Cu ocazia zilei naționale a Franței m-am gândit să prezint un articol despre o personalitate de acolo. Desigur că de 4 iulie nu mi-am permis să scriu ceva legat de SUA, căci pentru așa ceva îți trebuie talent, nu glumă. Dar francezii au fost prietnii noștri dragi, de asemenea un stat care ne-a susținut în proiectele noastre cele mai importante. Mergem ,deci, cu Regele Soare.
Ludovic al XIV-lea s-a născut în anul 1638, tatăl său fiind Ludovic al XIII-lea și Anna de Austia. Totul a început chiar de la nașterea sa, pentru că cei doi monarhi ai Franței erau căsătoriți de 23 de ani și nu aveau nici un moștenitor. Totul despre acest rege se legă de legendă. Pe mine personal mă duce mintea direct la povestea celor trei mușchetari, dar și la cunoscuta legendă a omului cu masca de fier. Oh, mi-am dorit foarte mult să mă fac mușchetar când eram mică, erau preferații mei, iar numele reginei, Anna de Austria este bine înrădăcinat în mintea mea.
Personalitatea acestui monarh se leagă și de tot soiul de discuții interesante, nu doar de legendă, la început fiind pusă sub semnul întrebării legitimitatea sa. Mama sa, Anna de Austria nu era în relații foarte bune cu regele, după cum știm nici cu vestitul cardinal Richelieu, care avea o influență mare asupra curții. Singurul lucru care o putea salva pe regină era nașterea unui fiu, unui moștenitor al Franței, dar după mai mult 20 de ani de căsătorie, acest lucru părea deja imposibil. Totuși acest lucru s-a întțmplt pâna la urmă, dar au început să curgă zvonuri despre o aventură a reginei.
Știm că și în povestea mușchetarilor apare povestea reginei și a Ducelui de Buckingham, iar mai târziu se vehiculează o aventură între aceasta și Aramis.
Nașterea lui Ludovic al XIV-lea a fost până la urmă considerată o minune de la Dumnezeu, regii poruncind construcția unei mănăstiri în cinstea acestui eveniment. Până la urmă verificarea în amănunt a apariției acestui copil era în detrimentul tuturor. Adică Franța avea, până la urmă, moștenitorul mult dorit și mult așteptat. Totuși, doi ani după acest fericit eveniment, mai vine pe lume un băiat, Filip. Se pot bănui foarte multe și se pot povesti o grămadă de lucruri, dar adevărul nu avem de unde să îl știm și cu siguranță nici nu mai contează.
Ludovic al XIV-lea a devenit rege la vărsta de cinci ani, după moartea tatălui său și astfel a început regența cardinalului Mazarin și a reginei mamă. Și aici foarte multe povești, căci s-a spus că cei doi au avut o aventură. Vă duce cu gândul la mușchetari, așa-i? O senzație minunată pe care mi-o oferă amintirea copilăriei scriind acest articol.
Franța a fost sfâșiată de revolte în acestă perioadă, din cauza taxelor extrem de mari și a lipsei pâinii, de asemenea au fost probleme între mai marii țării, fiind vorba chiar despre trădarea coroanei , atacul în mod deosebit către regență, dar indirect și către micul rege. Toate acestea l-au afectat pe rege și a făcut mai apoi tot posibilul să aibe sub control totul.
Cardinalul Mazarin a murin în 1661, când regele avea 22 de ani și atunci acesta a luat hotărârea de a fi implicat în absolut toate deciziile statului. Ar fi fost bună acum partea cu „statul sunt eu„ , dar istorii spun că totuși aceste vorbe nu i-au aparținut.
După moartea nașului său, cardinalul, care a avut o mare influență asupra sa, regele l-a luat aproape pe Colbert, care s-a ocupat de finanțele țării. Au existat mai multe reforme în această perioadă, s-au creeat fabrici, mai ales țesătorii a căror marfă de calitate a devenit repede foarte cunoscută, a încurajat sosirea artizanilor din diferite domenii și locații, imbunătățește infrastructura, comerțul și transportul de mărfuri, s-a împărțit Parisul în districte, s-a creeat iluminatul public și poliția stradală. Desigur că există multe altele, pe care nu le-am menționat, dar cam astea sunt cele care mi-au atras atenția.
