Roma – Jurnal de călătorie

30 decembrie 2019 – 4 ianuarie 2020

  Am plecat către Roma, toți voioși nevoie mare, nerăbdători să intrăm în cetatea eternă. Spunem mereu că avionul ne duce repede repede pe distanțe lungi, ceea ce este corect, dar pentru noi marea problemă este legată de distanța Brașov-București. Niciodată nu poți ști adevărul despre acest drum, mai ales când sunt vacanțe și sărbători. Tot auzeam la radio că se fac cozi pe Valea Prahovei, așa că am plecat din timp. Am ajuns multe ore mai devreme la aeroportul Henri Coandă. Mai bine așa, decât să pierzi avionul! 

Zborul și avionul

  Am avut bilete la compania Blue Air. Dezamăgitor cap coadă. Serviciile lor sunt absolut îngrozitoare, iar personalul pare selectat special cu scopul de a te enerva. Ultima găselniță a companiilor de zbor este aceea de a avea doar bagaj de mână (10 kg), fără a mai avea voie cu geantă personală. Adică portofel, acte, ochelari, șervețele și alte obiecte de uz imediat trebuie înghesuite în bagaj. Toată lumea desfăcea bagajele să își înghesuia gențile, aparatele foto și așa mai departe. 

  Nici în avion lucrurile nu au arătat mai bine, pentru că bagajele nu încăpeau nici cum. Deci a durat îndesirea lor pe peste tot, așa că am reușit să plecăm cu întârziere. Din fericire zborul în sine nu a fost cu evenimente și am aterizat cu bine pe aeroportul Fiumicino, la aproximativ 40 de km de roma. 

  La întoarcere a fost și mai rău, din punct de vedere Blue Air. Personalul italian și mai răutăcios, prost pregătit, iar despre condiții nici nu mai discut. Este o companie pe care o voi evita. 

Transportul

  La sosirea în Roma urma să ne orientăm către autobuz, sau tren către Roma, dar soarta ni l-a scos în cale pe Paulo. Din fericire avea o dubiță, în care încăpeam cu toții, iar prețul pe care îl cerea era de bun simț. Paulo ne-a scutit de mult timp pierdut și am călătorit fără incidente până în fața hotelului Nova Domus. Ne-a plăcut atât de mult de el, încât am discutat să ne ia și la plecare. 

  Am aflat în zilele următoare că spre deosebire de celălalte orașe europene, Roma nu stă foarte bine la capitolul metrou. Au doar două linii și este destul de greoi să găsești gurile de metrou, care nu sunt foarte multe. Nu aș mai vrea să îmi amintesc ce mizerie era de înfruntat în momentul în care găseai o gură de metrou care să te ajute. Groaznic! Iar pe dedesupt am cam avut senzația că mă aflu într-un film post apocaliptic, într-o lume părăsită, din care nu a mai rămas decât praful. 

  Pe deasupra este plin de autobuze și tramvaie. Nu toate reflectau progresul tehnologic al lumii, dar cred că omul se poate descurca, mai ales dacă știe cât de cât zona. Este cumplit de enervant să ajungi în locuri noi, despre care nu știi mare lucru, unde te orientezi cu greu, iar după ce începi să te descurci, trebuie să pleci. Dar așa este în excursie, n-ai ce face. 

  Revenim la transport. În mod clar cu metroul este mai eficient, se pierde mai puțin timp, mai ales atunci când nu stăm foarte multe zile într-un singur loc, dar călătoriile de suprafață sunt mult mai interesante și pline de lucruri noi. Asta dacă nu prinzi un transport în comun înghesuit la maxim. 

Mâncarea

  Ei bine eu caut restaurantele italiene peste tot unde călătoresc, nu de alta dar sunt sigură că pot găsi și mâncare fără carne, pentru personaje dubioase ca mine. Totuși, un oraș imens așa cum este Roma are o mulțime de locuri în care se poate mânca. Nu peste tot mâncarea este de aceeași calitate, evident.

  Cu cât restaurantul este mai central, cu atât este mai pregătit pentru nebunia turiștilor, cu o calitate în scădere. La Roma am găsit mai întâi un loc fain, plin de localnici (lucru care reprezintă un semn foarte bun), mâncarea a fost bună, nu oau, dar bună, servirea a fost în regulă, doar că timpul de așteptare a depășit o oră, ceea ce este multicel pentru mâncare fără fițe (adică pizza, paste, nu friptură de dinozaur sau ceva de acest gen). 

  Mai departe ne-a trecut prin cap să mâncăm într-un restaurant central, care era plin și patronul ne-a întâmpinat afară. Meh, ne era foame și ne-am lăsat repede convinși. Mare greșeală! Paste de casă, scria. Ei bine, nu chiar. Era mâncare din magazin proaspăt decongelată. Pizza acră nu am mai mâncat de mult. Și dacă mâncarea nu avea gust prea bun, ei bine, prețurile erau suficient de piperate. 

