Depresia este un cuvânt foarte des întâlnit în zilele noastre, doar că pentru unii este mult mai mult decât un simplu cuvânt, este o realitate. Auzim cuvântul acesta, știm că este o boală, știm că sunt o mulțime de oameni în jurul nostru afectați, chiar o mulțime de oameni dragi nouă.
De cele mai multe ori ne comportăm prostește în fața depresiei, fie nu o luăm în serios, fie o facem altceva decât este. Greu este pentru cel care suferă, iar de multe ori cei care îl înconjoară fac lucrurile mai rele, în loc să ajute.
Vreau să ne înțelegem, depresia nu este de joacă și nici nu este o murdărie care se poate scutura, este ceva cât se poate de serios. Dar să luăm în considerare faptul că fiecare individ se comportă diferit, fiecare boală se comportă diferit și în al treilea rând fiecare boală se comportă diferit de la un individ la celălalt.
Cei din jur nu înțeleg mereu că duce o luptă în interiorul acelei persoane, o luptă grea și întunecată, o luptă lungă, uneori chiar continuă, luptă care se duce uneori chiar cu zâmbetul pe buze. Din păcate de foarte multe ori este o luptă care trebuie purtată de fiecare în parte.
Este foarte bine atunci când există un sprijin pentru cel care luptă, atâta timp cât se înțelege seriozitatea problemei. Depresia poate apărea din foarte multe cauze, nu întotdeauna cauzele depresiei sunt atât de clare pe cât am crede. Lucrurile nu sunt mereu simple și la obiect. O traumă, o pierdere poate clar cauza depresie, însă există acele momente în care omul este pur și simplu copleșit de ceea ce se întâmplă, de lucrurile normale, de mersul vieții. De aceea se uneori acestă boală se strecoară neobservată în viața persoanei și cel mai important în viața familiei. Greșeala care se va face în acest punct este diminuarea importanței.
Din aceeași categorie vor face parte și sfaturile apropiaților, care nu înțeleg baza problemei, dar care consideră că au soluțiile. Nici măcar o persoană care a trecut prin asta nu poate spune cu siguranță ce ar trebui făcut.
În timp ce persoana în cauză se luptă cu nesiguranța, cu sentimentele de inferioritate, cu scufundarea în întuneric, cu neajunsurile realității, cu milioanele de întrebări sosite de nicăieri care par că nu au nici un răspuns și cu problemele care sosesc dintr-o dată și care nu par să se poată soluționa, cei din jur pot trăi cu impresia că nu este nimic schimbat și mai mult de atât pot avea pretenția ca toată lumea să vadă lucrurile la fel. Faptul că nu înțelegem, sau că nu vedem la fel lucrurile la fel nu înseamnă că cealaltă persoane nu are dreptate. Cel mai bun exemplu în astfel de cazuri este numărul nouă desenat pe asfalt de o persoană, care se vede șase din partea cealaltă.
Am văzut recent o superbă reprezentare din partea unui persoane care suferă de depresie. Și-a desenat un drum plin de aventuri, cu tot soiul de monștrii și creaturi mistice, ciudate, noi, imposibil de definit. Persoana este singură pe aceste drumuri ciudate și se străduiește să găsească o cale de ieșire. Cred că reprezentația este perfectă.
Totuși depresia vine de undeva și poate nu știm din prima secundă de unde, însă drumul terapiei abia aici intervine în problematica depresiei și anume în identificarea cauzei care a dus la apariția ei. Medicamentația este necesară, însă acesta tratează consecințele și nu cauzele.
Este necesară discuția cu o persoană care să asculte, care să fie obiectivă, care să nu judece și cel mai important care să aibe răbdarea necesară să îl lase pe cel în cauză să dirijeze traiectoria discuției.
O persoană care se lupt cu așa ceva nu are nevoie de presiunile exterioare, pentru că există o lipsă de echilibru înăuntrul său, lucru care trebuie rezolvat înaintea oricărei alte probleme.
Faptul că suntem alături de această persoană care ne este dragă presupune să o facem în termenii și limitele sale. Faptul că aceste limite se pot lărgi cu trecerea timpului este foarte adevărat, se pot vindeca răni, se pot purta discuții care nu au fost purtate la timpul lor și care au săpat în liniște răni adânci. Dar asta se va decide doar de către persoana în cauză, orice forțare a acestor limite poate răni adânc.
Trebuie să înțelegem și faptul că un războinic aflat pe o astfel de cale poate căuta de multe ori singurătate și tăcere, pentru a-și putea găsi interiorul dezechilibrat, pentru a-și auzi vocea internă vorbind. Asta nu înseamnă că nu ne iubește, sau că nu dorește să fie alături de noi, ci doar că de asta are nevoie. Trebuie să e amintim că nu este despre noi, ci despre celălalt. Și pentru a ne înțelege, nimeni nu își dorește să fie așa, nimeni nu își dorește să treacă prin asta și nimic din comportamentul persoanei respective nu este direcționat personal către noi.
Nu este simplu, dar trebuie înțeles faptul că dacă pentru noi cei din jur nu este simplu, pentru cel care duce bătălia nici atât.
Și cel mai important fața nevăzută a depresiei stă în spatele unui „sunt bine„ sau chiar în spatele unui zâmbet. Asta nu înseamnă că totul este în regulă, că trebuie să trecem peste, să ne detașăm.
Niciodată nu vom putea fi suficient de buni pentru toți ceilalți, dar din fericire nici nu trebuie.
Din contră, trebuie să trecem prin, ca să înțelegem, ca să ne putem vindeca.
