Am început un alt drum spre schimbare, în urmă cu un an. Zic un altul, pentru că am fost acolo de o mie de ori, am reușit, sau nu, am căzut înapoi în groapă, am fost ca un soi de Sisif. Iar cu greutatea? Pe bune? Până la urmă așa am fost toată viața, deci gata, scuza e pregătită. Nu există schimbare atunci când așa ai fost mereu, nu? Când ai încercat în fel și chip dar nu s-a nimerit.
„Dacă cineva mă slăbește, atunci va lua un premiu”. Am auzit-o pe asta. Adică nu este despre mine, altul să vină să „mă slăbească”. Le-am auzit și încercat mai pe toate, ba chiar mă gândisem cândva să merg la operație, sau pur și simplu să renunț, dacă așa am fost, așa voi fi și gata. Cui nu-i place să nu se uite.
Până la urmă de ce? Păi să vedem. Eram ca un vampir, știți? Când apărea o oglindă mă feream de ea, nu din cauza faptului că ceilalți aveau să-și dea seama că imaginea mea nu se vede, ci pe dos, tocmai pentru că se vede. Dar mai rău, vedeam eu imaginea și simțeam greață.
Am început să mă întreb de ce vreau o schimbare, am început să mă întreb cine sunt eu? Sunt oare un număr pe un cântar, atât? Când mă gândesc la mine, mă gândesc câte kilograme am și mă ocup cu asta? Sunt eu oare un număr de calorii pe care le mănânc zilnic? Vreau să fiu slabă? Ce vreau să fac? Cine sunt eu? Care este relația mea cu mine? Care este relația mea cu lumea din jur?
Nu a fost ușor să răspund la aceste întrebări, nu sincer, nici măcar față de mine. Dar mi-am suflecat mâinile și am zis că mai încerc. Am mers încet de această dată, mi-am acordat timpul necesar, mi-am dat seama că nu dau doi bani pe kilograme, ci pe felul în care mă simt. Mi-am dat seama că vreau să-mi clădesc un corp puternic, m-am reîndrăgostit de sport, m-am îndrăgostit de momentele în care trag de mine, să fiu cea mai bună versiune a mea. Nu mi-a plăcut cine sunt, în comparație de cine vreau să fiu.
Mi-am dat seama că vreau să studiez, că vreau să învăț lucruri noi, pentru că visez și la o minte puternică, nu doar la corp. Mi-am dat seama că trebuie să fac curat în emoții, în minte, în spirit și să le aduc pe toate pe aceeași linie. Mi-am dat seama că vreau să mă ridic.
Mi-am dat seama că nu știu să mănânc, pentru că nu se obosește nimeni să realizeze că ne trebuie mâncare ca să supraviețuim, deci trebuie să știm câte ceva despre așa ceva. Nu e foarte greu, ba chiar este logic, doar trebuie să aruncăm un ochi acolo.
Mi-am dat seama că va fi un drum lung, dar merită efortul, este pentru mine. Eu fac pentru mine, nimeni altcineva. Între timp s-a schimbat și asta, pentru că m-am îndrăgostit de drum și nu mai este un efort, este o bucurie pe care o trăiesc în fiecare zi cu zâmbetul pe buze.
Pot să schimb lucrurile care țin de mine și la ele mă uit, da, în lumea asta, cu relele și bunele sale, ele au fost mereu și vor fi și mai departe. Nu am posibilitatea să le schimb, așa că uitatul obsesiv spre ele este doar pierdere de vreme, pentru mine. Îmi fac timp pentru mine, pentru ceea ce sunt eu, restul e can-can.
Am ajuns de la bietele kilograme, la o schimbare care m-a zguduit din temelii și sunt foarte încântată de faptul că s-a petrecut, că am ascultat de mine, în sfârșit! Mi-am dat seama pe ce lume trăiesc și că trăiesc în realitatea mea și acolo am putere. Eu și tot eu.
