Am spus ieri că am dat drumul la site și totul este bine și fericire maximă. Ei bine, nu toate lucrurile merg chiar așa. Știți foarte bine că nu mă pricep la nimic ce ține de it și de programare și toate cuvintele astea grele care se vehiculează foarte mult în lumea de azi.
După cum am spus ieri trebuia să mergem la masă la ai mei, lucru foarte plăcut pentru mine, mai ales când nu este nici o ocazie. Adică îmi place mult să iau masa cu ai mei și nu am nevoie de nici un motiv (gen paștele).
Merg din nou la ideea că paștele este o sărbătoare care trebuie să sublinieze bunătatea lumii, care trebuie să aducă gândurile către speranță și pace. Nu am văzut nimic, nicăieri, decât așa zisele „tradiții„, ce oua trebuie vopsite, cum, când, ce zice popa la biserică, trebuie să mergem, să facem, să nu facem, neapărat mielul, neapărat drobul si cozonacul. Toată nebunia asta nu m-a facut decât să urăsc și mai tare sărbătoarea asta și să îmi doresc și mai mult să nu văd urme de așa ceva în casa mea, indiferent cine și ce crede. Pentru sâmbătă am avut norocul de împărtăși seara cu niște buni prieteni care sunt de aceeași părere și nu am simțit nici un fel de presiune legată de sărbători. Am vrut doar să fac un pas în spatele creștinismului și pentru că mi-am ales bine compania, am reușit cu brio.
Ieri m-am trezit fericită și mulțumită de libertatea de a scrie în sfârșit pe propiul meu site, dar ghici ce, nu mergea. Sigur ca deja scrisesem articolul pentru ieri, dar nu puteam să îl urc. M-am străduit să fac ceva cu puțina mea pricepere, dar evident nu am reușit. Am cerut ajutorul, dar nu s-a putut face absolut nimic. Am plecat pentru că trebuia să ajungem, însă gândul mi-a rămas la faptul că nu mergea. Nu este mare lucru, siteul nu este cine știe ce, însă este bucuria mea. Cu toate că am scris și până acum pe celălalt, acesta este al meu și cumva pentru mine este o diferentță. Adică societatea de azi nu prea ne permite să ne mai bucurăm de prea mute. Totul este stres, totul este preiune, cele mai mici și neimportante lucruri pentru viață au devenit peste noapte extrem de importante. S-a uitat un pic esența vieții și renunțăm la ce este important pentru sufletul nostru ca să primim în schimb nervi și stres. Așa că nu doream decât acest lucrușor al meu care în care să îmi scriu of-ul și să mă elibereze de presiunea socială. În fiecare zi te bate cineva la cap cu niște lucruri care pe mine nu încetează să mă uimească. În viața mea nu am crezut că astfel de lucrui mărunte ajung să îți conducă viața, ajung să te îngenuncheze, să te facă să renunți la tine și la ceea ce ești cu adevărat.
Ei bine am venit acasă, nu mergea, am căutat pe google, am întrebat iar în stânga și în dreapta, am prmit niște răspunsuri de doi bani, care au subliniat neimportanța acestui lucru al meu și că nimeni bun la asta nu s-ar irosi pentru atâta lucru. Am fost dezamagită. Am apelat la prietenul facebook, am găsit acolo oameni care au încercat să mă ajute, dar totala mea nepricepere a făcut lucrul ăsta imposibil.
Totuși cineva s-a arătat dornic să ajute, prin simplu fapt că a citit anunțul cu rugămintea mea pe facebook și după câteva simple întrebări, nici jumate de oră mai târziu totul era perfect funțional. M-am oferit să plătesc, sau să dau ceva la schimb pentru că m-a făcut fericită, după o zi întreagă în care m-am gândit numai la asta și m-am înjurat singură că niciodată nu am înțeles cum funcționează lucrurile astea, dar nu a vrut. Chiar mai mut a ajutat și cu alte lucruri legate de site pentru a-l face mai bun.
Dar nu pentru a câștiga ceva, ci doar pentru a ajuta, cineva a întins o mână. După ce totul era rezolvat și mergea, un alt amic care se pricepe a dorit să întindă o mână și el fără a avea nici un câștig. Menționez că și siteul a fost creeat la fel, cu ajutor, fără câștig. Am realizat că nu oamenii aia cu tradițiile, cu ouă vopsite și cu biserica la purtător nu sunt cei care poartă în ei eseța unor astfel de sărbători, ci aceea care întind o mână să ajute pe cineva și să bucure pe cineva trist, să îi arate că mai există speranță.
Nu pot decât să mulțumesc din suflet și să spun că lumea uită slujba unui îmbuibat la ceas de noapte,dar niciodată o faptă bună și sinceră.
Ne auzim!
