S-au dat primele examene din 2020. Capacitatea, așa era, acum nu mai știu. În orice caz, îmi aduc aminte cu groază și cu ură de acea perioadă. Din păcate. Cred că dacă există infernul eu voi ajunge înapoi la aceste examene, iar și iar.
Nu-i corect, totuși. Nu de alta, dar nu îmi aduc aminte mai nimic din acea perioadă, în afară de aceste examene. Am avut o problemă la matematică, undeva s-a întâmplat ceva și am rămas pe dinafară. De acolo nu am mai priceput nimic și oricât de tare m-am zbătut nu am reușit să mai ies la suprafață.
Nu am mai priceput nimic, ce știu eu, de prin clasa a 6-a, să zicem. Și examenul lui pește prăjit se apropia cu pași mult prea mari. M-au dus ai mei la meditații. Prima duamnă profesoară a zis că dânsa nu primește elevi la pregătire care nu sunt de nota 10. Ops! Eu credeam că merg la meditații tocmai pentru că nu sunt de nota 10, căci altfel ce sens avea să merg la meditații? Hm? Ciudat, în fine, am plecat.
Pe la școală luam niște note, și ele acolo, nu 10, dar departe de 2. Deci mediu, nu slab. Dar eu nu înțelegem nimic. Așa că iar m-am dus la alte meditații. Făceam acolo și tot făceam. Nu înțelegeam nimic. Doamna le-a zis alor mei că tre să iau la examen ceva apropiat de 8, dar mie îmi tremurau picioarele că nu trec.
Obsesiv, repetitiv, nu trec, nu intru la liceu. Nu mă credea nimeni, de unde să știu eu că nu știu nimic? Pentru mine era de viață și de moarte. Am învățat și pentru celălalte două materii, dar totul a stat în umbra matematicii.
Nici măcar nu îmi aduc aminte ce subiecte au fost pe la istorie și română. Nici măcar nu contau. Cumplite zile. Era atât de important încât se sfârșea lumea. Eu chiar am crezut asta. Și am fost maltratată de propria mea minte.
Tre să intri acolo unde se face școală, chipurile. E drept, părintele vrea să facă un bine pentru tine și trage. Dar școala se poate face oriunde, ambiție și dorință să fie. Important este cu ce te alegi din diverse locuri, în realitate, nu doar cu ce crede lumea că te-ai ales.
Când am plecat la examen am rugat-o pe bunică-mea să îl roage pe Dumnezeu să mă ajute să trec. Noi doi eram certați și nu aveam curaj să povestesc cu el. Ei, m-a ajutat până la urmă, dar așa, cu un strop de milă, cât să fie totul pe buză.
Am crezut că a venit sfârșitul lumii, dar nu a fost chiar așa. Nu ajungi uneori unde vrei, mai ajungi și unde trebuie. Important este să înțelegi din asta ceva și poate că un copil de clasa a 8-a nu are forța necesară să priceapă singur dedesubturile vieții.
Aș vrea să subliniez prin aceste rânduri doar faptul că un copil are nevoie să învețe mai multe, nu doar mate și română pentru examen, asta pentru a înțelege singur importanța unor momente din viață, așa cum sunt examenele.
Și acele multele despre care discut sunt lăsate în aer, doar că ele vin să muște din dosul nostru după mulți ani, cu forța unui boa constrictor. Susținerea morală a unui copil care trebuie să înțeleagă niște praguri.
Desigur astfel de experiențe au unii copii, pentru alții însă lucrurile sunt mult mai adânci și pline de filosofii grele de viață, de genul: „Omenia este o specie lacoma si nepasatoare, deci faptele bune sunt o fapta mareata„. Cel mai probabil pe copilul respectiv îl așteaptă o strălucită carieră politică, plină de fapte mărețe, desigur.
