Vreau să discut azi despre o cărticică care mi-a rămas în suflet: Povestea preaiscusitului Dom’ Scart și a cutiei cu scrisori de Adina Coman, apărută în 2019 la editura Eikon. Așa de mult mi-a plăcut această poveste că am reușit să o topesc foarte repede. A scos din mine niște sentimente foarte ciudate, amuzament, compasiune și tristețe, toate amestecate.
Și eu port lungi conversații cu pisica mea Matka și cu câinele meu Lord. Mereu m-am gândit ce este în mintea lor, ce cred ei despre noi și despre lumea în care trăim cu toții. Mereu mă gândesc la ei și la felul în care ne comunică ceea ce au de zis. Motanul din carte colindă lumea și revine la aceeași casă. Da și eu mi-aș face o mulțime de griji pentru el, chiar dacă așa este viața lui. Pericolele sunt la tot pasul. Valabil pentru întreaga viață, în general, valabil și pentru oameni, știu!
Ce să mai zic? Este o carte diferită care a emanat, pe ici colo, un iz de tristețe tulburătoare. M-a făcut să mă cutremur fără să îmi dau seama inițial ce se întâmplă cu mine. Am încheiat prin a-i sărbătorii pe prietenii patrupezi, atât cei de acasă, cât și cei care nu au așa ceva.
Minunata carte se găsește aici: https://www.libris.ro/povestea-preaiscusitului-dom-scart-si-a-cutiei-cu-EIK978-606-49-0005-0–p10894777.html