Nici măcar nu trebuie să îmi imaginez că sunt la primul meu incident în trafic, pentru că am trecut deja prin această situație nu tocmai plăcută. Mergeam liniștită cu mașina, un TIR m-a agățat din lateral și a reușit să mă întoarcă cu fața spre sensul opus, după ce am sărit peste un squar și am rupt niște stâlpi. Faptul că nu am pățit nimic a fost noroc curat, așa mi s-a spus.
Nu a fost nimeni rănit, am avut polița martor la accident, am plecat împreună cu celălalt șofer la secție unde am urmat procedura. Totul în regulă, eu nu eram vinovată, însă mașina mea a plecat de urgență în service pe platformă.
M-am bucurat că nu am pățit nimic și toată lumea a fost în regulă, cu siguranță aceasta a fost cel mai important lucru, însă a urmat apoi povestea de-a doua zi. Eu făceam naveta spre locul de muncă. Sigur că erau și microbuze care să mă poarte afară din oraș, însă de la stație mai era încă de mers multișor și într-o zonă mai puțin prietenoasă.
M-am descurcat până la urmă, mașina a stat în reparații două luni jumătate, timp în care a venit și toamna, cu multă ploaie și destul de rece, iar eu am pierdut mult cu naveta. Nu avem nici cea mai mică idee că există numărul de telefon 021.9111, că există serviciul non-stop de asistență rutieră și în nici un caz nu am avut idee că am dreptul prin lege să primesc auto de înlocuire.
Dacă aș fi știut toate aceste informații, viața mea s-ar fi ușurat considerabil. Mai ales că plata pentru înlocuirea automobilului vine de la asiguratorul celui vinovat. Mai mult de atât , am avut nevoie și de platformă și mi-a luat o mulțime să o găsesc.
Sunt extrem de uimită de toate informațiile peste care am dat, pentru că este prima oară când aud despre toate aceste posibilități. Pe mine m-a ajutat, ca șofer și nu numai. Am să spun mai departe și membrilor din familie și prietenilor, pentru că știu cât de multe probleme aduce după sine un accident care îți strică mașina. Trebuie să iei niște decizii pentru care nu ești pregătit și să faci niște planuri noi. Până acum știam, din propria experiență, că trebuie să te descurci singur cu toate aceste consecințe neplăcute pentru care nu ai nici un fel de vină.
De asemenea este foarte interesant că acest număr de asistență rutieră, acest foarte bun prieten care întinde o mână de ajutor pentru cei aflați în probleme, este național. Asta înseamnă că nu mai trebuie să îmi fac probleme legate de județ și așa mai departe. Spun asta pentru că așa s-a pus problema atunci când am avut nevoie de platformă. Și asistența este non-stop, nu de alta, dar accidentele se pot întâmpla la orice oră.
M-am bucurat foarte tare să aflu toate aceste detalii, sunt cu adevărat informații foarte bune. Este foarte interesant cum aflăm din întâmplare de drepturile noastre oferite prin lege. Eu nu vreau să pățiți ca mine, ci îmi doresc să fiți pregătiți, informați și să nu vă simțiți disperați după ce treceți printr-un accident. Cu toate că nu este nimeni rănit și lucrurile nu sunt grave, este o experiență traumatizantă, vrem sau nu să recunoaștem asta.
Vreau să vin în ajutorul vostru, motiv pentru care te rog să vezi aici un scurt video de prezentare, poate că îți va răspunde la mai multe întrebări și îți va oferi mai multe detalii de care s-au putea să ai nevoie într-o zi.
Nu uitați, „paza bună trece primejdia rea„.
AAcest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020