Am promis un articol despre Nellie Bly(1864-1922), pentru că merită să auzim despre oameni atât de interesanți. Așa că el vine azi, la 99 de ani de la moartea ei. Poate că nu ați auzit de ea, dar nu-i nimic, nici eu nu aveam idee cine este.
S-a născut în SUA și dintr-o întorsătură ciudată de evenimente a ajuns să scrie articole despre diverse subiecte, mai ales răspunsuri la atacuri misogine, foarte la modă atunci. Și-a început cariera de jurnalist la 16 ani și după ce a fost nemulțumită să scrie în paginile despre femei, a plecat în Mexic să scrie despre guvernul și politica acestora. Deloc ușor și extrem de periculos! S-a lăsat cu amenințări, arestări și dictatori, deci nimic simplu.
S-a întors acasă și a început să scrie recenzii de artă și teatru, dar nu a durat mult. A început un proiect de investigație și s-a prefăcut nebună pentru a vedea dacă zvonurile despre tratamentele pacienților sunt adevărate. Și erau! Mai mult de atât, doctorii au declarat-o pe Nellie nebună, fără posibilitatea de a se vindeca vreodată. Apoi a scris despre tortura la care a fost martoră, când a reușit să plece din ospiciu. A stârnit un scandal întreg! Tare de tot!
După aceea a plecat într-o călătorie în jurul lumii, pentru a cerceta acțiunea romanului „Ocolul Pământului în 80 de zile”, 40.000 de kilometri. A terminat călătoria în șaptezeci și două zile, un record mondial la timpul respectiv.
S-a retras din jurnalism, s-a căsătorit cu un bărbat cu 40 de ani mai bătrân și după aceea s-a ocupat de industrie, a devenit președintele companiei după moartea soțului și apoi a avansat cu invențiile.
Dar nu s-a oprit acolo, pentru că s-a interesat de drepturile femeii, de dreptul la vot și apoi de Primul Război Mondial. S-a ocupat de orfelinate, ba chiar a adoptat un copil pe care l-a îngrijit până la sfârșitul vieții.
A murit în 27 ianuarie 1922 de pneumonie, la 57 de ani. Dar ce viață a trăit, ce curaj a avut! Despre astfel de oameni aș putea să tot vorbesc, să tot citesc, să mă tot inspire!