Să începem prin a face diferența dintre doi termeni. Discutăm despre sclavi, deci despre niște oameni forțați să facă ceva, sunt legați de un stăpân și întotdeauna în mințile lor va sta dorința de libertate, mereu va exista pericolul de revoltă. Aceștia au fost liberi cândva și vor tinde spre asta. La punctul doi avem servitorul. Acesta a ales să fie așa, este creeat pentru asta, gândul său nu stă la libertate, la revoltă, la luptă, ci la cum să facă să își mulțumească stăpânul. La plăcinte înainte, la război înapoi!
Ei bine poporul român este servitor. Și ca să spun sincer este vai de stăpân, nu de alta dar exista la noi tradiția de a trăda și de a căuta mereu un alt stăpân, pentru a-l părăsi pe cel actual și apoi să îl facem troacă de porci pe fostul. Aceștia suntem noi și problemele noastre nu stau nici în guvernări și nici în stăpâni, ci în mentalitate și lipsa de educație. Plus că am așa o senzație că este vorba și despre plăcere, pentru că este mai ușor așa, altfel ar trebui să depunem un efort și cumva nu se merită. Mai bine stăm și ne lamentăm, dăm vina pe fostele stăpâniri și căutăm un erou care să ne salveze, dar nu de-al nostru, că românul nu are încredere în român.
Stăm și ne plângem că nu avem autostrăzi, drumuri, chestii, dar din punctul meu de vedre nu ar trebui să fim lăsați să mergem cu mașina, nicăieri, așa ceva nu este pentru noi. Vorbeam într-un articol anterior (https://slashacudetoate.eu/carnetul-de-sofer-si-cel-de-parinte) despre ideea de a da examenul de șofer timp de un an, dar am ajuns pe la trei acum. Nu pricepem noi cum este treaba asta cu șoferitul dintr-un motiv foarte clar: are reguli. Ieri am notat un drum de 15 minute cu niște lucruri de îți stă mintea în loc. Nu înțelegem deloc asta cu sensurile giratorii și faptul că prioritatea este a celui din sens și că atunci când intri ar trebui să te uiți ce faci. Nu mai vorbesc despre semnalizare, căci toată lumea semnalizează de toate.
De asemenea nu înțelegem faptul că deși suntem un cocalar jmecher cu BMW nu aveam voie nici să trecem pe roșu și nici să întoarcem pe linie continuă. Nici faptul că dacă pe o stradă cu două sensuri avem sensul nostru blocat de mașinuțe parcate, înseamnă că aveam obstacol, ceea ce presupune că cei care vin de pe celălalt sens, care este liber, au prioritate. Și totuși dacă îl vezi pe fraier venind, pe banda lui și pe prioritatea lui nu te băga și tu, chiar dacă ești mamă cu copil în spate. Daaa, ai tu o mie de drepturi în plus, brusc, sau cel puțin așa ți se pare, căci mie mi se pare că ai o mi de responsabilități în plus, dar nici chiar așa. De asemenea, dacă te-ai băgat acolo ca o vită încălțată și observi că nu este loc pentru ambele mașini ( oau, ce surpriză! ), atunci trebuie să calci marșarierul, nu accelerația și să dai peste cap oglinda omului. Așa m-am bucurat să o văd pe această stimabilă și să știu că nu a ratat șansa de a procrea! Ce s-ar fi făcut lumea dacă nu asemenea exemplar extraordinar nu se multiplica?!
Bun, parcarea pe domeniul public. Oare când vom înțelege că atunci când nu plătești pentru un loc de parcare, nu este al tău, căci mămica ta nu ți-a cumpărat oraș?! Nu există să stai pe geam și să țipi la mine că locul acela de parcare este ocupat. De ce? Pentru că îmi este clar că este ocupat, deoarece tocmai ce am parcat acolo, deci conversația nu își are rostul.
Șoferii s-au crizat până la cer și înapoi legat de deszăpezire și anul acesta s-a dat cu de toate. E lacrimă. Dacă cumva îndrăznești să fi pieton, te-a luat naiba. În primul rând ești un mizerabil care merge cu autobuzul și din cauza ta acestea sunt pline și ai tupeul de a consuma din banii publici. Primăria îți explică timp de câteva luni bune cum vin nește autobuze noi care fac și dreg și care costă ( ele fiind noi, proaspăt aduse din Germania unde au fost bine folosite) și te trezești în exact același autobuz, strâns bine cu ușa. După o excursie cu așa ceva, dacă ai reușit să te dai jos, poți foarte liniștit să lupți în arena gladiatorilor, căci ești bine antrenat. Mai apoi dacă tre să mergi pe jos și cumva este iarnă, e gata circul. În timp ce pe șoseaua de lângă tine se fac curse, căci lumea tre să bage viteză, tu te chinui să stai în picioare.
Am auzit povești și despre un avion plin ochi cu copii de toate vârstele, care mișunau peste tot, mai ales unde nu aveau voie ( căci în avion pe jos nu sunt nici microbi, nici nimic), adolescenți descălțați cu picioarele pe geamuri, căci na, atâta au învățat de la doamna mama lor, oamenii vorbind la telefon când ți se spune de 1000 de ori să îl închizi și când se oprește să îți mai spună încă de 1000 de ori să îl închizi. Despre un avion mic cu copii ținuți în brațe, căci nu plătești loc, chiar dacă mama+copil ocupă trei locuri și nu mai contează oamenii care trebuie să stea și ei.
Multe. Foarte multe. Să-i dăm cu plăcintele înainte! Dar nu am avea ce să căutăm cu mașini sau avioane, nici măcar cu calul, căci nu știm să ne purtăm cu el. Pe jos frățioare.
Servitorul se uită la stăpânul său cu jind nu pentru că este educat, nu pentru că are un anumit comportament, ci pentru că este bogat și are putere și vrea și el. Ce știe el să facă cel mai bine? Să se plângă pe la colțuri, să critice și să caute un fel de a fraieri pentru a ajunge ceva mai bogat, nu liber, nu educat, ci bogat. Cotețării, găinării, românisme. Vrem o țară ca afară! Dar fără reguli și responsabilități. Răspunsul este mereu același, când va fi ca la ei, atunci respectăm și noi regulile. Ha! Ce glumă!
Hai să vedem cum e povestea cu camerele pe străzi, la semafoare, din astea. Nu, nu, ce-ai vrei să ne urmărească STATUL? MILIȚIA? să ne urmărească făcând ce? AAAA, trecând pe roșu, făcând mizerii. Am înțeles acum.
Vai, ne ascultă telefoanele. Nașpa. Am niște conversații pe la telefon, mi milă de ceva băieți.
Propun să facem în continuare tot posibilul pentru a ne apăra țara de un dușman imaginar, căci altfel ar trebui să o apărăm de noi și nu ar fi bine.