Copiii văd că sunt supraponderali?

335032064 8866891740049061 1197610059473083548 n - Copiii văd că sunt supraponderali?

  Am fost supraponderală de mică și încă de la grădiniță lumea a observat acest lucru. Nu știu să spun cum m-am simțit eu cu privire la forma corpului meu, dar știu să spun cum m-am simțit când au început atacurile. Copiii sunt necruțători, asta este clar. Dar fiecare reacționează diferit, spre exemplu eu m-am obișnuit repede, m-a durut, dar m-a întărit, însă știu multe cazuri în care lucrurile au luat o întorsătură nefericită.

  Cu cât am crescut, cu atât am știut că primul lucru pe care cei din jurul meu îl află despre mine este faptul că sunt supraponderală. De multe ori nici nu a contat altceva, mai ales în școală „fata aia grasă„, atât și nimic mai mult. Dar viața a mers mai departe, nu asta este problema. Până la urmă a murit Cezar pe treptele Romei și lumea a mers mai departe ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Nu știu dacă copiii Romei au observat, sau dacă le-a păsat de acest eveniment.

  Copiii spun ce le trece prin cap, adulții, în schimb, tac. Filtre. De fiecare dată când am cunoscut oameni noi, când am intrat într-un loc nou, m-am întrebat ce gândesc oamenii. Dar răspunsul era cât se poate de clar, vedeau grăsimea. Nu de alta, dar o vedeam și eu, la mine și la alții. Deci da, copiii văd că sunt supraponderali, își dau seama că ceva nu este în regulă, dar reacția lor depinde de foarte mulți factori.

  Contează sufletul și ce ai în cap, așa se spune, nu? Totuși, până acolo, lumea din jur te judecă din priviri. Voluntar, ori ba, le trece prin cap. Au fost momente ale vieții mele în care m-am gândit numai la asta, la judecata celor din jur. Bun, dar atunci de ce nu am făcut nimic să schimb imaginea? Dacă mă deranja atât de mult, de ce nu am depus tot efortul ca să slăbesc? Până la urmă nu este mare lucru, ești gras, mănânci mai puțin, slăbești. Atât de simplu. Dar hei, ghici ce? Nu este, nu pentru toată lumea.

  Mă întreb și eu, dar încă nu am găsit răspunsul. Pentru că am fost supraponderală de mică imaginea mea de sine așa s-a format, în kilogramele în plus am fost mereu confortabilă, am știut cum să mă raportez la mine și la normalitatea mea. Nu am înțeles că ar trebui să slăbesc pentru sănătatea mea, ci mi-a intrat în cap că așa dictează socialul. Și nu voiam să fiu cu socialul, știți voi, anti-sistem și chestiuni din acestea de revoltă și revoluție.

  Deci ha-ha, nu slăbesc, nici măcar nu mă interesează acest subiect, pentru că vreau să fiu pe dos. Plus că de ce să depun eu efort să mă aliniez la normele sociale, când normele sociale ar putea să facă și ele ceva și să vină lângă mine. Partea de sănătate nici măcar nu a intrat în discuție.

  Mi-a luat ceva vreme să-mi dau seama că uneori nu este vorba despre trend, ci pur și simplu este ceva care merită băgat în seamă. Pe lângă tot ce este la modă și este stupid, se mai strecoară și câte ceva care are sens. Dar nu avem de la început mintea și experiența, altfel ne-am plictisi, plus că nu am pricepe nimic din trăirile noastre.

  Așa am știut eu să fiu altfel, în detrimentul meu, fără să-mi dau seama că aceste kilograme suplimentare mi-au aparținut mereu mie, au fost treaba mea și nu a contat niciodată, cu adevărat, părerea celor din jur. Ba mai mult de atât și dispariția lor era tot pentru mine.

  Sigur că omul este animal social, avem nevoie de cei din jur, asta dacă nu ne retragem departe de toți și de toate. Cei care trăiesc printre oameni trebuie să găsească o formulă de echilibru. Când este vorba despre legile sociale, când este vorba despre noi, când, când, când. Copiii fac slalom printre cerințe și nevoi sociale, uneori le pricep, alteori trec pe lângă ele, de cele mai multe ori nu le pasă. O zic din experiență, nu cu răutate.

  Cu cât am avansat în vârstă, presiunea socială a început să strângă tot mai tare, apoi s-a estompat. Toate aceste experiențe vor rămâne mereu o parte din mine, cele bune și cele rele. Nu regret faptul că am fost un copil mai ciudat și mai singuratic, adultul care a ieșit de acolo a înțeles niște lucruri foarte importante.

  Da, când ești gras de mic, când crești mare doar te joci, dar e un joc mizer, care nu este atât de amuzat pe cât se prezintă și care atrage după sine alte tâmpenii. Pur și simplu nu merită, nici când ești mic, nici când ești mare. Și dacă se poate, e bine de evitat să se tragă această concluzie din propria experiență.

  Dacă nu, oricum se va trage cândva. Sigur că există posibilitatea ca nici adultul, oricât de experimentat, de puternic și de deștept este, să fie surd la povestea corpului său. Eu știu cazuri, multe, sunt sigură că și voi. Și atunci concluzia se trage, cu forța, chiar dacă nu este acceptată, poate uneori prea târziu.

235254341 3956599054469022 1982880106145174197 n 1 - Copiii văd că sunt supraponderali?
Ultimele postari ale lui Ioana Trif (vezi toate)
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *