Miopia – ce este, cum se previne și cum se tratează

corect - Miopia - ce este, cum se previne și cum se tratează



 Ce este miopia și cum se tratează

 Am hotărât să luăm azi în discuție o problemă de care cred că mulți s-au lovit, printre care și eu. Ochiul uman este organul pe care omul modern îl împinge la limite, pentru că așa dictează viața, munca, tehnologia și așa mai departe. Una dintre problemele de care ne putem lovi este miopia. Tratamentele există, tehnologia avansează, însă se discută foarte rar despre prevenție. Am să mă feresc de prea mulți termeni tehnici care în general tind să ne sperie și să ne distragă atenția de la lucrurile importante.

 Miopia este defapt acel defect al ochiului care ne împiedică să vedem bine la distanță. Pe scurt este vorba despre un ochi alungit, de tipul unei mingi de rugbi, motiv pentru care razele de lumină se focalizează înaintea retinei.

 S-a considerat, foarte mult timp că acest defect al ochiului este genetic, însă ultimele studii arată că nu este chiar așa. Adică nu este suficient să spunem că este vorba despre o boală moștenită genetic și să îi așteptăm efectele, pe care apoi să le tratăm. Este cât se poate de adevărat că miopia la părinți, sau alți membrii ai familiei crește riscul și pentru copil, însă lucrurile nu se opresc acolo. Există ceea ce se numește miopie școlară, cu progres rapid, asociată cu adoptarea unui sistem educațional intensiv și prelungit.

 Miopia începe să fie considerată de către mulți, boala secolului, deoarece procentajul său este din ce în ce mai mare, iar efectele sale de lungă durată sunt tot mai mari. Problema este că tot mai mulți copilași suferă de acestă boală, iar dioptriile cresc odată cu vârsta.

 De asemenea trebuie ținut cont de faptul că miopia este un factor de risc pentru afecțiuni oculare grave, cum ar fi dezlipirea de retină, cataracta sau glaucomul.

 Din păcate miopia nu are leac, pentru că nu este o boală în adevăratul sens al cuvântului, ci un defect al ochiului. Procesul de creștere a acestui defect este cel care poate fi stopat.

 Foarte important este faptul că lipsa corecției duce la creșterea miopiei. Corectarea se face cel mai des cu ajutorul ochelarilor de vedere și a lentilelor de contact convenționale, dar voi mai pune câteva opțiuni noi.

  • Ortokeratologia este defapt lentila de noapte. Metodă nechirurgicală, care remodelează curbura coreenei. Asta înseamnă că nu mai trebuie purtați ochelarii în timpul zilei, dacă s-a purtat această mică lentilă noaptea. Această lentilă se face special pentru ochiul fiecăruia și este nevoie de o monitorizare atentă a progresului, însă avantajul său pentru un copil este că se află sub controlul părintelui. Discutăm despre o eficiență de 45%.
  • Lentilele cu design multifocal sunt niște lentile speciale pentru controlul miopiei, care au proiectată zona centrală pentru distanță, după care cercuri concentrice pentru aproape. Ultimele studii arată o progresie cu 25% mai mică a miopiei la purtătorii de astfel de lentile. Specialiștii ne anunță că micii oameni se descurcă mult mai bine decât am crede noi cu purtatul lentilelor, învață mult mai repede despre igienă și îngrijire, iar rezultatele sunt din ce în ce mai bune. Și în acest caz discutăm despre o eficiență de 45%.
  • Atropina este un medicament ce se utilizează sub formă de picături pentru a încetini miopia. Acest medicament nu se găsește în farmacii, doar în cabinetele specializate.

Detalii despre miopie, ce este ea, cum apare și cum se poate trata puteți găsi la echipa Best Optic, pe facebook https://www.facebook.com/bestoptic.ro/ sau pe site-ul lor https://best-optic.ro/.