  Și cum a treia oară este cu noroc, ei bine, am găsit locul preferat al tuturor. Am dat de restaurantul intitulat L’Angoletto ai Musei din greșeală, evident, dar a fost una bună! Nu am mai mâncat de foarte mult timp așa de bine într-un restaurant. Totul era făcut de casă și servirea a fost grozavă. Marea problemă: nu știai ce să mănânci! 

  Din fericire, era și aproape de noi și am mers să mâncăm acolo în zilele rămase. Atmosfera a fost foarte faină, la fel și mâncarea. Da, ne-am bucurat de ei! 

Muzeul Vaticanului

  Am gândit bine povestea cu muzeul Vaticanului. Am luat de acasă biletele cu programul numit skip the line. Bună mișcare. Erau niște cozi enorme! Dar așa a fost foarte simplu. Am intrat pe altă parte, am arătat rezervarea de pe mail și am primit biletele. Ușurel, frumușel, fără bai. 

  În interiorul Vaticanului zac comori nenumărate, de toate tipurile și neamurile. Tablouri, picturi, bijuterii, haine, hărți, vestigii, sculpturi, sfinți și zei, cu toții adunați între zidurile groase. 

  Din păcate este extrem de complicat să te uiții la ceva, atât de multă lume este. Ești împins din spate de lumea foarte multă, aflată în continuă mișcare. Nu este amuzant, nu a fost marea mea dorință, dar măcar am văzut câteva lucruri interesante, fie și așa, în fugă. 

  În stomacul Vaticanului se află cea mai de preț bijuterie a sa. Capela Sixtină este de o frumusețe amețitoare. Ba mai mult, Soarta a vrut să găsim loc de stat jos, lucru care ne-a permis să îi admirăm faimosul tavan. Michelangelo. A fost acolo! El a stat cățărat la acea înălțime și a creat o lume nouă. Fantastic! 

  Acele uși ale capelei s-au închis în spatele conclavurilor. De acolo au plecat spre tronul bisericii catolice un Borgia, doi Medici și uite tot așa. Din tot acel muzeu, locul respectiv a avut cea mai mare putere. Sigur nu ai voie să vizitezi biblioteca, acel paradis al secretelor, acea cutie a Pandorei. 

  În concluzie vă sfătuiesc să vă faceți rezervare din timp și să nu ratați. 

Roma Antică

  Am trecut printr-un portal și am ajuns în Roma Antică, o lumea care cumva a reușit să reziste. Vai de mine ce a fost acolo! Colosseumul, ceva nemaipomenit cu iz de gladiatori, de luptă pe viață și pe moarte. Columna lui Traian, o mare bucată de istorie, palatul lui Victor Emanuel, un colos! Bucăți din cetate. La prima vedere ruine. La o privire mai atentă o mulțime de istorie. 

  A fost partea care mi-a plăcut cel mai mult, Roma Antică, atât cu un iz atât de vechi, încât nu îți vine să crezi că poate exista o trecere atât de mare și de marcantă a timpului. Cezar, Nero, Caligula, Traian, Scipio, Spartacus și tot așa. 

 Colosseum-ul este o minunăție. Din păcate nu am apucat să vizităm, timpul nostru a fost destul de limitat, însă l-am admirat de afară și este o priveliște extraordinară. Discutăm despre cea mai mare construcție a vremurilor sale ce avea între 50.000 și 80.000 de spectatori. 

  Tot de la distanță am văzut și Vittoriano, un extraordinar monument arhitectural dedicat lui Victor Emanuel al II-lea. Absolut superb! Fântâni, statui, o construcție extraordinară. Înăuntru este muzeul armatei. Îmi pare rău că nu am apucat să vedem. Se spune că priveliștea de pe monument este uimitoare. 

Locuri extraordinare

  Vizita la Fontana di Trevi a fost un moment extrem de reușit. Mi s-a părut atât de frumoasă! Cred că este superbă în orice moment, dar noaptea o avantajează! Am citit că are atâția vizitatori în jurul ei încât este foarte greu de prins un loc liber. Dar noi am reușit această performanță, așa că am profitat de ocazie și am stat o grămadă să o admir. 

  Este cu adevărat o capodoperă. Dacă omul s-ar ocupa mai mult de creație și mai puțin de distrugere și de război…am ajunge departe! Ce frumusețe!

  Am vizitat muzeul Capitoliu și a fost o experiență foarte interesantă. Sculpturi, picturi, mozaic, ba chiar și minunată lupoaică ce îi hrănește pe cei doi întemeietori ai Romei. Este o colecție enormă a Romei, format din două palate, este aflat pe una dintre cele mai sacre colinde din oraș și a fost primul muzeu public din lume, în anul 1450. Oau!

  Este un muzeu impresionat, cu exponate extraordinare, ba chiar și bucăți ale vechiului zid al cetății, încă foarte bine conservat. Din fericire este aerisit și liniștit, spre deosebire de muzeul Vaticanului. A fost o plimbare foarte plăcută. 

