Problemele omenirii sunt reale, sunt multe și ca să vorbim liber, este groasă treaba. Totuși, când nu a fost? Legenda spune că au fost doi oameni pe pământ. Aparent nu s-au înțeles prea bine, pentru că nu au făcut ce trebuia și încă dau vina unul pe celălalt. Apoi au fost patru oameni, primii doi și fii lor. Prima crimă. Și acum spunem că se întâmplă lucruri, nu se poate așa ceva. Dar totuși, eu mă întreb când anume nu s-au întâmplat?
Omul nu a ținut neapărat să aibe grijă de casa lui, de semenii și de existența lui, nu-i așa? Sclavia, războiul, averea, puterea, lupta pentru religie, un dumnezeu adevărat, alt dumnezeu și mai adevărat, pune icoana, scoate icoana, mănâncă așa, sau invers. Ruguri, chinuri, reguli de tot soiul, atât de importante încât întreaga lume atârnă de ele, dar care se modifică în câteva secunde. ?! ?! Așa se face! Dacă nu, ce? ….
Trăim cele mai pașnice vremuri înregistrate în istorie. Greu de crezut, nu? Mergem afară și ne uităm de jur împrejur și nu prea ne vine să credem așa ceva. Și totuși așa este. Cel puțin la nivel de cifre ne-am mai liniștit ca specie.
Totuși marile victime ale problemelor umane sunt aceleași ca în orice perioadă, copiii și animalele. Copilăria pare să fie cel mai mare dar oferit omenirii. Acel moment plin de joacă, de frumusețe, de puritate și joc. Este momentul creat ca tribut al fericirii și pentru că este atât de prețios, trebuie protejat cu toate forțele. Eu așa cred.
Copilul crede, trăiește într-o lume plină de fantezie în care orice se poate întâmpla. Este, nu prețios, ci de neprețuit. Să nu mai punem la socoteală faptul că această perioada a vieții noastre este baza lumii. Pășim spre a fi adulți de aici, din copilărie, ceea îi subliniază din nou importanța.
Dar omul a fost multe prea ocupat de-a lungul timpului cu alte lucruri extrem de importante, cum ar fi datul în cap, omorâtul pentru acel dumnezeu, sau desigur, alt dumnezeu, pentru o bucată de pământ sau … o bucată de habar nu am ce. Nu s-a schimbat mare lucru.
Am avansat și acum avem tehnologie, drepturi, egalitate și o mulțime de idei care mai de care mai importante, mai complicate. Dar nu suntem oare tot aceeași superbă specie? Mă refer, așa, la bază, în realitate.
Copilul a fost și este mijloc pentru orice. O femeie crează o viață să își țină bărbatul acasă, un tată vrea un fiu pentru a-și duce numele mai departe, alianțe, moșteniri, „așa trebuie„, „mama vrea nepoți„ și multe altele. Le-am auzit pe toate.
Copiii încă merg în război, în unele părți ale lumii. La noi, în civilizație, nu. Sau? Poate că sunt participanți la un altfel de război. Tehnologia, clima, bullying-ul, plasticul, școlile, materiile, gunoiul, politica, multe.
Există această întrebare, cât trebuie intervenit. De unde până unde copilul „se călește„. Poate deveni prea sensibil, spun unii. Alții spun că este traumatizat. Ei, adevărul stă mereu la mijloc.
Răutatea a fost prezentă mereu în omenire, este clar. Și atunci de ce nu spunem asta și nu acceptăm toate lucrurile astea? Suntem la un pas de dezastru mereu, așa am fost făcuți aparent. Și am tras de curând concluzia că tocmai asta este nebunia. Trebuie să fim fericiți, așa, mereu la un pas de moarte și dezastru. Cred că în asta stă vestitul Rai.
Toată populația Terrei vorbește despre o fată care s-a băgat într-o horă de oameni mari, să le arate cum să danseze, sau mai precis să îi certe că nu dansează bine. Avem o problemă legată de încălzirea globală? Clar da. Este prima oară? Hm… nu cred. Nu se fac lucruri pentru evitarea unui colaps? Habar nu am. Poate că se fac. La noi în țară sunt aproape sigură că nu. Sau poate că da, în sensul grăbirii lui.
Lumea s-a împărțit din nou pe din două. Unii o blamează pe fată și spun că i-ar trebui o bătaie alții, meh, premiul nobel. Exagerare? Cu siguranță. Are dreptate în ceea ce spune, da. Are probleme și reacții anormale? Da, da. Ar trebui să își vadă de problemele ei, care au șanse mari să o distrugă? Da da. Sunt unii și alții care profită de ea? Oh, da. Și uite tot așa.
Mi se pare că noi iar stăm să așteptăm intervenția unor alți oameni, în loc să luăm măsuri local, ba chiar personal. Azi dimineață am trecut pe lângă gunoi. Era un dezastru de nedescris. Și sunt sigură că nu au fost pe acolo membrii ONU.
Am fost la plajă, în pustietate și am văzut fetița într-un minunat costumaș de baie, cât se poate de drăguță, aruncând pe jos cutia de iaurt. Nici o reacție din partea părinților. Membrii ONU? Ah, da, nu erau pe acolo. Și desigur lista poate continua foarte multe pagini de aici încolo.
