Azi, 18 aprilie 2019, Ziua Națională a Restaurării monumentelor pică la fix. La Paris a ars o capodoperă, Catedrala Notre Dame. Este cu adevărat un lucru trist. Trebuie să ținem cont, zic eu, de faptul că Franța nu își va lăsa superbul monument așa, ci va face tot posibilul să îl repare. Îmi aduc aminte când frumoasa biserică de la Rodbav s-a dărâmat într-o bună zi. Pur și simplu pentru că era neîngrijită. Trecem în fiecare zi pe lângă monumente minunate, lăsate în paragină. De curând un foarte frumos conăcel a fost demolat. România nu s-a întristat, nu a plâns, nu s-a cutremurat și nu a protestat. De ce?
Despre ceea ce s-a întâmplat la Paris avem reacții de la cei doi poli. Vai de mine, ce tragedie! sau Și ce dacă? Oare noi nu putem avea niciodată reacții normale? De ce oare nu putem înțelege că mereu trebuie să existe un echilibru și lucrul acesta ar fi valabil și pentru asta.
Avem monumente minunate la noi în țară, pe care nu mergem să le vizităm, pe care nu le susținem. Nu ne cunoaștem țara. Am făcut nu demult un sondaj și am descoperit că oamenii care mă înconjoară habar nu au despre Brașov, nu știu muzee, nu știu nimic și de ani de zile nu sunt curioși.
Din nou am întâlnit ipocrizia la cote maxime. O firmă din România a donat pentru reconstrucția catedralei pariziene. Cât de lingău să fi? #Vrem spitale nu catedrale. Și apoi #jesuisnotredame. Oare acești oameni știu că Notre Dame este o catedrală, da?
Să iubim ce este al nostru, doar că nici nu știm despre ceea ce este al nostru și nici nu ne pasă. #rodbav nu este atât de fancy ca #notredame.
Trec la ziua de 18 aprilie 2018, ziua internațională a restaurării monumentelor. A picat cumva la țanc, căci mai devreme aveam o poveste cu mama, care se afla la Gradina Botanică de la Jibou, județul Sălaj, considerată ca fiind una dintre cele mai frumoase din Europa, la un anumit moment și spunea că nu sunt bani pentru renovare. Din câte văd pare să fie un monument adevărat, care din păcate a fost ultima oară renovat 1978-1982. Este a doua oară într-o săptămână când dau peste un monument ce nu a mai fost renovat din glorioasa epocă comunistă. Eu am nțeles cu statuș de drept și cu democrația, cu salariile, cu astea, dar fraților până când istoria, amintirile și conștientul nostru colectiv se duc naibii? Azi am fost întrebată în cor cui aparțin; aparțin acestei țări, acestui pământ, aparțin bisericii teutone de la Prejmer, aparțin grădinii botanice la Jibou.
Să învățăm să iubim ce este al nostru.
Merg foarte departe, la anul 1480, care saluta venirea pe lume a Lucreziei Borgia, fiica ilegitimă a Papei Alexandru al VI-lea. Fascinantă viața celor din familia Borgia, în mod deosebit al acestei femei, considerată a fi extrem de frumoasă și letală. Se spune despre ea ca era o cunoscătoare desăvârșită a otrăvurilor. Unii se pricep la vinuri, alții la otravă, iar alții la indicații,ce să faci?
1909, Vaticanul o beatifică pe Ioana D Arc. Hai ca să fiu iar acuzată de diverse mă întreb cum vine asta. Adică biserica catolică o arde pe rug pe fata asta, o acuză de erezie, îi împrăștie cenușa în vânt și după aceea apare cu scuzele și o face sfântă. Încă discutăm despre cea mai puternică organizație a pământului, când traia Ioana, când a fost făcută sfântă și încă în zilele noastre.
Scurt așa merg la anul 1931, când marele Iorga devenea prim ministru. Oare cum era? Oare cum se simțea poporul ăsta? Oare omul de rând era bucuros că Iorga este conducătorul guvernului? Oare îș vedea cu ochii cu care îl vedem noi azi, sau cu aceeași ochi cu care îi vedem noi pe actualii politicieni?
Merg la anul 1955 și închei prin a-i spune adio lui Einstein. Nu mă bat cu pumnul în piept, băiatul ăsta a povestit despre lucruri pe care eu nu le înțeleg, știu că este un geniu pentru că vorbește lumea. Ceea ce mă atrage spre a vorbi despre el este personalitatea sa. Am mai studiat câte una alta și am concluzionat că pe cât a fost de complex, pe atât de simplu, de deschis. Mi-ar fi plăcut mult să îl cunosc.
