Bucătăria înseamnă mult mai mult decât credem noi câteodată. Pentru mine este un loc de adunare, un loc al amintirilor. Când eram mică mergeam la bunici, iar bunica știa foarte bine cât de mult îmi plac cartofii prăjiți. Doar că ai ei erau speciali, nu se pot compara la gust cu nici un fel de alți cartofi prăjiți. Și am încercat o mulțime, în multe locuri din lume, cu toate acestea ceva le lipsește. Și nu știu ce.
De-a lungul timpului am tot întrebat-o care este rețeta, dar părea că nu înțelege despre ce este vorba. Erau doar cartofi prăjiți, așa spunea. Eu încă sunt în căutarea secretului. Am studiat cu atenție ustensilele de bucătărie ale bunicii, oalele și cratițele pe care le folosea, să văd ce am ratat.
Cred că până la urmă este vorba despre tigaie, pentru că este foarte importantă pentru prăjit, să nu se lipească, să nu se ardă. Cu siguranță nu ies cartofii așa cum îi ieșeau ei și nici nu vor ieși vreodată, dar măcar încep să mă apropii.
Azi nu mai este bunica cu bucătăria ei micuță și călduță în care mereu mirosea a iarnă, a brad și a copt, ca și cum se afla într-o lume a ei, însă este mama și nu ratăm nici un weekend de masă luată împreună.
Mama are o bucătărie mare și modernă, plină cu tacâmuri splendide și seturi de oale în care se gătesc cele mai delicioase feluri de mâncare, forme de prăjituri în care stau delicii nemaivăzute și cafea proaspăt făcută.

Mama nu a rămas în lumea iernii, așa cum era bunica, căci ea este o reprezentantă a primăverii, iar masa ei mare la care ne așezăm cu toții este plină de farfurii care așteaptă să fie umplute cu te miri ce super minunății.
Ne așezăm cu toții la masă și povestim despre viețile noastre. Ne aducem aminte de tot ceea ce a fost și nu uităm pe nimeni. Cred că fiecare dintre noi își aduce aminte de copilărie și de lumea în care a trăit.
Nu mai miroase a cozonac și a pâine coaptă în casă, dar mama este este un artist al pastelor, a salatelor și a mâncărurilor stilate și fermecate. Noi nu ne plângem și mâncăm cu multă poftă.

Dar cumva ea știe că ne este dor de bunica, așa că ne pregătește vestitele ei minciunele, niște gogoși sucite despre care nu încetam niciodată să vorbim. Și sunt mereu însoțite de căni fermecate pline cu cafea și spumă de lapte, că doar știe cât de mult ne plac!

Povestim despre lume și despre secretele universului, fiecare își dă cu părerea, fiecare are experiențe noi, dorințe care stau gata să fie împlinite, dar parcă ne trebuie să auzim totul cu voce tare, așa printre ai noștrii. Poate că ceea ce nu vedem noi, văd ei. Nu ratăm nici un weekend de petrecut împreună și știu foarte bine că băieții sunt înnebuniți după momentul în care pot să pornească grătarele, deci treaba mamei se mai ușurează un pic. Totuși nu scapă, pentru că ne trebuie o supă, o garnitură, ceva salată proaspătă aranjată cu atenție în boluri colorate și ceva dulce de luat la sfârșit, evident. Spre exemplu un extraordinar Tiramisu.

Cu toții ne relaxăm în jurul bucătăriei, pentru că acolo ne simțim noi apropiați, protejați, copii și de multe ori, nemuritori.