Am sosit din minunatul concediu și am vrut să mă arunc spre articolul despre Delta Dunării și despre sălbăticia cu care prea repede m-am obișnuit. Totuși am să mă opresc puțin asupra nemulțumirilor noastre, ca oameni în general, ca popor în particular.
Romanii spuneau cândva că Norocul este cel care guvernează lumea, azi locul i-a fost luat de către nemulțumire. Găsim mereu ceva, pe aici pe la noi. În schimb ne minunăm prin niște locuri nu prea extraordinare. Dar sunt în trend, sau ni s-a pus pata.
Este greu, rău, am înțeles asta. Cu toate că dacă sapi, citești, asculți, îți dai seama că au fost războaie, foamete și o mulțime de nebunii pe care nici nu ți le poți imagina. Dar hai să zicem că nu ne uităm la așa ceva. Se poate și mai bine? Clar, nici nu se poate pune problema. Avem treabă multă, doar că în principiu trebuie să lucrăm cu noi și asta nu ne convine deloc.
Dar până unde mergem cu nemulțumirea asta veșnică? Ne uităm la televizor ce a mai zis câte unul altul și râdem de el, dar ar trebui să ne uităm într-un abecedar, pentru că nu știm să scriem. Toată lumea greșește, mai ales cu scrisul acesta la tastatură, dar pentru unii îți trebuie subtitrare. Și încerci să le indici subtil că ce fac ei nu se cheamă scris, dar ei continuă fără nici o greață.
Nu te poți bucura de nimic, de o plimbare, de o poză reușită, de nimic. Fără comentariile răutăcioase și de cele mai multe ori gratuite, nu se poate. Povestea asta cu „foarte frumos, dar…„ a început să fie dezgustătoare. Mai ales de la personaje care suferă de sindromul inferiorității și nu mai știu cum să se dea importanți.
Înțeleg că trebuie să corectăm, de cele mai multe ori doar să îmbunătățim, dar ne putem uita la o poză să spunem „oau ce tare!” ? Pot înțelege și faptul că nimeni nu merită o laudă, sau un cuvânt frumos, dar oare să tăcem nu putem?
„Este frumos acolo, dar nu au nave spațiale„
„Unde, pe apă?„ ” Da”.
Și uite tot așa. Cel mai enervant este faptul că intervine imediat în discuție un personaj care nu știe despre ce este vorba și nici nu îi pasă, ci își face doar datoria de a fi nemulțumit. Pentru că așa trebuie.
Mai nou nu poți să scrii despre câine, pe blogul tău, nu pe pereți, sau ceva, pentru că vine un nene, școlit la cel mai înalt nivel de altfel și te face cățea, pentru că a zis popa la biserică nu mai știu eu ce. A da, că omul este cea mai mare minune, sau ceva de acest gen. Oau! Dap, așa este. Eu stau și mă minunez în fiecare zi de om, m-am minunat și de domnul în cauză.
Dacă nu scrii un atac la persoană, o critică, o …., nu ești bun de nimic. Vezi un loc frumos din țara ta și declari asta pe rețelele de socializare, când ieși din casă găsești o șleahtă de oameni cu torțe și furci, gata să îți ia piuitul.
În schimb când pe pe o plajă liniștită, din fundul pământului vin niște neghiobi sămânțari cu muzica dată la maxim pe telefoane, atunci nemulțumiții nu sar de nicăieri să îi articuleze. Și nici atunci când din mașini zboară gunoaie pe șosele și multe alte cazuri.
Cred că totuși este mai simplu să stai pe canapea, la televizor și de acolo să îți dai cu părerea, scriind hieroglife pe facebook. Afară este mai complicat.
Cu toate acestea, eu merg să mai văd câte ceva frumos și prin țara noastră, așa nenorocită cum este, mai pun o poză din sălbăticia noastră, cât o mai fi, așa cum este ea, fără porturi, fără mall-uri și îmi asum criticile nesfârșite ale poporului veșnic nemulțumit.
Dar atenție spun. Nemulțumitului i se ia întotdeauna darul, mai devreme sau mai târziu și atunci să te ții!
