Dior de Bertrand Meyer-Stabley-recomandare

received 823374615177121 780x1040 - Dior de Bertrand Meyer-Stabley-recomandare

  „Moda se naște dintr-o dorință, moare dintr-un dezgust și cristalizează tot ceea ce frisonează la suprafața unei societăți.„

  Am ajuns până la urmă să vorbesc și despre Dior, o carte care mi-a plăcut tare mult. Despre Chanel am aflat că a fost adepta confortului, a revoluției feminine, dar când am întors fața către Dior am găsit opusul, am găsit culoare și splendoare. 

  Mi-a plăcut tare mult să studiez lumea creatorilor de modă, pentru că mi-au adus în minte bucăți din istoria umană, din felul în care am evoluat, ne-am bucurat și ne-am întristat. Moda a vorbit cândva extrem de puternic despre om și felul în care arata lumea lui. Pentru că azi nu mai este cazul, sau poate, chiar din contră, azi vorbește cel mai tare, m-am agățat de această lume dispărută. 

  Dior s-a agățat de frumos, de nebunia pomposului și a materialelor colorate, a modelelor complicate. În moda lui Dior confortul nu și-a avut locul, pentru că scopul a fost renașterea, iar renașterea doare pentru ca să poată uimi.  După războaie lumea a simțit nevoia de minunat, de strălucitor, de altfel, confortul nu a mai însemnat atât de mult, frumosul a câștigat, iar Christian Dior i-a stat alături. 

  Despre Dior am aflat că era superstițios, că s-a temut de moarte și s-a străduit să lase ceva în urma lui. Nu și-a dat seama de punctul pe care îl va pune în lume și în niciun caz nu a sperat că numele lui va rezista probei timpului. 

  Consulta tot soiul de ghicitoare și se spune că moartea i-a fost prezisă de una dintre ele. Înainte de asta a vizitat casa lui Da Vinci, de care a simțit nevoia să se apropie. Și-a apărat ideile, a fost un om bun și un șef bun. 

  „Dior a știut să aprecieze primul și mai bine decât orice sociolog starea de spirit a epocii.”

  Da, mă bucur că am călătorit în această lume fascinantă a modei, eu un personaj neîncrezător în ea, dar care a descoperit fascinanta istorie a omenirii oglindită în materiale, culori, haine și modele. Am învățat multe și m-am simțit bine cu această carte, parcă cel mai bine cu Dior, dintre ceilalți doi creatori pe care i-am studiat. 

  Vă invit să încercați și voi:  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *