Despre scârbă și cruzime

 Este 2019, avem acces la rețele de socializare, la televizor, internet și informațiile aproape curg la robinet. Dar descopăr că problema nu este accesul la informație ci creierul prin care acesta se cerne. Ai crede că modernitatea a venit cu progres, a venit cu dorința extraordinară de a prețui și prelungi viața. Cu scârbă spun însă că această specie trebuie să dispară și să sufere consecințele răului făcut.

 Doar că ce nu prea am înțeles noi așa, ca specie, este că viața trebuie prețuită în general ca să aibe valoare ceva, nu în particular așa cum o face, noi. Ne scăldăm în luxuri inutile, e drept că muncim pentru ele, doar că nu dăm mai departe.

 Cel mai tare sunt afectată de răutatea și cruzimea speciei, care nu se soluționează prin progres, ba din contră, aș îndrăzni să spun că se accentuează. În fiecare zi urmăresc cruzimea față de animale, bătăi, înfometare, ca să nu mai zic vânarea unor rare exemplare pentru trofeu sau pentru blănuri, sau pentru te miri ce și am o greață continuă în gât.

 Eu îmi pun problema psihologiei unui astfel de retardat care pune mână să rănească un animal, sau ce „familie„ extraordinară poate abandona un animal. Și problema este că se ia. Copiii devin din ce în ce mai cruzi cu animalele, nu demult am văzut acele progenituri care au pus petarde aprinse în botul unui câine, sau pe cei care au uns cu aracet un pui de câine și l-au tăvălit în mizerii și multe multe altele. Este o mare problemă socială și ghici ce, nu se rezolvă nici cu bani, nici cu matematică. Acea ființă umană este disfuncțională, iar cine crede că un astfel de comportament se poate corecta în timp este cel puțin naiv.

 Un băiat a avut un adăpost pentru căței și i-a înfometat pe cei 200 de amărâți, deși era plin de mâncare. Din nou, discutăm despre un comportament aparte, dar care nu răsare așa de nicăieri, ci lasă multe alte urme în multe alte locuri.

 În toate cazurile de mai sus aș lua la întrebări o droaie de personaje. Părinții, în primul rând, unde au fost și ce au făcut, familia, școala, anturajul și societatea. Cruzime este învinsă printr-o educație a iubirii, cu excepția câtorva cazuri când discutăm despre psihopatie curată, care se învinge simplu, dar nu am să notez aici cum.

 Copilul trebuie să fie modelat, spre exemplu marea educație nu pune mâna că este murdar, sau nu te juca că îi cade părul și altele și altele, țopisme de doi lei care ajută la crearea cruzimii.

 Ideea că orice ființă vie trebuie respectată nu se mai predică. Faptul că mănânci carne, nu înseamnă că respectivul animal trebuie să sufere cruzimi peste cruzimi, căci nu are legătura una cu cealaltă. Să nu mai spun despre faptul că omul modern își bate joc de tot ceea ce are în jurul său, spre deosebire de predecesorii săi pentru care un animal însemna foarte mult, iar resursele pământului erau maximizate, căci se folosea totul, cum trebuie, fără să își permită să alunge.

 Acum totul crește pe toate gardurile, la toate magazinele, pentru unii, iar pentru alții crește doar iubirea. Este ciudat faptul că omul cu cât are mai puțin, cu atât este mai darnic. Din puțin lui mai dă și altuia, mai are grijă și de niște animale și tot așa.

 E corectă ideea de responsabilitate, dar când se ajunge în cealaltă parte se înclină balanța echilibrului aiurea. Cum să iei un animal, cine va avea grija, cum să nu știu ce, de ce să nu știu ce. Din astea. Alții îți dau viața acelor suflete curate căci au înțeles ideea de iubire necondiționată.

 Azi citeam despre o familie sărmană dintr-un oarecare loc, care a găsit pe șosea un câine lovit de mașină și l-a luat să îl ajute. Veterinarul ar fi fost 500 ron, cam cât văd ei la 2 luni, în total, dar căutatu ajutor pentru el. Asta în timp ce un jeg de om, acela care a făcut răul stă nepăsător, cel mai probabil cu familia lui perfectă.

 Unii strică, iar alții repară. Cel mai des de stricat se ocupă cei foarte „bine văzuți„ cei extrem de deștepți și de realizați, aceea care curăță canapeaua scumpă din sufragerie cu totală dăruire și care își schimbă mobila să fie în trend, iar ceilalți, oamenii adevărați, trec nevăzuți de societate, ba uneori chiar blamați pentru sărăcie și neputință.

 De ce este extrem de important comportamentul unei societăți față de natură și animale? Este simplu, căci la fel de important va fi și comportamentul semenilor unul față de celălalt. Și acolo va răsări din nou și din nou cruzimea.

România, în mod deosebit, este o țară care ține un cățeluș cât palma, afară, în curte, într-un lanț cât poarta. Dacă în Italia de exemplu, sau în Spania, cățeii merg peste tot, sunt membrii ai familiei, în România toate găgăuțele cu vulpea la gât strâmbă din nasul lor fin numai când aud așa ceva, căci la nivelul lor covoarele nu se calcă cu lăbuțe. Dacă regele avea o droaie de câini cu care dormea în cameră și pe care îi iubea și care erau protejați, damele noastre, aflate pe treptele sociale mult mai înalte decât vechii regi, nu suportă așa ceva.

 Dacă în Rusia, toate marile catedrale pline cu marmură și aur, toate palatele lor neprețuite, erau pline de pisici, curate, aranjate, periate și îngrijite, în România toate catedralele sunt pline de ipocrizie, de isterie și împuțiciune, sunt pline de milostenia creștină, așa încât preacuvioasele ies de acolo îmbătate de duhul cel sfânt și dau un șut primului câine pe care îl găsesc.

 Frustrarea românească este, ca întotdeauna, prost plasată. Românul este veșnic nemulțumit de conducerea pe care o are, fără să recunoască că defapt putreziciunea este în noi, în educația nostră și în spiritul nostru de servitori creștini și în cruzimea din mințile noastre.  

235254341 3956599054469022 1982880106145174197 n 1 - Despre scârbă și cruzime
Ultimele postari ale lui Ioana Trif (vezi toate)
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *