănarea creatorului divin, care se ocupă de politică, de tehnică, de arte, de medicină și de toate minunile.
Să ști că m-ai făcut să plâng, puișorule. Nu îți încălzește ție sufletul, știu. Nimeni nu te-a apărat de toate chinurile prin care ai trecut. Nici nu vreau să mă gândesc cât de speriat ai fost, singur împotriva unor monștrii care se ascund sub chipurile umane care le dau drepturi multe.
Și tu aveai dreptul la viață! Cum să înțelegi tu că defapt ești un monument al naturii, un monument care trebuie protejat, după ce ai avut parte de atâta suferință? Știu și că nu ești singurul.
Știu că există personaje care se duc să facă poză cu puii de ursuleț, pentru ca apoi să ajungă și aceștia să fie omorâți cu puștile. Știu că vi se iau casele și părinții voștrii sunt nevoiți să găsească soluții pentru ca voi să puteți trăi.
Știu că sunteți vânați, pentru blănițele vostre minunate, sau pur și simplu pentru distracție. Doar tu ști mai bine, nu trebuie să îți spun eu. Nu vreau să mă gândesc cât ai plâns și cât te-ai chinuit.
Am ajuns să mă întreb unde a fost totuși societatea minune până să te întâlnești tu cu monștrii. Un astfel de comportament nu apare așa peste noapte. Acei … „oameni„ au făcut și până acum diverse mizerii, sunt convinsă de asta. Nu poți să fi minunat și bun, să te trezești într-o bună zi că ai chinui un puiuț nevinovat. Și atunci mă întreb, unde este familia, unde sunt vecinii, profesorii și restul persoanelor cu care au avut contact?!
Toată lumea tace și își vede de treabă până când se întâmplă ceva. După aceea curg părerile, curge frecatul de mâini, privitul cu îngrijorare și toate cele. Nu acum foarte mult timp un puiuț de ursuleț a trecut și el prin chinuri groaznice, la fel ca tine. El a supraviețuit, dar de ce a trebuit să se întâmple? Unde este toată societatea?
Mai apoi, când ți lumea mai dragă, pe la televizor apar reprezentanții societății civile. Stai, cine sunt ei și de unde au venit? Mai mult, cer lucruri pompoase și extraordinare, pe care nu le înțelege lumea și care de multe ori nu au nici o valoare dar care dau bine.
Acum aceste personalități extraordinare nu sunt nicăieri. Nici când se taie pădurea din greu. Nici când pleacă milioane de copaci căzuți la datorie. Nimic. A ieșit o tară întreagă în stradă pentru casa ta? Nu vai. Nici pentru tine. Nu dă suficient de bine pe facebook, puiule.
Nepăsarea te-a omorât și frica. Suntem tari de tot pe net și la discuții, dar ne este teamă și de umbra noastră. Mereu ne-a fost, în general, ca neam. Stăm și ne lamentăm toată ziua, discutăm despre trecut și despre traumele de atunci. Suntem niște bârfitori, lași și mizerabili.
Avem probleme mari, în prezent. Aici, sub nasul nostru. Probleme pe care le putem analiza și care au soluții concrete. Începând frumos de jos, din ograda de noastră și cea de lângă și tot așa. Dar noi suferim de un complex de inferioritate extrem și simțim nevoia să supra-compensăm cu vorbe mari și cu încercări extreme, care de cele mai multe ori eșuează.
Avem probleme de comportament și asta vine de la educație. Educația de acasă și cea de la școală. Învățământul este praf și pulbere, generațiile care vin din urmă sunt slabe. Nu mai avem nici un soi de instinct, nici măcar dorința animalică de a ne proteja, dar ne așteptăm să o facă cei din jur.
Mai apoi vrem soluții în două minute, adică soluția la plic. Să fie gata repede, nu contează cât de bine e și niciodată nu ne uităm suficient de adânc să vedem de unde a venit problema. Nu ne punem nici o întrebare legată de felul în care ar trebui să funcționeze lucrurile și unde este defapt mizeria. Mai mult de atât, să se ocupe altul, mereu. Nu avem nici loc și nici timp de astfel de lucruri mici, pentru că trebuie să ne vedem de viață.
Etiopia a plantat peste 350 de milioane de copaci în 12 ore. Este noul record mondial. Noi avem pe la sport câte ceva… în rest avem chestii în genul: cea mai lungă scrisoare adresată lui Moș Crăciun, cel mai greu tort, cel mai înalt ou din lume ( care a fost, bineînțeles, sfințit), cea mai lungă trenă a unei rochii de mireasă ( nu a unei regine, de exemplu), cele mai multe agrafe de birou lipite de față ( ?! ) și evident, cea mai mare colivă din lume. Fascinant.
Sigur că ar trebui să deținem recordul european pentru vânători, pentru că la noi vin toți bogătanii care pe la ei nu au voie să facă așa ceva și ne omoară animalele, după care pleacă cu pădurile și desigur, la sfârșit, ne dau lecții despre dreptate și adevăr.
Și noi suntem atenți în gurile lor în timp ce creștem criminali, violatori, mincinoși și psihopați în curțile din spatele casei, în sate și orașe pe care nu le bagă nimeni în seamă, unde puiuți ca tine mor în chinuri. Facem serviciu de urgență unde lucrează toate pilele lui te miri cine, care nu știu să se șteargă la nas și nici nu vor să știe, pentru că merge și așa. Suntem poporul lui las că merge și așa, lui las că dacă fură ăl de sus, avem și noi dreptul să furăm.
Îmi pare rare rău că te-ai născut aici și ai dat de monștrii. Aș vrea să cred că moartea ta nu a fost degeaba, dar din păcate va fi, pentru că pe noi ne bate ploaia, nu furtuna, nu tornada, ploaia.
Să te odihnești micuțule, ești în siguranță acum, departe de om.
Avem focuri până în cer și ploi cu furie. Oare? Dacă Dumnezeu ar fi Lăpușnenul, atunci Moțoc ar fi omul.
Cine dorește să citească cartea mea, „Omul a uitat că trebuie să moară„ o găsește pe: https://www.libris.ro/omul-a-uitat-ca-trebuie-sa-moara-ioana-trif-EIK978-606-49-0146-0–p11708448.html
