Întotdeauna mi s-a părut fascinant psihicul, mi-am dorit să-l studiez, chiar și atunci când nu pricepeam prea multe despre ceea ce se întâmpla în jurul meu. Mai târziu am făcut o obsesie pentru comportamentul infracțional, în mod deosebit crima, pentru că acolo am văzut puritatea psihologiei.
Comportamentul infracțional are consecințe grave, din toate unghiurile posibile, dar cu toate acestea este un fenomen care există. A rămas pasiunea mea, întrebările sunt încă în picioare, însă mi-am aruncat privirea către un alt colțișor și anume comportamentul alimentar.
Problemele cu greutatea au existat la mine de când mă știu, dar nu doar atât, ci relația mea cu mâncarea este una extrem de complicată. Am încercat zeci de metode, de medici, de supra medici, de specialiști, dar lucrurile nu prea au funcționat, sau rezultatele au fost pentru perioade scurte, pentru ca valul de după să fie o catastrofă.
Am căutat răspunsuri medicale, dar și psihologice și nu am reușit să pricep ce se întâmplă cu mine. Pentru o perioadă am ajuns la un soi de compromis cu mine, o falsă acceptare. Asta sunt și alta nu-i, ce să facem?
Până la urmă obosești, mai ales atunci când rezultatele sunt mici, sau așteptările sunt prea mari, presiunea interioară începe să o ia la vale. Trebuie să o iei iar de la capăt, iar întrebarea „de ce eu?” își arată colții din ce în ce mai mult.
Problema s-ar pune destul de simplu, ești supraponderal, mănânci mai puțin, faci mai multă mișcare, gata. Dar lucrurile nu sunt atât de simple pentru toată lumea. Teoretic și în adicție lucrurile ar sta la fel, x îți face rău, îți distruge viața, pur și simplu te oprești, dar nu prea merge așa, nu?
Am trecut prin multe etape, am încercat, am reușit, am uitat, am luat-o de la capăt, am eșuat, am renunțat, dar acum mă străduiesc cu o altă abordare. Am început să învăț partea mecanică a mâncatului, ce se întâmplă, cum funcționează, ce ar trebui făcut, ca să pot înțelege cât mai multe despre acest subiect.
Nu doar atât, dar acum învăț să stau de vorbă cu mine, să pun lupa în profunzime și să deschid subiecte îngrozitor de dureroase cu mine. Este un proces greu și de lungă durată, este nevoie de răbdare și de înțelegere.
Am înțeles, cu greu și după mult timp, că nu sunt singura de pe lume care se confruntă cu astfel de probleme, așa că poate îmi va fi util acest proces de a extinde discuția în comunitate și cine știe, poate că împreună vom găsi răspunsuri la întrebări care ne-au adus pe marginea prăpastiei.
Până la urmă este mâncare, de ce este atât de complicat?