  Am fost uimită de parcul lor. Așa ceva mi-a plăcea din tot sufletul să avem și noi. Un spațiu verde în care să te pierzi, să te regăsești liber cu gândurile tale. Copacii lor frumoși, intitulați pini cu umbrelă sunt peste tot și arată minunat. 

  Fântâni superbe, statui, liniște, aer curat, oamenii acolo cu căței și purcei. Toată lumea avea voie acolo. Asta mi-a plăcut foarte mult și mi-am imaginat cam cât de frumos trebuie să fie primăvara! Ah! 

  Aveai voie chiar și să calci pe iarbă! Ce minune! Și oamenii se plimbau cu câinii, dar și cu copiii, oau! Așa ceva! Eu nu am crezut că se poate!

  Am vizitat și Panteonul. O minunăție de clădire care a fost comandată de Marcus Agrippa, templu pentru toți zeii Romei. Este cea mai bine conservată clădire a romei Antice. Până în secolul XX, a fost cea mai mare construcție din beton existentă în lume. Nu se cunoaște numele arhitectului, însă gurile rele spun că ar fi vorba despre Apolodor din Damasc. 

  Recunosc că am rămas cu gura căscată și m-am întrebat ce fel de nebunii erau capabili anticii să producă. Azi România dă de greu în fața unui poduleț. Oups! Vai!

  M-am și supărat un pic. Un mare templu. Și așa stătea creștinătatea acolo că ți-ai fi imaginat că era la ea acasă. Doar că nu!

  Bineînțeles că Roma este plină ochi de clădiri interesante, calci la fiecare pas pe istorie și o simți. Oriunde te duci, oriunde te uiți și te învârți vezi numai clădiri frumoase, fântâni de tot soiul. O mulțime de oameni au păși pe acolo, ce nume, ce împărați, ce personaje. Numai dacă închizi un pic ochii și deja te poți duce într-o mie de lumi. Borgia, Da Vinci, Medici, Cezar, Nero, Caligula, Scipio Africanul și încă o mulțime mare de tot. 

Puncte slabe

  Ei bine, am ajuns și aici, din păcate. Am să încep cu mizeria pe care am întâlnit-o. M-au lăsat mască gunoaiele, praful care s-a adunat peste tot de te ia groaza și dezordinea generală care a pus stăpânire pe un oraș care ar trebui să fie o comoară. 

  Să ne înțelegem. Acolo au fost oameni extraordinari, s-au întâmplat fapte ne mai văzute și ne mai întâlnite, dar cei de acum… ei bine, nu mai fac mare lucru. Sunt îmbrăcați după noua modă, toată lumea pare că trăiește pe stradă și nu s-a mai aranjat de ceva vreme, cu toate că te miri ce papuci urâți au niște scoruri de te ia capul. 

  Drumul către fortăreața Sant’angelo este pavat de genți contrafăcute care zac pe jos. Nu una-două, dar zeci. Oribil! Oameni care dorm pe jos cu duiumul. Papa era la balcon trei pași de munți cu gunoaie. Frumos. Este bine și cu Dumnezeu, dar… poate că ar fi bine dacă am arunca un ochi și în ograda noastră. 

  Natura Park spuneau. Ei bine, nu. O mizerie de grădină zoologică, unde animalele stăteau înghesuite pe betoane. Acela a fost locul pe care l-am urât din tot sufletul la Roma. Știu că sună mult mai bine natura park, dar să le fie rușine că se folosesc de așa ceva să facă bani, să țină acolo animalele vai de steaua lor. Și acolo murdar și nerenovat și nu mai spun că mă enervez.

  Am făcut acolo revelionul. Peste tot scria că este bine să te ferești de piețe și mă bucur că am ascultat. Am ieșit și noi pe acolo, pe stradă. Cine își imaginează că doar la noi se dau tone de petarde, aruncate peste tot, se înșeală groaznic. Da, fără nici o grijă legată de siguranță sau ceva de genul acesta. Unul arunca petarde în mașini, altul te miri unde, nu aveai nimic interesant de văzut sau de învățat. 

  A doua zi am fost în centru și am privit efectele nopții anterioare. Vitrine sparte cu duiumul, sticle sparte și cu toate că nu credeam că este posibil și mai mult gunoi. Arăta totul foarte bine. Of. 

  Am fost dezamăgită. Suntem învățați să credem că numai la noi lucrurile stau într-un fel anume, iar pe dincolo câinii au în coadă colaci de aur. Și acum discut despre actualitate, nu despre ce s-a întâmplat în trecut. 

  

Oricum este un oraș care merită văzut, pentru că deține lucruri fermecătoare, însă modernitatea aceasta fantastică își spune cuvântul. Și nu arată bine deloc. Este un mare, mare păcat. 

Următoarea oprire: Scoția, beby!