„Fecioarele„ este scrisă de Alex Michaelides, autor cunosc pentru titlul său „Pacienta tăcută„. Toată lumea a așteptat această a doua carte și se pare că dezamăgirea este mare.
Nu doar că este criticată, dar aparent lumea este de părere că discutăm despre „o carte scrisă pe genunchi„ și tot așa. Ei bine, eu nu am citit încă „Pacienta tăcută„, face parte din cărțile de top de care încă mă tem, însă mi-am luat inima în dinți și m-am băgat în „Fecioarele„ să văd de ce e lumea atât de supărată. Ei bine, surprize surprize – fără Andreea Marin, mie mi-a plăcut la nebunie.
Ei, recunosc că și faptul că a fost devorată în concediu, la piscină, sub umbreluță, în liniște și pace, a ajutat foarte mult. Dar până una alta, a fost o carte foarte pe gustul meu, pentru că altfel nu-mi stricam concediul.
Mie-mi plac cărțile cu criminali în serie, am și eu la rândul meu o licență scrisă despre ei, mi se pare subiectul cel mai psihologic posibil, dacă se poate spune așa ceva. Deci am început bine, mai departe, mi-a plăcut și povestea, am crezut că se întâmplă un ceva anume, cu toate că mi se părea previzibil și eram un pic supărată. Dar am descoperit, chiar la sfârșit că nu era așa cum credeam eu și am fost surprinsă. Ha! Mi-a plăcut, să știți!
O psihoterapeută, un criminal, crime încărcate de ritualuri ciudate, un grup interesant de fete, trimiteri către mitologie și surprize. Dap, a fost ce trebuie pentru mine. Dacă sunteți și voi curioși, cartea se găsește aici: