„Cu cât se apropia mai mult, cu atât distingea mai bine scrisul de pe cruce: Prințesa Ana Basarab. Ajuns în fața mormântului simți cum cerul se prăbușește peste el și căzând în genunchi, în noroi, o ploaie torențială începu să cadă, ca și când tot văzduhul plângea pentru amândoi: pentru el, că era în viață și pentru ea, că era în mormânt.”
Este o carte pe care mi-am dorit-o foarte mult, pentru că îl are în centru pe Vlad Țepeș și eram sigură că este cât se poate de interesantă. Este o poveste care ajunge ușor, ușor la tine și apoi nu mai pleacă. Mi-a rămas gândul la ei, la toți, nu doar la Vlad. Și spun cât se poate de sincer că am dat cu nerăbdare fiecare pagină. Nu m-am așteptat la anumite momente, m-au luat total prin surprindere.
Mi-a plăcut fiecare bucățică, este o carte extrem de frumoasă, de interesantă și de tristă în același timp. Cândva poate că se va găsi și locul lui de îngropăciune și atunci se vor lumina mai multe mistere. Până una alta mie mi-a rămas gândul la Ana, pentru că despre viața sentimentală a lui Vlad se spun foarte multe. S-au scris atât de multe despre el, încă de atunci. Cine mai știe unde se termină adevărul și începe politica?
Dar vremurile s-au schimbat și poate că se vor descoperi lucruri noi, tot mai aproape de adevăr. Da, poate că se va face lumină într-o bună zi.
Până atunci vă invit să citiți o carte splendidă și scrisă cu mult curaj: http://www.edituraup.ro/en/cumpara/pana-la-sfarsitul-timpului-raluca-alina-iorga-54