Să umbli într-o casă care nu este a ta, dar care în curând va fi, nu este treabă ușoară. Haine, bijuterii, cărți, vase, poze și amintiri, toate strânse într-o mulțime de vieți, de către o mulțime de oameni. Încărcătura emoțională este puternică, mai ales că te vezi nevoit să faci curat, să arunci și să dai lucruri la care alții de dinaintea ta au ținut.
Sigur că este un lucru pe care trebuie să-l faci, doar și tu la rândul tău ai strâns o mulțime de lucruri, unele care înseamnă mult pentru tine, altele de care ai uitat, poate, iar altele despre care nici măcar tu nu știi de ce mai sunt acolo.
Cruntul adevăr este că omul vine gol și după toate cele pleacă la fel de gol, culmea. Și cu toate astea avem cu toții atâtea mizilicuri pe care le adunăm în jurul nostru și care spun, până la urmă, povestea vieții noastre.
E ciudat să-ți dai seama că într-o bună sau nebună zi, cineva va veni să răscolească prin lucrurile tale, să se gândească ce aruncă și ce păstrează și să discute despre cum trecerea nemiloasă a timpului a ajuns să-ți aducă prețioasele posesiuni la nivel de „demodat„, ba chiar aproape „ciudat„. Mi-a dat o senzație de mortalitate atât de mare încât m-a obosit.
Dar cam ăsta este prețul timpului, nu avem încotro. Măcar am râs, ne-am amintit, am făcut curat cum am știut noi mai bine și am păstrat lucruri pe care noi le-am considerat prețioase. Poate că pentru cei de dinainte nu erau, dar acum au căpătat o viață nouă.
Oricum, în ultimul timp nu am scris aici atât cât mi-aș fi dorit, dar m-am trezit implicată în multe proiecte. Curând vă voi invita în noile mele locuri de scris, vă voi spune cum s-au obișnuit Matka și Ulise în noua lor căsuță, pe care vrem să o amenajez ceva mai prietenoasă pentru ei și bineînțeles așteptăm noile cărți semnate de mine.
Am început a doua partea din dificilul an 2021, care a luat multe deja, a cerut tare multe și acum ne trece prin schimbări la care trebuie să rezistăm. Să vedem dacă și cum vom ieși pe cealaltă parte. Eu sper că totuși în picioare și cu zâmbetul pe buze.
