Sistemul românesc este într-un fel pe care eu nu prea îl înțeleg și de asemenea nu am auzit pe nimeni care să protesteze pentru astfel de lucruri, cu toate că ele sunt cele care intervin în viața noastră de zi cu zi. E greu să fi cetățean și să ai nevoie de lucruri.
Este ceva concert, clar, iar schimbarea este clară. Dar nu sună suficient de pompos și de atunci nu are nici un rost.
Dau un exemplu. M-a pus la pământ o infecție la gât, urât de tot, căci mă doare tot corpul și nu prea pot să stai în picioare, mă doare gâtul, capul și așa mai departe. Bun. Trebuia antibiotic, este clar, iar pentru asta am nevoie de rețetă de la medicul de familie. Merg acolo praf cum sunt, ditai coada. M-a luat amețeala la propriu numai când am văzut ce este pe acolo. Mă duc acolo la niște oameni și le explic că mă simt tare rău și dacă mă lasă să intru.
Faptul că noi suntem un popor bun, care dorește să ajute și toate cele, nu este adevărat. M-am dus la oamenii care stăteau liniștiți pe băncuțe și le-am zis că îmi este rău și aș vrea să intru la doctor.
- Nu prea știu ce să spun, a fost răspunsul unei doamne.
M-am uitat în ochii lor, în ochii fiecăruia în parte. Toată lumea dădea din umeri de parcă îi rugam să îmi dea o parte din viața lor. Până la urmă cu jumate de gură am primit învoire să intru. Dar când am pus mâna pe ușă am auzit din spatele meu
- Stai tu la coadă, nesimțito! a zis un bărbat.
Îmi era mult prea rău pentru a mă întoarce să avem o discuție, dar nevii mei s-au întins la maxim. Doctorul îmi dă medicamente, în policlinica unde toaleta este încuiată și trebuie să ceri cheie și îmi spune că trebuie să stau acasă în concediu medical. Dar nu este atât de simplu. Pentru asta trebuie să merg la muncă, să cer o adeverință cu concediile mele medicale pe ultimele șase luni, după care să mă prezint înapoi la doctor. Dar în ziua în care începe concediul.
Deci în era tehnologiei, mort copt, cu tot gâtul plin de puroi trebuie să alegi după o hârtie pentru a primi dreptul tău. Azi o iau de la capăt, merg la muncă, iau adeverința, merg înapoi la doctor. Aștept la rând, o oră mai târziu îmi primesc foaia cu concediul.
Băi fraților, sunteți normali la cap? Păi eu de ce naiba îmi iau concediu medical? Nu pentru că sunt bolnavă, nu pentru că tre să stau acasă? Serios? Adeverință de la locul de muncă? Dar trebuie să mă prezint cu cardul medical și cu toate prostiile?
Păi problema este că acest popor nu este zdravăn la cap! Domnilor doctori, domnilor din societatea civilă care sunteți toată ziua pe la televizor și care protestați săptămânal la ore fixe pentru o gamă foarte largă de chestiuni extrem de pompoase, cum ar fi să o luăm ușor de jos în sus?
Sistemul de învățământ este o bombă cu praf, cel medical este plin de hârtii și de porcării care mai de care și zi de zi ne luptăm cu așa ceva, fără să facem cu adevărat ceva. Mergi bolnav și plin de febră și de infecții să mai stai la niște cozi pentru o mizerie de hârtie. Dar pentru asta nimeni nu este dat pe spate. Pentru că domnul x-lescu, care conduce protestele și care urlă ca un descreierat prin piețele Bucureștiului nu merge la servici și nu are nevoie de medical, căci atunci când se îmbolnăvește merge la privat, nu merge nici cu autobuzul să vadă cum este să fi zilnic transportat ca un sac nefolositor de ceapă. El le are pe toate și își face publicitate pentru că este mare incoruptibil, iar oamenii îl urmează. Dacă nu ești mare șmecher, e greu să îți vezi viața zilnică.
Dar pentru ceea ce trebuie noi zi cu zi să facem, să suportăm nu se luptă nimeni, pentru că una este să te lupți cu adeverințe inutile și alta este să spui că te lupți pentru anticorupție.
Înscrierea mea la facultate a fost de 1000 de ori mai dificilă decât examenul de bacalaureat. Și universitățile au autonomie, li s-a dat puterea de a cere miliarde de adeverințe și de hârtiuțe. Două facultăți ale aceleiași universități, una la etajul 3, cealaltă la 4 nu se puteau înțelege care să păstreze actele mele în original. Și până la urmă de ce naiba să îmi ți actele mele în original, tu universitate? Cu ce drept? Dacă nu m-au plimbat de la unii la alții de am vrut să nu mai merg la școală deloc.
Când am terminat facultatea am umblat o săptămână să îmi strâng tot soiul de acte și mai că nu am cerșit să primesc actele MELE. Și în ce hal se comportă minunații secretari și ce își dau ochii peste cap.
Astea sunt problemele nostre, cele de care ne lovim zilnic și care nu se rezolvă. Dar cu îi pasă? Dacă nu este politic, atunci nu are rost să țipăm despre, nu?
Nu suntem normali la cap și ne place. E greu să fi bolnav, să fi student, să fi orice în țara asta. Nu chiar orice. Sunt câțiva cărora le este ușor, de la putere sau nu.
