”Deși numărul populației inițiale și nivelul declinului acesteia sunt încă subiect de dezbatere, majoritatea oamenilor de știință sunt actualmente de părere că descoperirea Americii de către Europa a avut ca rezultat cel mai mare dezastru demografic al omenirii.”
M-am sucit și învârtit, nu am avut starea necesară nici să scriu, nici să citesc, parcă ceva nu se leagă. Dar de undeva trebuie reînceput, nu? Și am ales o carte care este cu adevărat grozavă. Jungla de piatră de William Carlsen este un fenomen, o poveste care te duce într-o lume fantastică din America Centrală, plină de ruine ascunse prin junglă.
O călătorie, legende și civilizații uitate își scot nasul din paginile acestei cărți și te trezești, peste noapte, explorator. Am trăit aventura această adevărată cu fiecare pas și m-am temut pentru omuleții care povestesc, dar mi-am și imaginat cum este să vezi o astfel de lume.
Ce a trebuit să însemne pentru niște oameni care s-au trezit pe cap cu niște străini veniți să le judece tradițiile, credințele, care au venit cu boli și cu moarte? Ce au fost în realitate vestiții conchistadori și nu cumva au făcut ei mai mult rău decât bine? În cel mai bun caz, pot fi acuzați de faptul că și-au băgat nasurile fine acolo unde nu le fierbea oala, iar în cel mai rău… ei bine, asta urmează să decideți singuri. Cartea se găsește aici: https://bit.ly/3F7xmoB