Am fost într-o excursie la Zărnești, să vizitez AMP Libearty, sanctuarul urșilor. Acesta a fost creat în 2005 de către niște oameni extraordinari. Am aflat acolo că este în memoria ursoaicei Maya, care a murit în brațele doamnei Cristina Lapis, un suflet de milioane.
Zona este cu adevărat minunată, ne-am bucurat din start de farmecul locului. Ne-am făcut frumos rezervare, pentru că vizitele se fac în trei grupe, ultima de la ora 11. M-am bucurat să aflu că ursuleții nu sunt asaltați în continuu de oameni și li se permite timp de respiro. Nu este o grădină zoologică, trebuie clar menționat acest lucru.
Am început turul cu un mic filmuleț de prezentare care a durat câteva minute. A fost greu. Mi s-au umplut ochii de lacrimi după câteva secunde și mintea de indignare. Ursuleți chinuiți, ținuți în cuști, care nu au călcat niciodată pe iarbă, înfometați, bătuți și obligați să învețe tot soiul de giumbușlucuri pentru distracția celei mai evoluate specii de pe planetă.
Peste 100 de urși bruni locuiesc acum la Libearty. Fiecare are o poveste tristă și un bagaj greoi pe care o să îl ducă întreaga viața. Ursuleții au sosit din toată lumea, circuri și grădini zoologice care ofereau un petec de beton pentru ei. Minunații nu s-ar descurca niciodată în natură, unde le era locul.
Stau acolo, în sfârșit pe iarbă, la aer curat. Săracii vin imediat la gardul de plasă când aud oamenii că vin, fiind foarte obișnuiți cu prezența lor. Eu nu aș mai vrea să văd oameni niciodată, să fiu în locul lor, dar ei nu pot scăpa așa de simplu de traumele prin care au trecut. Acum trăiesc liniștiți și împart mâncarea cu prietenii lor corbii. Așteaptă să vină camionul cu bunătăți ca niște copii.
Unii se învârt în cerc, încă îngrădiți de acest fenomen al cuștii virtuale, alții fac piruete ba chiar și plecăciuni în fața omului. Am turbat un pic. Apoi am continuat să mă înnegresc la minte și la suflet când am văzut cușca expusă, închisoarea în care ursulețul Odi a trăit timp de 12 ani. 12 ani în care omul a cântat peste tot despre libertate, drepturi și tot soiul de cuvinte atât de mari. Amar. Îmi amintesc marele restaurant Ursul din Poiana Brașov care avea urs în cușcă. Pentru că libertate și drepturi. Și el, este tot acolo, la sanctuar. Amar.
Tot la sanctuar am făcut cunoștință cu un tânăr cerb, găsit în pădure de un domn cu suflet mare. Găsit în pădure, legat de un copac ca momeală pentru lupi. El trăiește alături de o ciută și aleargă pe acolo, vânează frunze. Ca să vezi ce chestie, sunt vecini cu niște lupi, ridicați și ei din betoanele grădinii zoologice.
Unii urși sunt speriați de copii, pentru că aceștia au aruncat în ei cu pietre pe la grădina zoologică. Unde se învață umanitatea totuși? Unde se învață răutatea? Specialiștii spun că discutăm despre puține cazuri de mizerie înnăscută, în general este învățată. Comportamentul se copiază. Auch!
Nu am văzut mica fermă, unde și-au găsit locul câțiva măgăruși, căluți și purcei, salvați și ei din situații limită. Dar vom merge să îi vedem și pe ei atunci când se va putea. Mi-am propus să tot merg acolo. Pe post de lecție, iar și iar. Gustul amar și greu nu va trece prea curând.
M-am bucurat că există oamenii ăștia care au întins o mână de ajutor și că animalele au găsit un loc unde să fie protejate, cu toate că trebuiau să fie libere, să își vadă de viața lor în natură, așa cum le-a fost dat.
M-am bucurat și de zona aceea minunată, de aerul curat. Când am plecat de acolo venea ploaia, să curețe lumea.
Omenire dragă și scumpă îți doresc multă libertate și mai multe drepturi, le merităm din plin.
Dacă vă place cum scriu și doriți să mă ajutați să merg mai departe mai jos se găsește un buton de donații prin Paypal [paypal-donation]