Este extrem de cunoscut pentru contruirea palatului de la Versailles, construit într-o mlaștină unde se aflase inițial o mică casă de vânătoare a tatălui său. A reușit în acele momente să șocheze întreaga curte prin alegerea acestui loc, pentru că nimeni nu vedea un potențial, dar regele nu s-a lăsat. Era până la urmă un monarh absolut care nu avea de dat explicații nimănui, nici poporului, nici parlamentului (așa cum era cazul altor state), nici nobililor și nici chiar bisericii (relațiile între el și papalitatea nu au fost printre cele mai reușite).
Știm cu toții că acest palat este unul dintre cele mai faimoase, chiar și în zilele noastre, deci se poate spune că i-a reușit mișcarea. Sigur că în procesul său de contrucție au murit o grămadă de oameni, dar asta nu mai contează. Este notat un eveniment în care o mama îl acuză pe rege de moartea fiului său pentru minunatul său palat. Aceasta este biciuită pentru întrăznire.
Regele Soare este cunoscut ca și monarhul care a transformat fiecare clipă a sa într-un spectacol public, menit să îi controleze pe nobili, să le dea ceva de făcut pentru a nu se gândi la revolte și armate. Moda, a fost un alt subiect dezbătut intens la curte. Fiind mic de înălțime a fost nevoie de pantofii cu toc pentru a avea o statură mai impunătoare, iar din cauza faptului că a chelit foarte repede au început să se utilizeze perucile.
Curtea sa era cunoscută pentru utilizarea excesivă a parfumurilor, regele fiind un mare fan al mirosului de portocal, drept urmare s-a plantat o livadă pentru el.
Atunci când mărețul său palat a fost gata și-a mutat totți nobilii îmreună cu familiile alături de el, căci Parisul era prea departe pentru a-i controla. Astfel i-a lăsat să se bată care va fi cel care îl va trezi dimineața, sau care îl va privi în timp ce mănâncă și așa mai departe. Din acest punct de vedere, planul de le da de lucru a reușit cu brio.
Lucruri foarte interesante am aflat despre acestă curte cunoscută ca fiind incredibil de luxoasă și de plină de modă. Spre exemplu se spune că regele nu a făcut în viața sa decât două băi și asta la cerere medicilor, căci prefera să îi fie ștearsă pielea cu alcool și apoi parfumat.
Întreaga curte se ferea de băi, se pare că din cauza faptului că se temeau de ciumă, având în minte faptul că transmiterea acestei boli era legată de apa caldă. Se spune că această curte era defapt una murdară și desigur probabilitatea de infecții și tot soiul de boli era foarte mare.
Am văzut un documentar foarte interesant despre problematica igienei la acestă curte grandioasă, lucruri la care noi probabil nu ne mai gândim în zilele noastre, sper exemplu obiceiurile la toaletă, sau lipsa lor, sau lipsa unor toalete, obiceiurile la naștere, care explică nivelul ridicat de mortalitate și așa mai departe. Parcă s-a mai dus un pic din grandoarea curții.
Totuși regele a avut curajul de a se opra de o fistulă care îl deranja extrem de tare. Pe vremea respectivă operațiile se făceau de către bărbier. Mai întâi a mers pe mâna doctorilor, a căror diagnostice și tratamente nu numai că nu ajutau cu nimic, dar exista posibilitatea să facă rău. Totuși a supraviețuit operației și și-a revenit suficient de repede. Mă gândeam la ce trebuie să fi simțit respectivul bărbier la gândul că îl poate omorâ pe regele Franței.
Regele Soare a fost și un mare admirator al teatrului și a dansului. Se spune că îi plăcea să creezi dansuri pe care, apoi, toată curtea era obligată să le învețe. De asemenea îi plăcea să urmărească dar și să joace în piese de teatru, unde reprezenta de foarte multe ori Soarele, sau o zeitate masculină invincibilă și atotputernică.