Miopia este parte din mine

Am fost și eu copil cu miopie și doresc pe scurt să vă spun povestea care mi-a afectat toată viața. Tata este miop, cel mai probabil eu m-am născut cu acest defect. Ai mei au observat că ceva nu este în regulă și m-au dus la doctor.

 Unul după altul, medicii oftalmologi au spus că nu am nimic, sau că există cauze neurologice, chiar psihologie pentru care eu stau în fața televizorului, mult prea aproape, dar nu a zis nimeni nimic despre miopie.

 Am ajuns la școală, unde tot universul  s-a dat peste cap din cauza ochiului meu alungit, săracul. Eu la tablă nu vedeam cifrele, ci le ghiceam. Problematice sunt cifrele care seamănă între ele. Din fericire pentru mine, avem un învățământ atât de bun, încât nu și-a pus nimeni problema că nu văd. În schimb absolut toată lumea și-a pus problema că nu sunt suficient de atentă la școală.

Universul meu a devenit ușor ușor, tot mai mic, mai strâmtorat, până când am simțit că vine peste mine și am început să sufăr de o claustrofobie simbolică. Nu vedeam niciodată cine vine spre mine, toată lumea arăta la fel și anume în ceață. Nu salutam lumea pe stradă, din simplul motiv că nu îi vedeam, însă se presupunea că este vorba despre rea intenție. Nu vedeam ce scrie pe tablă și nu mereu ghiceam suficient de corect, complet și rapid, iar asta se vedea la rezultate. Mă urcam în autobuzul greșit și ajungeam târziu unde trebuia. Prima oară când s-a întâmplat m-am speriat rău de tot, pentru că nu știam ce se întâmplă și am intrat în panică.

 Nu mai spun că îmi forțam ochii mereu să văd la distanță și toată lumea zicea că sunt mereu încruntată, iar durerile de cap de care am suferit erau îngrozitor de obositoare, mai ales pentru un copil care nu înțelegea ce i se întâmplă, care nu înțelegea de ce restul lumii nu este la fel de chinuită.

 În clasa a șaptea am aflat cum se vede cu adevărat. Într-un final un doctor a zis că sufăr de miopie, că cel mai probabil așa m-am născut și mi-a dat să port ochelari. Totul a fost mai clar în câteva secunde și mi-am dat seama că avusesem până atunci o problemă care se putea rezolva.

 Dar saga nu s-a oprit acolo. Nu am putut suporta noii ochelari. Amețeam și mi se făcea rău în continuu. Mi s-a spus că trebuie să mă obișnuiesc. M-am străduit cât de mult am putut, însă nu am reușit nici cum. Am consultat o altă părere, al cinci-lea medic din cariera mea de miop. A spus că am dioptrii diferite la ochi și că ochelarul este făcut cu dioptria cea mai mare și ochii nu îi suportă. Altă pereche de ochelari. Alți bani, altă distracție.

 Am reușit, deci, după ani buni, să am ochelari, să văd și eu la tablă, să umblu pe stradă cum trebuie. Dar eram copil și nu voiam neapărat ochelari, nu voiam să îi port, lumea spunea că arăt ca o tocilară și mă durea capul, des. Știam că era de la ochi.

 Am mers însă așa, până la liceu. Atunci am ajuns la Best Optic, la domnul Gyuri Bodi, Optometrist și Ortokeratologist. Nu am avut încredere de la început, din motive clare. Am făcut consult, cu diverse aparate și am răspuns la întrebări. A durat mai mult de cele două minute cu care eram eu obișnuită. Domnul Bodi mi-a zis că este nevoie de o dioptrie mai mică. Mie mi s-a părut o aberație, pentru că eu nu vedeam bine, deci trebuia o dioptrie mai mare.

 Din fericire m-am lăsat convinsă și a fost bine. Este bine în continuare pentru mine și pentru ochii mei. Port ochelari, port lentile, sunt obișnuită și împăcată cu defectul meu. Însă aș vrea să îi ajut pe alții să nu treacă prin ceea ce am trecut eu. De ce să tratăm dacă se poate și preveni?



