Nimeni de Nicăieri. Tagedia unor nevinovați

  Adjectivul „uman„ a fost cândva sinonim cu blând și bun. Poate că adevărul nu a fost niciodată acesta, ci s-au văzut în aceste cuvinte doar proiecțiile unor vise. Din câte îmi dau eu seama, umanitatea nu a fost niciodată bună.  O căprioară a venit să îi pupe pe cei care se pregăteau să o vâneze, pe cei care se duseseră cu copii lor, să îi învețe să vâneze. Nu de foame, da? Nu din necesitate, ci din dorința de distracție. Ce fain.

  Sunt pe alocuri oameni buni, doar excepții care confirmă regulile. Ce se întâmplă cu noi, din cauza noastră, în jurul nostru este tragic. Această tragedie se sparge în capetele unor suflete nevinovate. 

 Oamenii chinuie pui de urși pentru distracție, micul pui de râs care și-a găsit sfârșitul tragic în mâinile unor… oameni, pisici omorâte intenționat cu mașina, câini chinuiți, ținuți fără mâncare, animale bătute în fel și chip și toate cele. 

  Ursul care a stat ore pe șosea lovit de o mașină, pentru că șoferul nu l-a văzut, sau? Oamenii au stat și l-au privit, unii se scălâmbăiau pe acolo, alții făceau poze, iar alții stăteau cu spatele ca să nu vadă atâta suferință. Bietul de el încerca să se ridice de acolo, avea lăbuțele rupte. Oare ce a fost în mintea lui când a văzut atâta lumea care se uită la el cum se chinuie? Cred că s-a bucurat de om, de omenire, de umanitate și de marele popor al nostru. Frați cu toții, deși nu vrem să recunoaștem, crezând că unii sunt mai breji. 

  Ieri avea casă, azi nu a mai avut și nici măcar nu i s-a oferit demnitatea unei morți. Autoritățile locale cred că s-au frecat pe mâini de fericire că au mai scăpat de un urs, ministrul a profitat de ocazie să facă campanie electorală și să urle ca un isteric în timp ce ursulețul se chinuia. Nimeni, nimic. Nimic!!! Unde suntem? Defapt știu răspunsul la această întrebare, nicăieri. Acolo unde am fost mereu. 

  La mine pe stradă în fiecare zi coboară urșii la gunoaie. Sunt sigură că ar prefera să stea în casa lor și să mănânce acolo, dar… omul este peste tot și în urma lui nu lasă nimic bun. Am început să mă minunez când mă lovesc de câte o faptă bună. Mă dă peste cap efectiv.

  Întreaga lumea este cu susul în jos, e drept, dar mă opresc acum să discut despre noi. La noi, aici, în Nicăieri. Nu are cum să te sperie iadul, atâta timp cât tu trăiești în Nicăieri. Aici este cel mai urât. Ne batem între noi, ne scoate ochii, ca să votăm cu unul, sau poate cu altul. Facem spume la gură pentru aleși, stricăm prietenii, destrămăm familii, suntem viteji în războiul acesta. Fără supărare, dar eu cum să aleg pe Nimeni, în Nicăieri? Și de ce? Să urle unul la celălalt în timp ce un ursuleț stă pe drum, singur și rănit? 

  Nu a încercat nimeni să îl salveze, pentru că nu a meritat. S-a decis că este gata, după ore de agonie. A fost demn, cu capul sus, dragul de el. Așa a fost împușcat. Nenorociții de oameni.

  Acum vor fi dați afară, unii și alții, pe criterii politice, bineînțeles, cum se face mereu. Doar că toată țara asta trebuie date jos. A fost crimă cu sânge rece și cu nepăsare multă. Și ce facem mai departe? Când înțelegem că vina nu aparține unora, ci tuturor?  Când înțelegem că ne împărțim pe criterii de doi lei și asta ne costă?

  El ce vină are? Că nu a făcut rău și nici nu a votat, dar el plătește. Familia lui, semenii lui, casa lui. Se taie pădurea de nu se poate, în continuu. Mor oamenii care încearcă să o protejeze. E grav acum, pentru că toată lumea se teme de faptul că se va trezi și poporul român și se vor opri tăierile de pădure și la noi. Asta ar însemna că îi afectează și pe cei de afară care profită din plin. Doar că poporul român doarme liniștit spunând că nu e dracul chiar atât de negru. Doar că dracul este ce culoare vrea, micuțul de el. Este, se pare, o confuzie de culoare.

  Noi nu ieșim la protest pentru pădure, pentru ursuleț, pentru puiul de râs, nu, noi ieșim anti cutare și cutare. Tot așa și votăm. Doar că în această matematică – cu – nu mai face +, ci face doi -. Acum toată lumea ar trebui să iasă, nu să ceară demisii, că vin alții la fel, sau mai rău. Nu, să ceară soluții. Însă nu se vor soluțiile, pentru că s-ar putea să trebuiască ca fiecare dintre noi să facă ceva, să schimbe ceva și ar fi mult prea greu. Mai bine să îl sfârtecăm pe Moțoc, cu clasica noastră cruzime și apoi să ne culcăm creștini și liniștiți.

  Este groaznic. Povestea asta cu ursulică m-a făcut praf. Și mă face praf în fiecare seară când primesc mesaj de la RoAlert că este ursul pe stradă, stau cu inima cât un purice că vor muri, așa, nevinovați cum sunt.

  Un nea m-a educat spunându-mi ce mare păcătoasă sunt ori de câte ori judec marea minune a lui Dumnezeu. Omul, desigur, pentru cei care au dubiile pe care le-am avut și eu. Nu poți compara omul cu animalul, mi-a zis. Și aici i-am dat dreptate. Căci nici dacă te vezi cu un dragon care te omoară nu ai un gust atât de dureros ca după o discuție cu așa ceva. Omul este incomparabil. Este. 

  În Canada doi braconieri au primit câte 30 de ani pușcărie pentru omorârea unei ursoaice și a puiului său. Doar că la noi trebuiesc condamnate circa 30 de guverne, x polițiști, y ALEȘI locali și naționali, tot soiul de oameni, alți oameni și încă ceva oameni și lista este lungă.

  Și pentru că nu se poate, nu mai rămâne decât să Nimic în Nicăieri. Și na, aștepți să mori și pentru că nu ai dat banii la bise, nu ai ținut posturile, nu te-ai rugat cu capul legat, nu te-ai închinat la picioruș ( pentru cine nu știe despre picioruș: https://www.youtube.com/watch?v=bVyFuae28DE)  și ai sărit gardurile înainte de sfânta taină a căsătoriei, vei ajunge în Iad, cu speranța că va fi ceva mai bine.