Să spunem că tu ești un adult, da? La îndemâna ta se află furnizorul tău de experiențe, deci ai o mână de ajutor deja întinsă spre tine. Ți se oferă experiențe pentru dezvoltare personală, ești văzut, apreciat și încurajat. Dar hai să îți spun o poveste, vrei?
Unui copil îi este foarte greu atunci când trebuie să se mute. Nu prea înțelege el mare lucru despre momentul în care locul lui nu mai este același, dar mai ales îi este greu atunci când trebuie să schimbe nu doar locuința, dar și școala, ba chiar și colegii. Și pentru un adult este greu un astfel de moment, chiar dacă nu toată lumea recunoaște.
Ei bine, așa a fost și pentru mine. M-am trezit într-o bună zi cu o altă învățătoare, alți colegi, altă casă, altă lume. Trist este faptul că mie îmi plăcea de doamna mea veche, era bună și liniștită, iar cu colegii deja ne știam de-o viață, doar aveam aproape trei ani împreună! Dar totul era pentru mai bine. Așa auzisem și credeam. Bineînțeles, cum să nu cred? Doar era adevărul gol-goluț.
Și acum povestea, că deja am vorbit prea mult. Se apropia data de 22 aprilie, Ziua Pământului și se organiza în mai multe școli un concurs cu această tematică. Diferite probe, nu-mi aduc aminte exact. Am vrut și eu să particip, ca orice copil, dar mi s-a spus că nu se poate. Trebuiau să meargă doar copiii de elită, iar despre mine încă nu se știa mare lucru. Eram un neica nimeni și un pic ciudățică. Școala de cartier de la care venisem nu se ridica la înălțimea noii școli.
Bine nu mi-a picat, dar ce să zici? Asta este. Ei, până la urmă, doamna s-a răzgândit. Era momentul să văd cum arată competiția și cum este să pierzi, așa mi s-a zis. No bine atunci! Nu prea am priceput exact despre ce este vorba, dar eram tare mulțumită să particip și eu. Să mă bag și eu în seamă, ce să mai?!
Și iată-mă la concurs. Era o probă care suna așa: trebuie să scrieți un catren, în fiecare vers să se regăsească câte unul dintre cele patru cuvinte de mai jos. Tematica: Ziua Pământului.
Bine, bine, dar ce este un catren? Am întrebat și toată lumea s-a uitat la mine în fel și chip. Dar ce să fac? Nu știam! Ei bine, mi s-a explicat. Am scris primul meu catren. Am câștigat. Atunci am înțeles ce înseamnă să creezi. De pictat nu eram capabilă, voce de cântat nu avem, artele pentru mine nu erau decât un vis frumos. Dar am înțeles că mai sunt și alte talente, dacă se poate spune așa. Am înțeles multe atunci și poate nici măcar atunci. Dar cu siguranță mai târziu despre acel moment.
Nu am fost niciodată favorita doamnei, pentru colegi am rămas o fetiță ciudată, tunsă ca un băiat, dar nu-i nimic pentru că de atunci scriu. Am căzut în picioare, cumva, ba poate chiar pot spune că am fost aruncată.
Mi-au rămas în minte acele amintiri, este ca și cum totul s-a petrecut ieri. Nu îmi aduc aminte nici cele patru cuvinte și nici catrenul. Poate că stau blocate undeva, într-un sertar, bine puse la păstrare. Poate cândva vor ieși. Sau poate că se odihnesc. Eu mă tot gândesc la ele. Totul este o lecție de viață!
De curând mi-am văzut visul cu ochii, iar cartea ce are pe cotor numele meu stă frumos în bibliotecă alături se suratele ei.
Acest text a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020
