Cum arată corpul perfect? De unde vin obsesiile pentru anumite standarde? Bineînțeles că este vorba despre familie, vom ajunge și acolo, dar mai întâi să aruncăm o privire către societate. Și să începem cu femeile, să vedem cum s-a schimbat trupul perfect de-a lungul timpului și de ce.
Adolescentele din zilele noastre se uită la actrițe, fotomodele, cântărețe și spunem că nu prea este corect, pentru că femeile acelea nu reprezintă realitatea, sunt departe de felul în care arată o femeie obișnuită și în niciun caz nu ar trebui să fie un model. Doar că societatea a mers mereu pe patternuri, iar felul în care trebuia să arate corpul perfect s-a legat mai mult de tradiții, obiceiuri și reguli sociale.
Egiptul Antic pare să fi fost mai de gașcă cu femeia, care era încurajată să-și caute independența și frumusețea. Grecia Antică, în schimb, nu-și putea lua ochii de la corpul bărbatului, corpul femeii fiind o variantă desfigurată a acestuia. Asiaticii au avut treabă cu picioarele femeii, știți povestea cu papucii, nu? Să stea laba piciorului strânsă, până la deformare, pentru piciorul mic. Părul lung, talia subțire și buzele roșii.
Renașterea a venit cu o mulțime de idei noi, o revoluție a cărei răsunete se aud până în zilele noastre. Doar că femeia trebuia să respecte niște standarde, corpul ei era o clară reflexie a statutului soțului. Femeia trebuia să arate ca și cum este pregătită mereu să dea naștere, pieptul și șoldurile trebuiau să fie, hm, hai să le spunem generoase. În general femeia trebuia să fie rotundă, ca să reflecte sănătatea. Adică, femeia era sănătoasă, pentru că mânca, pentru că soțul își permitea.
Mai departe, femeia a ajuns să fie încorsetată, la propriu, zic. Și s-a născut o adevărată obsesie a hainelor ciudate, a rochiilor, multe, ciudate, greu de îmbrăcat. Oh, talia de subțire, ba pardon, senzația de talie subțire, pentru că era strânsă, atât de puternic încât lăsa urme, răni, vânătăi. Dar oare cum îi plăcea? Ore pierdute pentru a te culca cu o femeie când e dezbrăcată și a merge pe stradă cu alta, când e îmbrăcată.
Mai departe știți și voi, androgine, slabe fără forme, albe, apoi cu forme, bronzate, îmbrăcate, dezbrăcate, femeile au fost cândva obligate să fie cumva, ceva care să vorbească despre societate, dar cel mai mult despre familie și despre soți.
Azi, se spune că nu mai sunt obligate, cel puțin nu în lumea modernă. Și atunci ce face femeia cu corpul ei? De ce oare nu a zburat să-și recapete forța și sănătatea? De ce a rămas blocată în „să par”, în loc de „să fiu”? Și dacă tot nu ne uităm la modele, atunci cum arată femeia obișnuită?
