Am citit cea mai tare carte pe anul acesta și cu toate că mai sunt câteva luni bune din 2022, va fi greu de detronat. ”Fascinația sângelui” de Jan Varplaetse m-a dat pe spate încă de la primele pagini. Recunosc că m-a atras imediat de a apărut și am apucat să o răsfoiesc, dar nu mă așteptam să fie atât captivantă.
Sângele este lichidul vieții, el i-a fascinat pe oameni încă de la începuturi, religia s-a învârtit în jurul lui, existența umană s-a legat de el. Dar cum a început totul și mai ales cum se leagă el de istoria omului? Ei bine această carte, foarte bine documentată, ne povestește.
Religie, sacrificii, război, mâncare, existență, toate se leagă de el. Lectura ne duce între agonie și extaz, ne lasă să plutim prin întuneric, doar pentru ca la sfârșit să găsim acea bucățică de lumină care să ne scoată la suprafață.
Cel mai tare m-a uimit partea de sfârșit, când autorul scoate la suprafață ipocrizia umană și ne povestește despre cum omul modern este prins între viitor și trecut, despre cum vrea să meargă la cumpărături în marile noastre magazine, pentru ca în același timp să fie atras de viața de la țară, frumoasă, simplă și plină de o însemnătate primitivă, despre care, mare parte dintre noi nu pricepem mare lucru, dar cu toate acestea o căutăm.
Oare vărsare de sânge poate cauza dependență? Cum putem explica agresivitatea și nevoia de sacrificiu, în religie, în politică și în toată existența umană? Întreaga carte este un studiu cât se poate de interesant și te duce în multe colțuri la care, poate, nici măcar nu te așteptai.
Prea multe nici măcar nu vreau să spun, pentru că merită ca cititorul să se piardă în fiecare cuvânt, nu de alta, dar merită! Vă invit să pășiți și voi într-o istorie diferită a omenirii, cartea se găsește aici:
„Oamenii nu au instrumente naturale de apărare în fața agresiunii. Spre deosebire de animalele cu ciocuri mari, gheare impresionante și colți ca lamele ascuțite, oamenii nu reprezintă un pericol unul pentru celălalt în starea lor naturală. Evoluția le-a dat sisteme inhibitorii pentru a-și ține în frâu agresivitatea când se atacă unii pe alții. Paguba se limita de obicei la o falcă ruptă sau o contuzie, ca urmare a câtorva pumni bine țintiți. Însă inocența primitivă a dispărut odată cu inventarea armelor. Pentru prima dată în istoria evoluției, există o specie capabilă de a se autodistruge. Cum putea cultura să prevină acest pericol?”