Și armata a fost una dintre plăcerile sale, fiind un rege cunoscut pentru numărul mare de războie din vremea sa, fiind de multe ori găsit în luptă, in fruntea oamenilor săi. După părerea unora a fost un prea mare fan al războiului și se spune că pe patul de moarte i-a spus strănepotului său care îi urma la tron, viitorul Ludovic al XV-le, că ar fi bine să fie mai moderat decât a fost el în ceea ce privește războiul.
A credzut foarte mult în ideea că regele Franței era unsul lui Dumnezeu ți că puterea sa era dată direct de acesta. Tronul țării sale era deci sfânt. Din acest motiv a luat atitudine împotriva hughenoților. Mai întâi a fost o persecuție politică ți psihică împotriva acestora, mai apoi s-au impus anumite taxe ți reguli legate d profesiile lor, de căsătorie și de faptul că li se luau copiii la vârsta de 7 ani pentru a fi educați în spiritul catolic. Mai târziu persecuțiile au fost fizice, bărbații fiind bătuți, femeile violate, iar casele lor distruse, un comportament frumos, creștinesc și care desigur îl menșionăm mai rar.
Am lăsat mai la urmă un subiect extrem de controversat legat de acest Ludovic și anume relațiile sale cu femeile. Se spune despre el că avea un apetit sexual foarte mare, drept urmare a avut foarte multe amante oficiale și neoficiale.
În 1660 s-a căsătorit cu Maria Tereza, infanta Spaniei, fiind nevoie de o alianță polititică cu tatăl acesteia, Filip al IV-lea. Nu era în mod deosebit atras de acesta, însă era conțtient de faptul că trebuie să își facă datoria și trebuie să ofere Franței un moștenitor, așa cum făcuseră și părinții săi înaintea lui. Spre deosebire de aceștia, însă, nu a avut nici o problemă în a concepe.
Totuși era de așteptat pentru toată lumea ca regele să aibe o amantă, exista chiar și un titlu pentru asta. Trecerea timpului, maturizarea și personalitatea regelui se reflectă foarte bine în personalitatea celor trei amante oficiale importante: Louise de la Vallière, tânără, frumoasă, blajină și nu foarte deșteaptă, Francoise Athénaïs, Marchiză de Montespan, superbă, sexy, intrigantă și inteligentă, dornică de tot soiul de discuții interesante și spre sfârșitul vieții Françoise de Maintenon, cu care se spune că s-ar fi căsătorit după moartea reginei, un personaj sobru și autoritar, guvernanta copiilor săi.
Aparent spre sfârșitul vieții sub stricta privire a acestei doamne regele și-a dorit pocăință, a renunțat la distracții și la nebunia curții de altă dată. Totul s-a păstrat doar de etichetă. Fiind înconjurat de moartea la curte, moartea fiilor, a nepoților și a curtenilor săi preferați nu a reușit să își revină, pentru a fi regele soare, cel de altă dată.
Din fericire a avut suficinți moștenitori pentru ca Franța să nu își facă probleme. Regele a murit la 1 septembrie 1715, la 77 de ani și a domnit timp de 72 de ani, fiind una dintre cele mai lungi domnii din istoria întregii Franțe. Sfârțitul său nu a fost la fel de glorios precum restul domniei, fiind în ultimii ani un bătrân paranoic, scorțos și legat de sobra sa soție. Nu ai fi zis!
Este același lucru despre care am discutat și în articolul despre Ecaterina cea Mare, totuși trebuie să ne gândim că nu puteam înțelege în totalitate astfel de personalități și de comportamnte. 90% din aceste comportamnte le găsim azi nu doar șocante, ci chiar oribile, motiv pentru care nu prea se discută, în general, decât despre splendoare și grandoare. Dar de ce? Să fim realiști și să privim lucrurile în ansamblu și să înțelegem că degeaba supunem istoria judecății noastre de azi, nu se potrivește.
Ca idee, monarhia absolută a regelui Soare nu a mai rezistat mult în această forma. Revolta începuse deja să crească, încetul cu încetul, să se dorească o schimbare, așa cum vom vedea în articolele ce vor urma.
Ne auzim!
