Este primul meu articol care are ca și subiect o carte, așa că mă scald în ape noi, nu aruncați cu pietre în mine. Mergem și povestim despre ”Între orient și occident” de Neagu Djuvara. Despre domnia sa nu mai reluăm discuția, cine dorește poate găsi informațiile în articolul :
Cartea este o minunată oglindă a unei lumi ce nu cred că a fost prea mult descrisă în zilele noastre și aici mă refer la școală, literatură și asa mai departe. Cumva am simțit că această perioadă o privim ca fiind rușinoasă pentru noi, dar consider că este un punct de vedere eronat. Isoria ar trebui știută și analizată și desigur dacă nu îți place nu ai decât să înveți și să nu mai repeți. Dar nu se poate schimba și atunci nu are rost să te ferești de ea.
Buuun, discutăm despre perioada 1711-1821, cu extindere până în 1848, în Țara Românească și Moldova. Suntem deci la granița impreiului Otoman, învechit, aflat în declin. Europa se află în continuă modernizare, noutățile sunt cele care încep încet încet să conducă lumea, dar imperiul Otoman și alături de acesta și cele două țări române se află în perioada de negare, când se agață cu putere de trecut. Povestim despre perioada fanariotă. Aceasta este descrisă ca fiind una dintre cele mai grele perioade trecute de cele două țări, în care întâlnim un stăpân care se luptă cu timpul, căruia îi fuge de sub picioare puterea pe care a avut-o atâta timp. Guvernul porții devine din ce mai corupt, scăpat de sub control și aflat pe marginea prăpastiei.
Așa cum este obiceiul pe aici, pe la noi, părerea despre aceasa perioadă și despre aceste domnii, este foarte bine conturată. Tot ce este greșit în această țară vine de la fanarioți. Normal, sunt niște domnii străine, oare nu este bine și frumos să putem da vina pe ei? Clasic românesc. Sigur că lucrurile nu stau chiar așa, adevărul este undeva la mijloc.
Neagu Djuvara încearcă să deschidă în fața noastră o lume fanariotă mai obiectvă, o lume care aparține în speță călătorilor străini. Descrie foarte frumos trecerea de la ritmul clasic al Constantinopolului la ritmul modern al Europei. Aceste schimbări se pot observa în toate domeniile, de la îmbrăcăminte, la treburile statului, de la tradiții la muzică.
Schimbarea vine încetul cu încetul, însă este important să notăm că aceasta este perioada în care cele două țări încep să își întoarcă fața de la mravurile stăpânului iar oamenii ajung de la caftan la frac.
Este incredibilă această perioadă deoarece cuprinde cele două extreme. La început boierii fac tot posibilul să fie pe placul turcilor și a noilor domni greci, despre care se spune că erau servitorii fideli ai stăpânirii, drept urmare este o perioadă plină de excese, care nu se mai găseau nici măcar la Constantinopol (ceva absolut clasic românesc). A doua parte descrie trecerea de la aceste excese către civilizația europeană.
Domnul Djuvara spunea că această carte este scrisă pentru străini, căci aceștia nu cunosc nimic despre cultura noastră. Din păcate cred că s-a înșelat, sau nu a dorit să recunoască faptul că nici noi nu știm mare lucru despre propia noastră istorie.
Perioada fanariotă începe după eșecul ultimilor domni pământeni Constantin Brâncoveanul și Dimitrie Cantemir de a se lupta împotriva Porții. Lucrurile nu încep tragic, așa cum școala românească insită să dezinformeze, ci din contră. Poarta face anumite favoruri financiare noilor domni pentru a-i ajuta. Sigur că apoi lucrurile încep să o ia la vale, iar noii domni trebuie să plătească sume mari pentru tron, sume pe care mai apoi se străduiesc să le recupereze în timpul domniei. Oare nu este un sistem asemănător cu cel din zilele noastre?
Neagu Djuvara descrie socitatea în respectiva perioadă, cine conduce, care sunt moravurile, îmbrăcămintea, care este comportamentul claselor sociale, diferențele între oraș și sat și nu în ultimul rând dedică un capitol întreg robilor țigani.
Sigur că talentul de povestitor al acestui minunat scriitor se poate observa foarte clar în acestă carte. Autorul încearcă să fie cât mai corect față de toată lumea și începe prin a sublinia faptul că și domnii pământeni erau dependenți de Poartă, care intervenea în toate amănuntele politice; Școala din zilele noastre are boala de a-i prezenta pe ultimii domni pământeni ca pe niște eroi independenti de stăpânul de la Constantinopol. De asemenea unii dintre ei vin cu reforme menite să ajute toate clasele sociale, nu doar pe cele bogate.
Face mai apoi o supebă comparație între cele două țări române și tările Europei civilizate unde munca oamenilor este altfel văzută, iar oamenii sunt respectați. Sincer mare parte din carte aduce aminte de zilele noastre. Singurul lucru care s-a modificat este stăpânirea, in rest toate se regăsesc. Cel mai pregnant mi se pare stilul de a ne da peste cap pentru a mulțumi stăpânul, pentru a face exact așa cum credem noi că i-ar plăcea, până în acel moment de lingușală în care devine grețos. Ideea implicării în problemele noastre interene nu a dispărut, ba din contră ne rugăm ce aceste lucruri să se îmtâmple.
Dăm noi vina pe domniile fanariote, pe corupția și pe nedreptate din vremurile de atunci și cred că încă peste o sută de ani vom continua să facem asta, căci este perioada perfectă pentru a o folosi noi ca și scuză, însă mizeriile comportamnetale au rămas.
Este o carte foarte interesantă, plină de informații utile și mai ales o cartea care încearcă să aducă în prim plan obiectivitatea. Este o viziunea frumos îmbrăcată în harul extraordinal al povestirii, o viziune originală și care încearcă să ne deschidă ochii.
Să nu uităm, există mereu trei părți ale unei povestiri : părerea mea, a ta și adevărul.
După acest regim lucrurile se schimbă, începe revoluția de la 1848, o altă generație se naște și se străduiește să lupte pentru schimbare și pentru modernizare. Stăpânirea Otomană se apropie de sfârșit, marele impreiu se clatină puternic.
Este o ediție frumos înghijită și o lectură cât se poate de placută, care deschide o lumea nouă cu o mulțime de detalii și fotografii.
