Cu Dumnezeu la terapie

cddc - Cu Dumnezeu la terapie

  Am ajuns cu Dumnezeu la terapie, căci are nevoie de ajutor, săracul. Mă gândesc de multe ori la el și cumva îmi este milă. Să ai pe cap atâtea lucruri nu poate să fie o slujbă ușoară. Mă gândesc numai câte reguli trebuie să țină minte. Câte pomeni, pomelnice, posturi și mai știu eu ce, din zeci de religii, fiecare cu ale ei. Pfff. Liste întregi de cine a făcut ce și de ce, care a trecut prin fața bisericii și nu a făcut cruce, care a făcut pomană când trebui și care nu. Nici nu vreau să știu. 

  Asta așa, doar de început. Căci urmează apoi partea cea mai grea, rugăciunile, acolo să vezi circ. Să fie ploaie, dar nu prea multă, să fie soare, dar un anumit tip de soare, să curgă banul, sănătatea, clar nu și umanitatea. Să te apuci să ți cont de fiecare troglodit care vrea mașină, vilă și piscină. Mamăăă! Deja am obosit numai gândindu-mă la așa ceva. 

 Tre să fie muncă tare grea, mai ales acolo când te lovești de nimicul uman, puturos și rău de cele mai multe ori, care nu prea face nimic, dar stă în genunchi și se roagă să îi dai. Dar ce să te faci când ai un sat întreg așa? Un oraș întreg, o nație întreagă? Intră rugile la tine, așa, ca pe bandă rulantă. 

  Apoi le spui la fraieri să se iubească între ei, să fie buni și milostivi, că defapt nu este foarte greu. Regulile sunt simple, în principiu rezumatul ar suna așa: nu fi un cretin! Dar de acolo, lucrurile au degenerat și s-au complicat peste măsură. Atât de complicat a devenit totul încât cred că Dumnezeu are nevoie de explicații suplimentare. 

  Apoi, bineînțeles, nimeni nu te ascultă vreodată. Trebuie să fie incredibil de frustrant să fi adus în discuție doar atunci când este nevoie de tine, când trebuie să îmbogățești pe cineva, să vindeci pe cineva sau mai știu eu ce, dar în rest nimic. Nu tu „hei Doamne, ce mai faci?„ sau „mulțumesc pentru simplu fapt că… nu știu ce„, sau ceva. Nimic. Cum e nevoie, pfff, se umple totul de rugăminți, care mai de care mai fierbinți. 

  Apoi, na, îi pui pe ciumpalaci acolo pe pământ le dai de toate și se bat între ei ca chiorii, căci se uită prin ceruri și văd faza asta cu războiul, dar ce nu le intră lor în tărtăcuță este faptul că zeii sunt nemuritori, fapt pentru care au voie să facă război. Căci nu iese bine, mă rog, o iau de la capăt, dar ciumpiliticul se duce de tot. Ei, avansezi cu toate cele, dar la război nu renunți nici cum.   

  Și ce te faci tu cu morții ăia? Cum îi judeci, după care legi? Și cum să doarmă-n pace dacă s-a dus în război? Vrea să doarmă-n pace? hm.. complicat. Să judeci pe toată lumea egal, doar că nu toată lumea trăiește după aceleași legi și nu toată lumea este la fel, căci omul, deștept cum e, se scarmănă te miri cum și complică totul, mereu. Și apoi nu este vina neapărată a lui x-lescu că a trăit el în legile comunității sale. Na, judecă tu pe toată lumea la fel!

  Și ce te faci când trogloditul se ridică, chipurile, în numele tău, să verse sânge, să facă măcel, să trăiască bine mersi pe bani grei și să fie mai presus decât ceilalți, căci te reprezintă pe tine, cu toate că ai zis foarte clar că nu merge treaba așa și ai explicat de o mie de ori prostului să nu îi mai dea în cap vecinului, căci nimeni nu este mai presus? Atunci să vezi! 

