Mergem mai departe #lapasînRomânia, cu alt loc extrem de frumos și discutăm despre castelul Kalnoky din Micloșoara, județul Covasna. Această familie de moșieri este atestată pentru prima oară în 1588.
La Micloșoara discutăm despre un conac de vânătoare, care a trecut prin mai multe schimbări, ba chiar se pare că a mai existat un conac în exact același loc. Exista și un parc englezesc din secolul al XIX-lea, din care au mai rămas doar câțiva copaci rari.
Conacul a fost naționalizat și a început să se degradeze. Din fericire acum a fost retrocedat, renovat și a intrat în circuitul turistic, fiind un parteneriat între orașul Baraolt și moștenitorii actuali ai familiei Kalnoky.
Mi-a plăcut sentimentul pe care l-am avut acolo. Zona este frumoasă, conacul arată bine, am văzut pozele de dinainte de renovare și situația era critică. De asemenea s-au străduit să facă ceva și cu interiorul, pentru că nu mai exista nimic din piesele originale. Cu împrumut de la muzee și colecționari, s-a reușit o amenajare interioară extrem de interesantă.
Am fost întâmpinată de un peisaj de poveste, o toamnă minunată și surprizele s-au ținut lanț. Doamna care ne-a condus în muzeu a fost tare simpatică și binevoitoare, am primit ghid audio fiecare, istoria locului frumos povestită și înregistrată. Totul curat și civilizat.
M-a dat gata pivniță, unde înainte de pandemie se țineau tot soiul de evenimente și mi-ar plăcea să particip și eu la așa ceva, deoarece cadrul este deosebit. Ce să zic? Este un loc care merită vizitat și care mi-a lăsat o impresie tare plăcută. Există în jur și o pensiune în care se poate locui, o terasă unde se poate savura o cafea, pe mine m-a dus mintea imediat la faptul că acolo aș putea scrie.
Cine știe, poate când ne vom reveni voi încerca. Oricum au respectul și felicitările mele oamenii care s-au implicat în acest super proiect.