Am spus că încep un nou proiect, intitulat „Colțul cu Vise„. Și am tot făcut cercetări, m-am sucit și m-am învârtit și nu știam cu ce să încep. Sunt atâtea locuri pe lumea aceasta pe care mi-ar plăcea din tot sufletul să le văd, atâtea activități extraordinare, mai ales pentru că vorbim despre o lume în care absolut orice este posibil. Nu a fost așa de simplu precum am crezut la început. Libertatea de merge oriunde și de a face orice m-a adus fața în față cu limitele speciei mele. Și de mai bine de două săptămâni m-am gândit și răzgândit. Unde m-aș duce prima oară? Ce aș face?
Dar ziua de 23 aprilie mi-a oferit prima ocazie. Cartea, fac ce fac și tot la ea ajung. Am stat și m-am gândit, oare ce loc plin de cărți mi-ar plăcea să văd? Să fie oare vorba despre librării din lumea întreagă? Cu siguranță! Să fie oare tot soiul de biblioteci? Bineînțeles! Dar tot așa gândindu-mă la cărți mi-a trecut prin cap ceva.
Unde mi-ar plăcea să ajung? Ei bine, se numește oficial Biblioteca Apostolică Vaticană. Oaaa!!! Este una dintre cele mai vechi biblioteci din lume și conține cea mai importantă colecție de texte istorice. Și secrete? Hm…
Este oficial deschisă din anul 1475, însă se pare că este mult mai veche. Mă doare mintea când mă gândesc ce nebunii se află acolo, dar mai ales mă doare pentru că sigur se află acolo niște lucruri care nici măcar nu îmi dau prin cap.
Sigur că o excursie adevărată acolo mi-ar plăcea în condițiile în care aș avea acces la tot ce există acolo și dacă aș cunoaște o multitudine de limbi străine, unele chiar dispărute de pe fața pământului.
Accesul nu este permis decât cercetătorilor și desigur trebuie aprobare specială. Dar aici suntem în colțul cu vise, deci orice este permis. Spre exemplu mi-ar plăcea să răsfoiesc pergamentele, cel mai vechi manuscris al Bibliei și alte documente și manuscrise. Hm… oare câte lucruri s-au pierdut cu traducerile? Cu necesitățile unuia și altuia? Politică? Oare chiar stă acolo, în bibliotecă, foarte bine aranjat și împachetat adevărul?
Unii și alții au spus că dacă lumea de afară ar afla acest adevăr, s-ar prăbuși. Defapt prost exprimat, căci este vorba despre omenire, nu despre lumea de afară, căci ea știe deja cum stau lucrurile, nu-i așa?
În orice caz, ca super-erou mi-ar plăcea să fiu invizibilă, drept urmare să mă pot strecura în biblioteca Vaticanului și să pot descifra scrisul în toate limbile pământului, noi și vechi. Poate că de acolo aș ieși cu secretele alchimiei, profeții, secrete, nebunii, exorcizări, extratereștrii și alte pandemii? Cine știe? Oare câte vieți mi-ar trebui să stau acolo și să studiez? Și dacă ești invizibil, oare se vede când bei apă sau mănânci? Cum funcționează această superputere?
Clasici, interziși, păgâni, poate chiar zeii lor, un index de cărți interzise. Pfui, de ce interzise? Adică, știm cu toții de ce, politic vorbind, dar acum pe bune, de ce? Câtă putere au cărțile acelea dacă stau la pușcărie? Napoleon, micuțul, s-a băgat acolo, în mațele acestei creaturi pline de cărți și a ordonat să plece cu el acasă. Oare ce a apucat să vadă?
Sunt pe acolo și colecții de cărți strânse din diverse locuri. Spre exemplu, a fost o tipă foarte faină, regina Christina a Suediei, care a strâns cărți de toate felurile o viață întregă și ghici ce? Sunt tot acolo! Și a fost doar un exemplu.
Și dacă aș ajunge acolo, de unde m-aș apuca? Da, normal, de la început, dar în astfel de condiții ce înseamnă începutul? Nu de alta, dar este vorba despre 42 de km de rafturi. Pfff…
Când am fost în Vatican, m-am gândit la ea, drăguța, biblioteca, mare, prăfuită și gârbovită de secrete și tăceri. Oare cum miroase acolo? Oare ce fel de vietăți sau spirite trăiesc acolo?
Acum îmi voi permite să visez, pentru restul vieții, Biblioteca Vaticanului și secretele care domnesc în ea. Poate că așa și trebuie să rămână unele lucruri, poate ar face mai mult rău decât bine, sau poate că ar repara lumea. Poate că omenirea este stricată pentru că nu lucrează cu toate informațiile necesare. Ce știu eu? Voi ce credeți?
Vă mai aștept în colțul cu vise.