Cum putem preveni miopia la copilași?

 Ei bine, să știți că soluțiile par foarte simple la prima vedere. Mai mult de atât acestea sunt de mare ajutor pentru întregul organism și pentru o dezvoltare optimă a corpului și a minții copilului.

 Este foarte clar că această miopie școlară poate fi prevenită prin adoptarea unui stil de viață sănătos. Părinții au un rol extrem de important, pentru că aici discuția este legată de micile obiceiuri și de influențele pozitive pe care trebuie să le primească copilul în anii săi de dezvoltare.

 Lumina naturală este un dar prețios pentru om, în special pentru copil și pentru ochii acestuia. În timpul expunerii la aceasta se eliberează dopamina retinală, cea care ajută celulele nervoase să reacționeze la stimulii luminoși.

 Copiii au nevoie de natură, au nevoie să stea afară, au nevoie să respire aer curat, să se joace în aer liber, să își oxigeneze creierul și să își ajute ochii cu lumina naturală.

 Activitățile desfășurate sunt și ele extrem de importante. Creșterea miopiei este direct proporțională cu creșterea presiunilor educaționale și tehnologice. Orele lungi de lectură, studiu, telefon, calculator și tabletă, aceste activități „de aproape„, precum și poziția incorectă în care acestea se desfășoară, prezintă un risc crescut de miopie.

 Ca mic exemplu ar fi poziția copilului în banca de la școală. Axul vizual al ochiului ar trebui să fie perpendicular pe carte. Adică suprafața bănii de lucru ar trebui să fie un pic înclinată și nu dreaptă așa cum este.

 Alimentația are și ea un rol important în prevenirea miopiei. Zahărul și dietele bogate în amidon rafinat măresc nivelul de insulină, lucru care provoacă alungirea globului ocular. Este nevoie de alimente sănătoase, de vitamine și de antioxidanți. Legumele cele mai importante pentru ochi sunt cele verzi, deoarece au conținut bogat de luteină.  

 Așadar un stil de viață sănătos, o alimentație bogată în vitamine, odihnă suficientă, un control a activităților pe care le desfășoară copilul, poziția în care acesta stă, lumina naturală și aerul curat sunt soluțiile pentru prevenirea miopiei și pentru dezvoltarea cât mai sănătoasă și armonioasă a copilului, din punct de vedere psihic și fizic.

 Este nevoie totuși și de o strategie de control al ochilor, pentru descoperirea la timp a problemelor de vedere. Nu doar atât, este bine să ascultați copilul, dacă vă spune că nu vede, sau dacă simțiți că ceva nu este în regulă căutați ajutorul unor specialiști. Sunt convinsă că ofertele și promoțiile ne iau ochii, ca să spun așa, tuturor. Dar ar fi bine să nu ne ia și sănătatea lor.

 Este greu pentru un copil miop pe care nu îl crede nimeni că ceva nu este în regulă, vă spun din experiență, dar este la fel de greu după diagnostic dacă lucrurile nu sunt prezentate și expuse așa cum trebuie.

 Consider că există un întreg management al miopului, în special al copilului miop. Avansăm și asta este bine pentru noi, deci să încercăm să ușurăm viața copiilor așa cum se poate.

 Sper că vă va fi de ajutor acest articol scris din suflet și din experiența cu acest defect. Miopia este parte din mine și va fi mereu, iar eu am ani buni de când am făcut pace cu acest defect.

 Echipa Best Optic vă stă la dispoziție pentru orice întrebări sau nelămuriri, îi găsiți pe net la https://best-optic.ro/, sau pe facebook la https://www.facebook.com/bestoptic.ro. Cu încredere să apelați la ei, pe mine m-au ajutat atunci când am avut nevoie și încă sunt alături de mine, cu siguranță vor întinde mâinile și pentru voi.

Cu drag, Ioana Trif

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *