Autobuzul fericirii

Vin acasă cu autobuzul și sincer nu bag în seamă prea multe, pun căștile în urechi și dispar în străfundul lumii mele, cu castele, arcuri, verdeață și o droaie de animale, în special ieduți în pijamale și apoi ajung acasă. Dar pentru că brusc am simțit că mi-au mai revenit puterile, curiozitățile am zis să casc urechile la lumea din jur. A fost o experiență fantastică, cu un spectru extrem de larg se sentimente și de emoții.

Mai întâi în fața mea o mamă cu un copil, oameni simpli, dar de o forță a iubirii imensă. Atât de frumos comportament unul față de celălalt și ei față de lume încât îți era mai mare dragul să te uiți; mi-a mângâiat sufletul. Mai apoi mă uit la alt cuplu mamă-fiică, cu așteptări înalte; fetița, ca orice copil se uită pe gem, se agită un pic, i se face observație și tot așa de mai multe ori. Trecem cu autobuzul minune prin fața bisericii, mama își face cruce și îi spune copilului să se potolească că o vede doamne doamne și o bate. Pffuuuu, ce foc mi-am luat în interiorul meu și aș fi avut de zis tare multe, dar hei, nu ai cum. Ei bine, de la agonie la extaz.

Buuuun, mai departe zic. Se urcă patru adolescenți, două fete și doi băieți, frumoși ca albastrul cerului, înalți, parfumați, cu blugii strânși bine, cu gleznele goale, pensați, toți, și plini ochi de coșuri, toți. Sigur că domnișoarele aveau fața acoperită de zece straturi de glet, important de spus faptul că gâtul avea altă culoare decât fața, niște poșete superbe pe mâna în erecție și niște unghii luuungi și ascuțite. Și când zic ascuțite, este puțin spus. Cei doi băieți se așează pe primele două scaune care se eliberează, ele rămân în picioare și împreună se hlizesc în continuare. Uitându-mă la acestă imagine m-am întrebat cum se șterg la fund fetele astea.

Unui nene îi sună telefonul, dar sună, nu se încurcă și se răspunde la fel de tare precum suna telefonul. Când a zis „halo„ am sărit doi metri. Totul pe speaker, întregul autobuz este participant activ la conversație. I se spune omului la mulți ani, se explică unde este, cum a fost la muncă, ce face finuțul, mămicuțul, din astea, așa. Nu prea cred că pot exprima eu în cuvinte cam cât de tare vorbea tanti de la telefon. Frumos, corect, cu tot ce trebuie. Of, of, Ardealul nostru sfânt.

Am lăsat aici, la sfârșit, cireașa de pe tort. O tanti o vede pe cealaltă tanti în autobuz, dau pe toată lumea de-o parte să se întâlnească și încep discuțiile fascinante, copii, nepoții, strănepoții, Burebista, piață, doctori și medicamente, când, ce să vezi, se întâmplă. Tanti o întreabă pe cealaltă tanti:

-„Ce mai ști despre x-lescu a lui cutărescu?”

-”Ei măi, o fi murit, mă gândesc, păi de la atâta băutură ce altceva? Nu-i de joacă cu așa ceva, e grav, doar că nu băgăm noi de seamă. Că doar 90 de ani o fi tot băut!”

Ne auzim!

235254341 3956599054469022 1982880106145174197 n 1 - Autobuzul fericirii
Ultimele postari ale lui Ioana Trif (vezi toate)
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *