Azi, 2 aprilie, Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și tineret. Primăvara este încă nehotărâtă, schimbătoare, aflată încă în ușoare lupte cu Iarna. Am sosit de la Milano, dintr-o frumoasă excursie cu istorie și artă și acum stau acasă să îmi revin de la o infecție a gâtului care m-a cam pus pe butuc. Din fericire, tehnologia de azi îmi permite să stau în pat și să lucrez la articole. Despre Milano puteți găsi aici, dacă vă interesează https://slashacudetoate.eu/milano-cetatea-sforza.
Fac ce fac și ajung înapoi la carte. Toată viața mea s-a învărtit și se învârte în continuare în jurul aceste minunății intitulată carte. Dar totul a început acum 1000 de ani când părinții mei mi-au făcut cunoștință cu cea care avea să îmi fie partener pe viață.
Copilul care este înconjurat de joc și carte este cel mai fericit. Nu trebuie să aibe atâtea activități cât să nu mai știe cum îl cheamă. Îmi aduc aminte Familia Chiș-Chiț, o carte pe care am iubit-o din tot sufletul. cărți cu animale, frații Grimm, pe care îi ador și azi și pe care îi descopăr încet și în limba rusă, basme, povești persane, istorice, arabe. Pfuuu, Califul Harun Al Rashid, Alibaba, Robin Hood, Cenușăreasa, Anastasia, Chipolino, legendele olimpului și mulți alții au fost alături de mine în fiecare zi, în fiecare clipă. Și pentru că azi este ziua lui, 1805, l-am lăsat separat, Hans Christian Andersen ești extraordinar!
Toate aceste personaje au prins viață în sufletul meu și mi-au fost prieteni mereu. Nici nu îmi trebuiau prea multe, doar cărțile, casetele și discurile cu povești. Cu ei am reușit să trec peste multe și fac asta și acum.
Mai târziu am mai crescut și i-am adorat pe scriitorii noștri, am mers mai departe cu Lorelai, cu Otilia, am aflat despre ciocoii vechi și noi, am văzut cu ochii mei Viața la țară. Am avansat, dar mă întorc mereu mereu acolo, la povești, legende, basme și la teatru radiofonic. Toate acestea personaje ale copilăriei mele reprezintă locul unde fug de lume, reprezintă biserica mea, reprezintă locul unde cer azil.
Nimic nu este mai important, mai cald și mai frumos pentru un copil decât momentul în care părintele îi citește ceva. Este un moment de magie pură, pe care tehnologia și evoluția nu au reușit să îl întreacă. Acele momente sunt cu adevărat neprețuite și acolo nu mai contează nici bogăția, nici nimic. Momentele acelea opresc timpul în loc. Mai bine le faceți cadou cărți și timpul vostru, dragi părinți.
Merem mai departe un pic, să bifăm anul 1502, când soarta intervine și se schimbă tot viitorul proaspetei dinastii Tudor. Moștenitorul coroanei, Arthur, numit în mod special după marele erou mitologic, moare. Despre fratele său, cel ce a moștenit după aceea coroana, Henric al VIII-lea se știu foarte multe, fiind un superstar chiar și în zilele noastre.
1513, Ponce de Leon descoperă un nou teritoriu și îl numește Florida. Să fi fost oare acest băiat american? Așa cred…
Avem anul 1711 și asistăm la o alianță între Dimitrie Cantemir și țarul Petru I. Discutăm despre o alianță militară anitiotomană. Ei bine, Cantemir mi-a plăcut întotdeauna, mi-a fost un bun prieten, așa că am chiar și un articol mai vechi despre el https://slashacudetoate.eu/dimitrie-cantemir-domnitorul-fenomen și acolo se găsesc mai multe informații.
Dacă azi se face referendum despre justiție, a cărui întrebare să fie dacă dorim să fie respectate legile țării noastre, care probabil va fi validat cu răspunsul nu, pentru a răde și curcile de noi, în anul 1866 poporul era întrebat dacă este de acord ca la conducerea țării să sosească un străin numit Carol. Pare ceva nepatirotic, chiar cu iz scandalos de a nu găsi în toată țara un conducător. Doar că poate este necesar să vină cineva obiectiv, în anumite perioade istorice. Oricum votat da, validat da, așa a sosit la tron primul nostru rege. S-a dovedit o idee bună.
Îl iubesc pe Eminescu nu pentru că este poetul nostru național, nu pentru că 1000 de oameni au scris cărți cu 10000 de pagini despre „ceea ce a vrut să zică poetul prin cuvântul x, y, z„ așa cum am învățat la școală, nu pentru că învățământul m-a ajutat, ci pentru că Eminescu iubea și iubște România. M-am regăsit în el pentru asta și am avut senzația că a scris pentru mine. Nu am nevoie să îmi explice niște unii ce a vrut să zică, pentru că mi-a zis el. 1867, este publicată „Ce doresc eu ție, dulce Românie„
1944, suntem anunțați prin decret oficial că trupele roșii se află pe teritoriul nostru. Pierzi, câștigi, așa e viața, așa este războiul. Ce ai făcut se plătește, iar faptele au consecințe. Doar că la noi nu este așa, căci noi suntem doar eternele victime pe care soarta le pedepsește în continuu.
2005, o lumea întreagă își ia adio de la una dintre cele mai mari personalități contemporane. Drum bun papa Ioan Paul al II-lea, ai fost cu adevărat deosebit!
Vă interesează summit-ul NATO desfășurat în România? Nici pe mine…
Să rămânem la carte.
