Nu duc o viață foarte ușoară, să știți! Locurile în care merg și nebuniile pe care le văd sunt aproape de nedescris. Nu sunt eu mare lucru, doar o simplă mașină, însă vreau să cred că îmi ajut familia.
Hai să vă povestesc câte ceva despre viața mea. Eu însoțesc o gașcă de oameni care fac ceea ce se numește reconstituire istorică. Asta înseamnă că se îmbracă în tot soiul de haine ciudate, poartă arme uitate de mult și stau în corturi. Așa ceva fac vara destul de des și pleacă în multe locuri. Nu aveți idee câte nebunii cară după ei oamenii aceștia! Vai de capul meu! Dacă nu ați văzut așa ceva cu ochii voștrii, nu vă puteți închipui.
Ei bine, nu sunt singură, am și eu propia mea gașcă de mașini, nu de alta dar și ei sunt mulți și au nevoie de noi. Acum, trebuie să înțelegeți că oricât de mult ne-am chinui, avem și noi nevoie de ajutor. Cumva nebunia cea mae a căzut pe capul meu, de aceea mi s-a montat cârlig Dacia Logan. Și așa m-am făcut cu un prieten, o remorcă plină cu o mulțime de lucruri pe care o aduc în fiecare deplasare. Nu mă plâng, pentru abia o simt și cumva am reușit să devenim apropiate, toate! Acum suntem o gașcă mare și frumoasă. Până la urmă cineva trebuie să îi țină sub control pe zăpăciți!
Știți ce fac? Se adună în toiul nopții, o gașcă mare de zurlii, cu bagaje care mai de care, îmi agață remorca încărcată cu o mulțime de lucruri ciudate și ne pornim la drum. Mai nou toate mașinile din trupă au primit câte o cutie porbagaj în care stau grămadă arcuri și de săgeți. Înainte era o problemă cu ele, pentru că se pot rupe foarte ușor, însă acum am stau în siguranță. Ce fericire!
După ce este toată lumea prezentă, nu de alta dar unii sunt mai întârziați și totul este bine încărcat, plecăm la drum. Niciodată nu avem puțin de mers, parcă se găsesc oamenii ăștia să meargă mereu la capătul pământului! Trecem granițe, oamenii se uită ciudat la noi, ne controlează, însă nu ne lăsăm, mergem mai departe.
Uneori călătorim în locuri ușor accesibile, prin orașe aglomerate, dar alteori trebuie să căutăm cetăți prin munți, locuri la care înainte se ajungea doar cu caii. Dar ne-am descurcat de fiecare dată, chiar dacă nu ne-a fost mereu ușor.
Mergem toată noaptea, după care ajungem în locuri, uneori uitat de lume și oamenii se apucă să despacheteze. Și au o mulțime de lucruri de dat jos din remorcă, au de montat tabere, ba chiar și o bucătătărie medievală, gata pregătită pentru ceaun.
Imediat ce dau totul jos, pe noi ne pun la odihnă. Caută locuri umbroase, să nu stăm toată ziua-bună ziua cu tabla la soare. Ce să zic? Sunt băieți buni așa de felul lor. Habar nu am ce fac ei trei zile, că pe noi ne lasă în pace, însă știu că apoi iar ne adunăm să plecăm spre case.
Nu e o viață ușoară și trebuie să avem mare grijă de ei, drumuri lungi, călduri mari și locuri fermecate. Dar trebuie să recunosc că ne distrăm de minune, vizităm o mulțime de locuri noi, stăm de povești și râdem de nu se poate. Prefer așa decât o viață veșnică de oraș, cu dute-vino la muncă și-napoi. Așa sunt o mașină pentru medievali și mi se pare super fain.
