Am spus că îmi doresc să încep pe blog o „gală a personalităților„ și anume ale personalităților care m-au marcat pe mine. Toată lumea știe cum este cu timpul și toate scuzele acestea penibile, însă am ajuns la concluzia că trebuie să faci lucruri care te mângâie pe suflet. A fost greu însă să aleg, dar vizita mea în Rusia m-a ajutat să mă hotărăsc, am să încep, deci cu Ivan cel Groaznic.
Această personalitate este cunoscută pentru excesiva sa cruzime, pentru temperamentul său coleric și pentru crizele sale de personalitate care au dus la moartea fiului său cel mare, moștenitorul tronului său. Totuși lucrurile nu sunt atât de simple. Am auzit vehiculându-se conceptul de psihopat, atunci când este vorba despre acest personaj, însă cred că suntem departe de așa ceva. Trebuie luat în calcul mediul în care acesta s-a născut, a trăit și s-a desfășurat, o epocă plină de cruzime, de lupte pentru supraviețuire și de habotnicism.
Ivan al IV-lea, titlul său oficial, în 1530 și a fost fiul mult așteptat al cneazului Vasili. Este foarte important de notat faptul că este primul cneaz rus care se intitulează țar. Această titulatură vine de la vestitul ”cezar”, drept urmare Ivan leagă tronul Rusiei de moștenirea istorică a romanilor. Nașterea sa este legată de o mulțime de legende, cea mai cunoscută dintre ele fiind legată de faptul că acesta s-a născut având deja doi dinți și cneazului Vasili i s-a spus că acesta este semn foarte rău, căci va sfâșia Rusia cu acei dinți. De asemenea se spune despre el că îi plăcea de mic să chinuie animalele. Eu știu acum ce să spun? Se prea poate să fie adevărat, dar se poate ca legendele să fie creeate ca să manipuleze adevărul.
Cneazul Vasili moare când Ivan avea trei ani și fiind numit moștenitorul tronul începe regența mamei sale Elena și o luptă crâcenă pentru putere și influență între boieri. În 1538 mama sa, Elena, moare otrăvită. Acest episod va avea o influență enormă asupra lui Ivan. Ideea că el și cei dragi lui sunt urmăriți și în pericol continuu îi rămâne în minte, dar pe undeva mi se pare și normal. Istoria spune că după moartea mamei sale acesta asistă la nenumărate șcene de violență și cruzime, la care este supus de către boieri. Mă gândesc că de acolo și extrema lui ură față de acastă categorie socială.
La vârsta de treispezece ani face primul său act de cruzime spune istoria, dar mai degrabă eu aș spune că începe răzbunarea și anume Ivan ordonă prinderea boierului Andrei Suiski, unul dintre dușmanii familiei sale. Acesta este mâncat de către câini de vânătoare flămânzi.
La 16 ianuarie 1547 Ivan își ia titlul de țar, la vârsta de șaispezece ani. Primul lucru pe care îl face este sî își aleagă țarina, pe Anastasia Romanova. Se spune că cei doi au fost foarte fericiți, iar țarul își iubea nespus de mult țarina. În timpul căsătoriei lor acesta s-a ocupat de reforme, cum ar fi cea a învățământului, care spune că fiecare oraș trebuia să aibe școală, guvernată de către biserică, unde se preda citirea, scrierea, aritmetică, religie și bune manire.
Această parte a domniei lui Ivan contrazice deja teoria psihopatiei acestuia și exact această parte mă duce pe mine cu gândul la mediul în care a trăit, lucrurile pe care le-a văzut în copilărie, felul în care a trebuit să se lupte pentru supraviețire și putere.
Începe aici o perioadă de mari victorii ale Rusiei împotriva tătarilor, mai întâi 1552 învinge Hnatul Kazanului și mai apoi în 1554 supune regiunea Astrahanului, cucerire care aduce Rusiei deschidere la Marea Caspică. În cinstea acestor victorii construiește superba catedrală Sf.Vasili Blajinul.
Din păcate în anul 1560, țarina Anastasia moare. Nu se știe motivul, însă Ivan a fost convins că este vorba despre otrăvire, așa cum s-a întâmplat și cu mama sa. Acesta a fost momentul în care domnia lui a început să se schimbe, devenind mai crud, paranoic, necugetat și greu de înțeles. Combinația dintre cruzime excesivă și habotnicie este caracteristică pentru restul domniei sale și așa a rămas cunoscut și în istorie.
Se mai căsătorește încă de șapte ori, nu toate căsătoriile fiind recunoscute de către biserică, însă mai important de spus este că soțiile sale nu au avut un sfârșit prea vesel. Din acest punct de vedere poate concura liniștit cu Henric al VIII-lea al Angliei.
Foarte interesantă această combinație fatală ce carcterziza viața lui: căsătorii cu femei tot mai tinere, cruzime față de oricine i se părea că nu îi dă ascultare, paranoia legată de faptul că este trădat, neascultat și vânat și o relație ciudată cu biserica. Se spune că țarul avea urme la cap pentru că atunci când se ruga, mereu în genunchi, se dădea cu capul de pământ și de icoane.
1565 ia hotărârea să creeze Oricinina, adică o regiune care se află în totalitate sub controlul său, limitând astfel influența boierilor și creeând o nouă categorie socială opricininici. Se spune despre aceștia că erau extrem de cruzi, că se îmbrăcau în robe negre ca și călugării și erau fideli țarului și ideilor sale.
În perioada în care influența acestei noi clase află în continuă creștere se întâmplă masacrul de la Novgorod, împotriva populației civile dar și a boierilor care conduc o răscoală împotriva țarului. Mii de oameni au fost măcelăriți de către armata personală a țarului. Tot în această perioadă, țarul, într-un moment de necugetare și nervi necontrolați abdică și de data aceasta apelează la popor. Acesta crede în puterea divină a țarului, a cărui tron este înconjurat de misticism, unsul lui Dumnezeu. Victoriile atât de importante obținute de Ivan nu au fost uiate atât de repede, iar poporul se răscoalp împotriva boierilor și țarul se întoarce.
În 1581 țarul își bate nora însărcinată în ultimul stadiu până ce aceasta avortează. Mare nemulțumire a lui a fost legată de rochia pe care o purta. Atunci când țaraeviciul Ivan vine să îi ceară socoteală tatălui său, acesta îl lovește cu bastonul într-un atac de furie și îl omoară. Ivan cel Groaznic își plânge în zadar fiul și moștenitorul. Din acel moment lucrurile devin și mai rele. Țarul este fie deprimat, nu mănâncă, nu primește vizite, se roagă în genunchi ore în șir, fie are excese de furie și de cruzime. Lucrurile par să nu se mai fi îndreptat pentru Ivan după moartea iubitei sale, Anastasia.
În 1584 moare în timpul unei partide de șah și este îngropat la Kremlin, alături de fiul pe care l-a ucis, însă a fost îngropat în altar, pentru că se călugărise, cel puțin oficial.
Foarte interesant drumul acestui personaj, care ajunge de la erou, monstru. Mă întreb însă ce șanse a avut acest om în condițiile date. Poate dacă țarina nu ar fi murit, sau măcar nu în condiții suspecte ( dacă așa ceva ar fi fost posibil într-o minte bolnavă de paranoia), poate că altfel ar fi stat lucrurile, cine știe?
Ne auzim!
