Nu m-am ținut de promisiunea de începe în forță secțiunea Surprizele Zilei, inițial chiar am vrut să renunț la ea, până în momentul în care mi s-a atras atenția că nu am scris și am realizat faptul că este căutată. Este drept că datorez acestei rubrici oportunitatea de a scrie din nou după mulți ani. Da, am să o termin. Drept urmare nu începem de la 1 ca orice om normal, ci de la 5 ianuarie.
Anul 1393, pe atunci Țara Românească, Mircea cel Bătrân și sultanul Baiazind I cad la înțelegere. Simplu, se plătea tribut, iar turcul îl lăsa în pace pe domnitor să taie și să spânzure în țara sa, după cum își dorea. Desigur fără drept de politică externă. Azi se mai critică acestă decizie, cumva pentru că a făcut pace cu dracul, dar până la urmă ce opțiuni avea? Și azi lucrurile sunt mult mai rele, căci prețul pe care îl cer puterile nu este atât de simplu de plătit.
Rămânem în țară, anul 1859, când se face primul pas către Marea Unire. Este ales în Moldova ca domnitor Alexandru Ioan Cuza. A fost un lung și anevoios proces, care nu s-a terminat din păcate nici până în zilele noastre. Marea Unire este dezbătută și acum, însă totul a început cu această zi, cu această hotărâre.
Anul 1919, Germania, s-a creeat Partidul Muncitoresc German, cel care a devenit ulterior partidul nazist. Știm cu toții că de acolo nu a ieșit nimic bun, dar istoria trebuie spusă, chiar dacă sunt lucruri de care nu vrem să ne aducem aminte.
Mergem în anul 1932, Italia, pentru a saluta nașterea unui maestru genial și anume Umberto Eco. Și-a început strălucita carieră cu Numele Trandafirului, un roman extraordinar care mi-a marcat lista de lecturi și apoi a continuat cu niște minunății tot mai mari.
Revenim în țara anului 1934 pentru a asista la instaurarea unui guvern liberal condus de domnul Gheorghe Tătărescu. Acest tip de guvern care nu era un mare fan al Parlamentului și a principiului separării puterilor în stat a stat la baza impunerii unui regim autoritar condus de Carol II, un băiat care nu prea îmi este la suflet și despre care nu am o părere prea bună.
Rămânem în țară, anul 1961, când sub conducerea lui Radu Beligan s-a inaugurat Teatrul de Comedie. Este frumos când mai poți să spui și astfel de lucruri, ieșite din sfera politicului nostru macabru.
Foarte interesant mi s-a părut următorul fapt. Iugoslavia depune un memoriu la Curtea Internațională de Justiție împotriva unor state membre NATO, considerate vinovate pentru utilizarea forței împotriva unui stat suveran, deci bombardarea Iugoslaviei din 1999. Mai mult de atât aceste state au utilizat bombe cu uraniu a căror urmări au fost tragice. Trebuia, zic eu, să fie trasă și România la răspundere pentru că a permis avioanelor NATO să utilizeze spațiul său aerian. Totul pentru stăpânii noștri, nu?
Înainte de a încheia vreau să specific, din nou, că scriu aceste articole în calitatea mea de omuleț. Informațiile se găsesc peste tot, încerc pe cât posibil să mă documentez din mai multe locuri pentru a nu face gafe, iar dacă cumva există, îmi cer scuze, dar nu am să îmi cer scuze pentru părere mea personală. Din fericire analiza mea nu este din punct de vedere istoric, ci din punct de vedere uman.
Ca mică idee și istoricii mai scapă păreri personale în analizeze lor, chiar dacă nu le recunosc. Dar eu nu am nici un motiv să mă ascund.
Este aceeași poveste ca și cu minunile de la televizor, cui nu îi place, să schimbe.
Ne auzim!
