[rainmaker_form id=”578″]
Din categoria istoria nu este dreaptă, totul ține de perspectivă, lucru care este valabil și acum, am scris mai întâi despre Bathory (http://slashacudetoate.eu/contesa-elisabeta-bathory-muma-sau-ciuma ), pe care istoria nu o iartă și nu o uită, iar numele său este și azi asociat cu violență și cruzime, apoi despre Ioana ( http://slashacudetoate.eu/ioana-darc-martirul-ipocriziei ), azi o binecunoscută martiră, dar care atunci când a contat nu a fost salvată, ci aruncată pe rugul bisericii pentru erezie. Azi avem un mic studiu de caz despre două doamne a căror cruzime pare să stea în sânge, doar că una este văzută ca fiind extrem de sângeroasă, iar cealaltă aproape sfântă, Maria Tudor și Isabela I a Castiliei, bunică și nepoată.
Să începem cu bunica, Isabela I a Castiliei, născută în 22 aprilie 1451, viața ei de familie nu a fost nici obișnuită și nici ușoară, însă trebuie să luam în considerare că discutăm despre familia unui rege din anul 1451, viață care nu se aseamană cu nimic din ceea ce am putea cunoaște azi. Totuși discutăm despre un om, care vrea sau nu are sentimente și păreri, deci cu siguranță a fost marcată de copilăria sa când este sechetrată și exilată de propiul frate, dornic să o controleze și să o utlizeze pentru propiul său scop. Acum, discutăm despre o personalitate extrem de încăpățânată, care nu se lasă condusă de fratele său, regele ci își alege propiul său soț, lucru rar întâlnit în vremurie acelea. Îl alege pe Ferdinand, moștenitorul Aragonului. Împreună pun bazele unui regat al Spaniei unit. În 1474, la moartea regelui, sora sa Isabela a insistat să fie încoronată ca regină, considerând că este moștenitoarea de drept. Lucrurile nu au mers chiar atât de simplu, având loc un război, câștigat totuși de cei doi. Cu ocazia unirii celor două regate începe elaborarea unui nou cod de legi, mai mult cuplul merge la papa pentru autorizarea Inchiziție, începe deci măcelul.
Draga de ea este cunoscută ca fiind cea care a finanțat expedițiile lui Columb și ca fiind o mare luptătoare pentru religia catolică, o personalitate puternică, extraordinară, pioasă, credincioasă, tra la la, dar pentru mine nu este decât un tiran. Știm foarte bine cât de blamat este Hitler pentru Holocaust și pe bună dreptate, dar pe mine mă râcâie faptul că acestă femeie nu este considerată ca fiind cel mai prolific criminal în serie al tuturor timpurilor, deși este pătată cu atâta sânge încât nu am cuvine să exprim lucrul acesta. Mână în mână cu primul inchizitor, acel monsru numit Torquemada, s-a ascuns în spatele credinței pentru a omorâ o mulțime de oameni și de a distruge nenumărate vieți prin expulzare și torturi inimaginabile. Istoria încă o apără pe aceasta spunând că s-a opus măsurilor drastice, dar a fost convinsă de mirificul călugăr isteric și frustart, șef al inchiziției.
Ce monstrozitate a putut să creeze această femeie, ce răutate a putut să nască această religie care se laudă a fi iubitoare de pace și iertare, mie nu îmi vine a crede. Mai mult mă frustrează nu că s-a întâmplat în niște timpuri pe care poate nu le înțelegem, ci că acest rău a ieșit învingător, trăiește bine mersi și acum pe tron de aur și are la picioare lumea. Nu, culmea este că biserica este încă în picioare după astfel de masacru și nu este singurul de care se face vinovată. Ca idee, Spania stă pe sânge nevinovat, iar faptul că se află într-un trecut îndepărtat nu înseamnă că s-a uitat și s-a iertat. Și da, în ochii mei această femeie reprezentată pios, dar puternic cu biblia în mână nu este altceva decât o asasină cu sânge rece, un personaj de mii de ori mai sinistru decât Bathory. Soarta are însă felul ei ciudat de a se răzbuna și pentru că este nemuritoare, nu se grăbește nicăieri.
În ceea ce privește violența și cruzime psihologia vine cu două teorii și anume că se moștenește genetic, sau că este rezultatul mediului social. Am fost de părere că ambele teorii sunt valide în funcție de situația dată.
