Vorbim des despre tradiții și despre importanța lor și observ că este un trend să ne raportăm la trecut, cu toate că o facem doar din gură, pentru că este cool, sau ceva de genul acesta. Recent am văzut documentarul lui Charlie Ottley, „Flavours of Romania„ și m-am bucurat tare de avântul englezului.
Totuși m-am și întristat, pentru că deltă și dezastru, Maramureș și pădurea lipsă, Băile Herculane în paragină, mozaicul de la Histria vechi de când lumea și pământul și tot așa. Dar cel mai mult m-au afectat scuzele. Toată lumea s-a plâns că regimul comunist și-a lăsat grav amprenta asupra țării. Această frază a fost repetată obsesiv și m-am gândit oare pentru cine anume repetă oamenii același lucru?
Eu nu știu ce să spun despre regimul comunist pentru că nu l-am prins și nu vreau să deschid astfel de răni care încă sângerează cumplit. Dar eu pot să zic despre lucrurile pe care le văd aici și acum. Au trecut 30 de ani și de la căderea comuniștilor, în pură teorie mă refer. Pădurile se taie acum și aici, Băile Herculane au fost lăsate în paragină după 1990, înțelegeți unde bat, nu?
În teoria psihologică a traumei, victima evită să discute despre evenimentul traumatic, despre cel care i-a făcut rău și trebuie să parcurgă un proces lung și dureros pentru vindecare. Dar ce ne facem dacă victima începe să utilizeze trauma pe post de scuză pentru a face sau nu face ce trebuie. Cam așa suntem noi. Românul vorbește încontinuu despre abuzator, despre traumă, comunismul nu rămâne în trecut, România nu vrea să se vindece.
Sunt țări care au fost distruse în război, cu zone puse la pământ aproape în totalitate, iar pașii despre vindecare cred că au fost extrem de dureroși, dar reconstrucția a trebuit făcută, s-a mers mai departe.
Am senzația că la noi doar se cârpește câte ceva, mă uit la drumuri, câte un petec ici colo, pentru a repeta lucrările cât de mult și cât de des, pentru scurgerea de bani continuă și constantă.
Pădurea se taie acum, ilegalitatea se face cu acceptul tuturor, la fel și vânătoarea și violarea arhitecturală. Fiecare face exact ce-l taie capul, în zonă istorică își permite să construiască o mizerie, la sat îți face o măgăoaie fără niciun soi de Dumnezeu. Autoritățile închid ochii la mizeriile populare, iar poporul dă la schimb voturi.
Aruncând o privire către români, aș fi tentată să spun că este un popor al tradițiilor, legat de trecut, de biserică și de Dumnezeu. Dar oare nu este doar un praf în ochi? Sau poate nu s-a înțeles bine tradiția. Ruptura dintre rural și oraș este imensă și tind să cred că cei care „scapă„ de rural în vederea muncii vin înapoi la locul de baștină și țin să demonstreze că s-au ajuns. Nu o fac cu grijă și cu fericire, ci cu mult și mare.
S-au reparat cetăți cu geamuri termopane în timp ce s-au dărâmat picturi vechi de secole. În biserici stau ascunse de ochii lumii niște comori, pe care le poți vedea pe mult blamatul internet și cam atât, ușile stau închise. Știu eu un caz, un cimitir va cădea în capul oamenilor care merg liniștiți pe stradă și atunci va ieși un circ de zile mari. Până atunci liniște, pace și plocon.
M-am pierdut în acest articol, pentru că am vrut să scriu despre altceva și am ajuns să mă enervez pe felul în care scuzele stau pregătite sub prag. Suntem atât de amețiți de către democrație, încât nu facem diferența între drepturi și obligații.
Acum avem o mulțime de informații la îndemână și ne putem face o părere personală despre un număr larg de subiecte. Nu orice este vechi, trebuie neapărat să treacă la tradiție și să fie considerat bun. Dau exemplul marii noastre tradiții de sărbători cu dansul ursului. În trecut oamenii luau un pui de urs și îl puneau pe tăciuni aprinși, iar micuțul „dansa„ în acordurile tobei. Fascinantă tradiție despre care nu știm nimic, dar ea nu a dispărut în totalitate așa cum ar fi meritat. Și acesta este doar un exemplu.
Noul nu este în totalitate bun, dar nici vechiul și să lăsăm de-o parte ipocrizia, progresul ne place tuturor, pentru că tehnologie, medicină, speranță de viață și tot așa. Există tradiții extraordinar de frumoase, care merită iubite și îngrijite, dar toate aceste lucruri se fac prin informare. Urăsc răspunsul „pentru că așa se face„, mereu l-am urât. Aș vrea să îi știu rădăcinile și motivele. Putem să alegem, să selectăm, să înțelegem și să îndreptăm, cred că asta este frumusețea modernității.
Ps: se spune că pisica neagră aduce ghinion, în unele țări aceste ființe sunt încă omorâte cu pietre pentru asta, fain, nu?