Dar să mergem înapoi la copilașii noștri. Eu mă gândesc cu drag la acea perioadă, la jocuri, la povești, la muzică și la oameni. Până când nu mă mai gândesc chiar așa, pentru că a intervenit groaza. Și a meritat? La fel de împărțite sunt părerile. Nici eu nu știu. Pot spune doar că îmi aduc aminte groaza și nu merită. Asta poate spune adultul, sau mă rog, aproape adultul din mine. Ai trecut prin chestii, dar ai ieșit bine până la urmă. Mda, poate, dar am sechele? Oais! Un pod întreg de așa ceva. Am îndurat lucruri urâte tare are au lăsat urme și care s-au reflectat puternic în comportamentul meu și încă se. E normal să spui școală și să o asociezi cu groaza? Habar nu am. Pentru mine este. Și mi se transmite că așa trebuie. M-am călit? Da, da! Pe alocuri chiar ars. Nu am ieșit moale, e drept. Dar uneori mi-ar fi plăcut să…
Ei acu sunt cu desenele animate, cu cărțile pentru copilași, cu povești, cu jucării și cu tot ceea ce îmi aduce aminte din partea frumoasă a copilăriei. Caut acele momente puse bine într-un sertăraș din mine, pentru că este partea din mine care reușește să mă pună în echilibru. Cealală parte din mine o știu prea bine și nu arată chiar roz.
Mă tot uit la copilași speriați pe internet, da și Greta. Spun că sunt extrem de speriați pentru că avem probleme cu clima și suntem pe marginea prăpastiei. Hm… poate. Dar hei, acolo tre să dansăm, pe margine, atât de atent, pentru că fiecare pas poate fi sfârșitul. Ei, dar ne ascundem de adevăr.
Ciumă, război, infecții, febra galbenă, roz, mov, portocaliu, în picățele și tot așa. Specii dispărute? Da. Din cauza tehnologiei? Habar nu am. Dinozauri? Mda. Vânătoare? Mai degrabă. Schimbări climatice cauzate de… schimbarea de eră? Dap. S-au topit ghețarii? Da. e prima oră? Din câte am auzit eu nu chiar.
Că omul nu ajută? Hm, nu cred. Dar nici nu cred că a ajutat vreodată, chiar și atunci când nu avea tehnologie. Am auzit o fetiță care țipa isterică la microfon că suntem pe marginea celei mai mari catastrofe și nu facem nimic. Nu am fost chiar așa de leșinată, mai bine zis mi-a părut rău pentru cei 14 ani ai ei. Catastrofe? Da. Mereu. Războaie ( nimic de sus, tot de aci de la oamenii care nu pot sta liniștiți), molime, foamete, catastrofe naturale ( unele ajutate și de specia umană) și și și. Deci, da, trăim pe marginea sfârșitului. De când ne știm. Habar nu am de ce. Dar cred că suntem defecți, un experiment nereușit. Se va termina lumea? Habar nu am. Poate s-a terminat de ceva timp. Dar dacă specia umană este în pericol, meh… aia e. Mă uit în jur și nu cred că ar fi o așa mare catastrofă dacă specia umană se încheie, ba din contră. Acu, pe bune! Oamenii pun animale vii în pungi, să le agațe la chei! Serios? Auăleu, se sfârșește lumea! Ce bine!
Ce aveau pretenii noștrii din trecut și noi, modernii nu mai avem, este cultura morții, zic eu. Unicul adevăr universal valabil al omenirii a devenit subiect tabu.
Eu am întâlni moartea din copilărie, că ai mei au vrut sau nu s-au lovit de asta și au trebuit să îmi explice câte ceva. Am făcut pace noi două și nu am uitat pe nimeni care s-a dus, doar pentru că nu mai este aici.
Mesajul că fata asta, Greta, trebuia să fie pusă la punct este stupid. Vina nu este a ei și nici a celorlalți copii care nu pot dormi pentru că se sfârșește specia umană. Vina este a acelor adulți care trebuiau să o protejeze, să o lase să fie copil. Am văzut că se poartă să mergi cu copilul la protest, că doar este și viitorul lui! Îmi pare rău, dar nu sunt de acord. Și voi fi foarte aspru criticată, dar hei, din fericire nu este pentru prima oară.
Ești părinte și faci orice pentru copilul tău. Sunt un milion de lucruri de care nu îl poți păzi, boli, viruși etc etc. Dezamăgire, durere, etc etc. Lumea este rea etc etc. Dar de ce atunci când în sfârșit îl poți proteja, nu o faci? În fine, mă depășește. Dar consider că părinții Gretei o pun în pericol, la fel și părinții care își duc părinții la proteste. Vrei să faci o lume mai bună pentru ei și crezi că nu se mai poate decât prin luptă? Foarte bine, dar nu îți pune copilul să poarte lupta pentru tine.
Copiii înțeleg mai multe și mai bine, sunt mai maleabili decât adulții și pot fi mai puțin fricoși. Toate acestea dispar cu trecerea timpului, pe când sfârșitul lumii, rău și auăleul nu. Cred că omului i s-a luat nemurirea și a primit în schimb copilăria, cel mai prețios dar. Hei, nici o divinitate nu o are! Și cred că este așa cu un scop, dar nu vrem nici cum să înțelegem. Să învățăm copiii să fie fericiți, curați, veseli, iubitori de animale și de natură. Neh, mai bine urlăm și zbierăm ca niște monștrii ce suntem, îi învățăm că adulții nu trebuie să respecte nici o regulă și că ei, de foarte multe ori, sunt scuza perfectă pentru asta.
Am evoluat ca specie și luptăm pentru drepturile copilului. Oare?
Pentru cei interesați de prima mea carte, se poate găsi aici: https://www.libris.ro/omul-a-uitat-ca-trebuie-sa-moara-ioana-trif-EIK978-606-49-0146-0–p11708448.html