Vin acum cu exemplul în favoarea teoriei genetice, mai ales că se spune că se moștenesc multe trăsături de la bunici. Și iat-o pe Maria I a Angliei, nepoata Isabelei, cunoscută chiar și în zilele noastre ca Bloody Mary, deci sângeroasa Maria, pentru darul ei minunat de a arde pe rug protestați și everi și musulmani, așa cum a avut frumosul exemplu al bunicii sale. Deși s-a străduit nu s-a ridicat la numărul de cadavre lăsate în urmă de bunica ei și cu toate aceasta istoria o ține minte pe ea ca fiind sângeroasa și nu invers. De ce? Habar nu am.
Nici viața acestei fete nu a fost prea ușoară și a trecut prin multe lucruri care cu siguranță au marcat-o. Născută în 18 februarie 1516, în Anglia este singurul copil supreaviețuitor al regelui Angliei Henry al VIII-lea și a reginei sale Catherina de Aragon. Regele, catolic, la nașterea ficei lui, era obsedat, se spune, de necesitatea existenței unui moștenitor de sex masculin. Regina fusese soția fratelui său mai mare, cel care fusese inițial moștenitorul, dar care murise la scurt timp după căsătorie. Se spune că a luat-o de soție chiar dacă tatăl său nu era de acord, pentru că o iubea, deși era mai mare decât el. Regina fusese abandonată de către extraordinarii săi părinți creștini și s-a chinuit în Anglia până la cea de-a doua sa căsătorie.
Dar anii au trecut și regele nu avea moștenitor, ori asta, ori soția sa nu mai era atractivă, așa că vroia alta, mai ales că avea o obsesie pentru Anne Bolyn, da, mai degrabă varianta a doua. Și pentru că papa nu i-a dat voie să divorțeze a rupt biserica și hop țop Anglia a devenit protestantă și Maria a devenit o bastradă. Mai rău de atât a fost și despărțită de mama sa, care a murit singură și extrem de nefericită. Dar a fost crescută ca o catolică convinsă, după chipul și asemănarea bunicii, desigur.
Mai târziu tatăl său a început să își omoare soțiile, să divorțeze în stânga și în dreapta după cum avea chef. La moartea acestuia s-a urcat pe tron fratele ei mai mic, Eduard, rege protestant care i-a interzis să participe la slujbe și să își vadă de religie în public. Din punctul acesta de vedere nu îi plâng deloc de milă, căci familia ei era specialistă în așa ceva.
Din păcate, însă, în 1553 urcă pe tron și începe răzbunarea. Arde pe rug protestanți în stânga și în dreapta, considerând că este vina lor pentru tot ceea ce a pătimit. Se căsătorește cu un prinț spaniol, mai tânăr decât ea, dar nu reușește să aibe un moștenitor, așa că se sfârșește repede măcelul catolic, căci moare în 1558, singură și bletemată de sângele pe care l-a vărsat.
Șade ea acolo mică și pioasă, dar nu este decât un monstru. Nu a avut nici influența și nici timpul necesar, așa cum avusese înainte bunica sa ilustră, căci sunt convinsă că ar fi făcut prăpăd și mai mare. Doar că pe ea istoria nu o vede ca pe o sfânta, ci ca pe o regină frustrată, stearpă și crudă.
Și aceste două povești sunt doar mici exemple de cruzime și ură ascunse în spatele religiei. Da, lucrurile merg așa până în zilele noastre, dar dintre toți biserica este cea care a scăpat basma curată deși nimeni și nimic nu a reușit să comită mai multe atrocități. Dar hei, nu înțeleg eu prea multe, ce să fac? Tre să îmi explice unii și alții cum este cu sodomiți și tot soiul de chestii urâte și contrare învățăturilor bisericești.
Este drept că biserica ortodoxă nu le-a avut așa cu crimele și cu torturile, căci ei au cam fost mereu ocupați cu banuții, așa cum sunt și azi, dragii de ei.
Ps: Cum poate o călugăriță să ne explice cum este cu familia tradițională și cum toată lumea care altfel de viață trăiește în păcat?? la un mic calcul așa, nici ea nu are neapărat o familie tradițională, sau cum e?
Cam acolo s-a dus și Luther cu întrebările în momentul reformei, dar nu a reușit să dărâme un monstru.