  Și ce te faci când începe el să spună că știe ce ai vrut tu să zici, deși tu ai avut trei vorbe mari și late și el are o carte de o mie de pagini despre asta? Și normal că alea trei vorbe de le-ai zis tu cât se poate de clar nici nu sunt pe acolo. 

  Aparent ai o părere despre orice, mai ales despre cele mai mici și neînsemnate lucrușoare, despre care nu ai nici cea mai mică idee și ca fază, nici măcar nu îți pasă. Normal, atunci când este ceva important, nu te bagă nimeni în seamă. Evident!

  Tre să te ia cu capul când lumea nu face ce trebuie, pentru că așa este bine și pentru ca toți să trăiască bine mersi, ci face totul de teamă față de un alt băiat cu care ai tu o bubă. Păi să nu te ia iar cu scuipatul de foc și molimă? Păi de ce să îți tot răcești tu gura de pomană, dacă e mai bine să arăți bâta și aia a fost. Mai simplu și cu economie de timp. 

  Și cred că trebuie să fie tare dificil să auzi tone de discuții despre ce trebuie făcut, ce nu trebuie făcut, cum trebuie aplicat și tot așa, discuții lungi și plictisitoare despre nimic. Și la sfârșit este tot vina ta, că ai zis și ai făcut. Ajungi să te întrebi dacă nu cumva uiți ce faci, căci nu te-a întrebat nimeni nimic, dar ești citat mereu. Cum vine asta?

  Ai explicat clar: „Fapte, nu vorbe!„ dar toată lumea și-a văzut de treabă și a ajuns să stea țiplă cu teoria și să o ia-n barbă cu practica de n-ai văzut din alea. Dar unde să te duci să te asculte și pe tine cineva? Să te lase și pe tine lumea-n pace. Oare de când nu ai mai apucat să dormi? Oare de când nu te-ai mai oprit din sughițat din cauza interminabilelor discuții despre existența ta?

  Mai mult e nasol că trebuie să te bați toată ziua, mai precis să dai bătaie. Acolo să vezi ditai lista: „să te bată Dumnezeu„, „o să te bată Dumnezeu„ și multe multe altele. Dumnezeule, ai probleme de agresivitate, sau despre tine s-a dus vorba-n târg aiurea? Pe bune, dacă trebuie să te ocupi cu atâta bătaie, de la copiii cei mai mici, până la bătrânii cei mai bătrâni, e cam nasol. 

  Cât de trist să fie să pice toți elevii la toate examenele pe care le dai?! Tu ai predat, tu testezi, clar ajungi să te întrebi dacă ai greșit cu ceva, sau pur și simplu nu îi duce capul? Cred că trebuie să ajungi confuz, obosit și tracasat. Normal că mai uiți robinetul deschis și când îți aduci aminte ăia îs pe sub ape și pa. Din fericire mai e câte unul mai răsărit la cap și mai face o barcă sau așa. 

  Te uiți la minunile creației tale și te ung pe suflet, ce să mai, mă ung și pe mine, știu ce zici! Și apoi te uiți ce mai face omul și te ia de cap. Te cred, mă ia de cap când mă uit ce fac eu, nici nu mai discut despre întreaga specie umană. Nici nu vreau să știu cum e să fii atotștiutor. 

  Cred că tu Dumnezeule, tre să meargă la terapie, cu sindrom post traumatic, probabil nu este o coincidență faptul că ți-a luat o pauză după ce l-ai creat pe om. Ce-i prea mult, strică, boss!

Cine dorește să citească cartea mea, „Omul a uitat că trebuie să moară„ o găsește pe: https://www.libris.ro/omul-a-uitat-ca-trebuie-sa-moara-ioana-trif-EIK978-606-49-0146-0–p11708448.html

235254341 3956599054469022 1982880106145174197 n 1 - Cu Dumnezeu la terapie
Ultimele postari ale lui Ioana Trif (vezi toate)
Please follow and like us:

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *