30 Octombrie – Să tăcem un pic

Suntem răi și ar fi bine să tăcem, măcar un pic. Aceasta este carcteristica noastră principală. Avem niște probleme extrem de puțin importante, dacă stai să le privești în ansamblu, însă pentru ele suntem dispuși să călcăm peste cadavre. Omul este cea mai macabră creeație a unei divinități care nu vrea, cel puțin nu încă, să accepte că a eșuat.

Nu mai aud în ultimul timp nimic bun, nu mai aud nimic despre om care să mă ajute să îi înțeleg rostul. Violență nespusă, ură, agonie, prostie, răutate, ipocrizie, toate acestea și mult mai multe ne caracterizează minunata specie. Părerile sunt împărțite, că ne lipsește educația, că am fost abandonați și tot așa. Din păcate concluzionez că acestea sunt doar scuze, pur și simplu suntem noi, așa, stricați.

Nu poți să spui despre un copil că este rău, dar când are puterea de a strivi capul unui animaluț lipsit de apărare în mâinile sale mici, atunci ce poți să spui? Ce altceva va fi capabil să strivească mai târziu? Mai mult, ce în mintea și în sufletul său ce este?

De ce vrem doar să ne distrugem unii pe alții? De ce suntem capabili de tot ce este mai rău? Să fi fost experimentul unei divinități scăpat de sub control? Dar ce folos mai are specia asta? De ce ne încăpățânăm să demonstrăm că nu mai avem nici unul și că suntem aici doar să facem rău?

Acum trei ani 64 de oameni au murit arși de vi într-un club din București, iar alți 160 au fost răniți. Ce mai e de zis sau de făcut? Nimic. Tot ce știu este că putea fi oricare dintre noi și încă putem fi. Restul sunt povești. Ușor ușor și-au făcut loc într-o tragedie pură politica, religia, ura, părerile de tot felul, pomenile, coroanele, slujbele, protestele, procesele, avocații, poliția, doliul național și altele și altele și așa cum îi place omului s-a pierdut esența.

S-a pierdut pura idee că niște suflete s-au dus, că altele au rămas cu coșmaruri, chinuri și doruri. Tragedia în sinea ei este tot ce contează, căci mai departe totul este o poveste.

Ne-am fi dorit să nu se întâmple, ne-am fi dorit să fie toată lumea aici, asta este clar, dar omul, această ființă supermă, această ființă mândră și atotștiutoare nu se poate împotrvii morții și uităm acest lucru. Mă uit în jurul meu la cum ne comportăm cu toții și știu sigur că am uitat cine suntem. Ai zice că un astfel de eveniment ieșit din comun pentru zilele noastre și pentru lumea în care trăim ne mai aduce cu fața la câte o perspectivă mai umană, dar nu. Omul merge liniștit pe drumul său, tot mai grăbit, mai îngândurat, mai singur, mai isteric, mai paranoic, mai departe de tot.

Bun, dar stai așa; am zis un asemenea eveniment, ieșit din comun, dar hai să ne uităm mai atent, hai să notăm încă ceva, căci am cam uitat un pic. Anul 1971,Certej, Hunedoara, ruperea unui dig, alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere, provoacă moartea a 89 de oameni și rănirea a altor 76 de suflete. Locuințele acestor oameni au  fost rase de pe fața pământului. Cadavrele scoase din pământ erau goale, căci cianura folosită în procedeul de extragere minieră mâncase hainele. Cu numai o săptămâna înainte fusese control, a cărui concluzie a fost perfecta funcționalitate. Răniții au fost tratați, iar supraviețuitorii și familile celor decadați au primit despăgubiri în urma accidentului. Niște oameni mor înghițiți de otravă. Ce este de făcut? Nimic.

30 octombrie este o zi în care România ar trebui să se oprească un pic, să tacă un pic. Atât.

235254341 3956599054469022 1982880106145174197 n 1 - 30 Octombrie - Să tăcem un pic
Ultimele postari ale lui Ioana Trif (vezi toate)
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *